Home » Știință » A fost observat un nor albicios straniu pe Marte

A fost observat un nor albicios straniu pe Marte

Publicat: 01.11.2018
La o altitudine mare în regiunea unui vulcan stins de la ecuatorul planetei Marte a fost observat un nor alb. La prima vedere pare a fi fumul unei erupţii, însă acest lucru nu este posibil deoarece interiorul planetei este inactiv.

Zona cu vapori se întinde pe 1.500 de kilometri de-a lungul vulcanului Arsia Mons şi apare într-o imagine realizată de sonda Mars Express pe 13 septembrie. Conform Science Alert, din acel moment norul se află în acelaşi loc şi în timpul dimineţilor marţiene acesta creşte, fiind vizibil şi de telescoapele de pe Pământ. 

Deşi pare că iese din conul unui vulcan, cercetătorii Agenţiei Spaţiale Europene susţin că este doar o iluzie optică. Pe Marte nu a mai avut loc o erupţie de milioane de ani, aşadar sunt puţine şanse ca Arsia Mons să fie din nou activ. 

Credit-ESA/GCP/UPV/EHU Bilbao,CC BY-SA 3.0 IGO

Însă specialiştii susţin că deşi norul nu are origini vulcanice, vârful înalt al lui Arsia Mons este cel care a provocat apariţia fenomenului. Meteorologii consideră aceste apariţii ca nori orografici. Aceştia sunt observaţi de obicei pe versanţii munţilor şi se formează atunci când aerul dens se apropie de suprafaţă şi este transportat către vârful versantului unde se măreşte. 

Norii de deasupra lui Arsia Mons sunt obişnuiţi mai ales în lunile anterioare solstiţiului de iarnă din emisfera nordică. 

Vă recomandăm să citiţi şi urătoarele articole:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile

Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu

Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor

Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul

Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?

Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme

Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile

O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa

Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină

Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul

La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?

Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri

O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol

De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani

Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate

Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat

Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile

Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă