Home » D:News » Efectele grave, la nivel social, ale consumului de cannabis

Efectele grave, la nivel social, ale consumului de cannabis

Efectele grave, la nivel social, ale consumului de cannabis
Publicat: 26.01.2019
Specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog trag un semnal de alarmă în ceea ce priveşte consumul de cannabis. Drogul perturbă foarte mult simţuri precum cel de coordonare, auditiv sau cel vizual. De asemenea cannabisul poate produce efecte extrem de grave din punct de vedere social.

„Cannabisul nu are efecte foarte puternice din punct de vedere al sănătăţii. Efectele pe care le determină consumul de cannabis sunt asupra comportamentelor pe care le poate dezvolta persoana consumatoare. Acest drog produce efecte negative din punct de vedere social. Eu pot să consum acum cannabis, simţurile îmi sunt alterate, mă sui la volan să plec spre casă, şi atunci pot produce accidente de circulaţie foarte uşor”, a declarat miercuri, Bogdan Gheorghe, medic în cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA).

Conform medicului, cannabisul face parte din categoria drogurilor perturbatoare, spre deosebire de heroină, care inhibă simţurile, scrie Mediafax. 

„Prin consumul de cannabis sunt afectate simţurile de coordonare, cel vizual şi cel auditiv. De cele mai multe ori, se face comparaţie între cannabis şi heroină. Sunt două droguri diferite, cu efecte diferite, atât din punct de vedere al efectelor asupra sistemului nervos central cât şi asupra organismului. Cannabisul face parte din categoria drogurilor care perturbă, spre deosebie de heroină, care inhibă şi cocaina, care stimulează”, a adăugat medicul ANA.

Cannabisul este pe ultimul loc în ceea ce priveşte efectele drogurilor asupra sănătăţii, susţine Bogdan Gheorghe.

„Din punct de vedere al efectelor directe asupra sănătăţii, heroina este pe primul loc, iar cannabisul este pe ultimul loc. De aceea, sunt multe ţări care nu mai pun consumul de cannabis ca o problemă de sănătate publică, dar eu, ca medic, trag un semnal de alarmă asupra efectelor din punct de vedere social”, a adăugat specialistul de la ANA.


 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle