Home » D:News » Diploma falsului medic italian a fost recunoscută în 2018

Diploma falsului medic italian a fost recunoscută în 2018

Diploma falsului medic italian a fost recunoscută în 2018
Publicat: 08.02.2019
Ministerul Educaţiei Naţionale a recunoscut diploma medicului fals italian în aprilie 2018, precizând că în atestat era specificat faptul că acestuia îi este interzis să exercite profesia de medic, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii instituţiei.
Reprezentanţii Direcţiei de Comunicare a Ministerului Educaţiei Naţionale au declarat, pentru MEDIAFAX, că Matteo Politi a solicitat în martie 2018 să-i fie recunoscută diploma, iar atestatul l-a primit în luna aprilie 2018. Când la conducerea ministerului se afla Valentin Popa.
 
Conform sursei citate, în 22 martie 2018 a fost înregistrată la Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED) solicitarea pe numele lui Politi Matteo, cetăţean italian, pentru recunoaşterea unei diplome de studii universitare (medicină generală), obţinută în Serbia, la Universitatea din Priştina. Politi i-a anunţat atunci pe reprezentanţii ministerului că urmează să fie angajat ca asistent manager în cadrul unei firme.
 
După evaluarea dosarului de recunoaştere conform metodologiilor specifice, Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor a emis Atestatul de recunoaştere a studiilor în data de 11 aprilie 2018, în care se menţionează recunoaşterea nivelului Licenţă şi a domeniului de studii (Sănătate), fără a se menţiona specializarea (Medicină) care ar fi dat posibilitatea cetăţeanului italian să solicite dreptul de exercitare a profesiei în cauză pe teritoriul României, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale.
 
“În atestat se menţionează, în mod expres: Acest atestat nu poate fi utilizat pentru exercitarea profesiei de medic şi nu este valabil în scopuri academice pentru continuarea studiilor”; Titularul documentelor de studii depuse pentru recunoaştere îşi asumă răspunderea cu privire la autenticitatea acestora”, conform răspunsului transmis MEDIAFAX de către Ministerul Educaţiei Naţionale.
 
Diploma pe care Matteo Politi a prezentat-o Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, arată că acesta a absolvit, în 2013, Universitatea din Priştina în Kosovo. Pe diplomă se arată că acesta a studiat în Republica Serbia, în condiţiile în care Republica Kosovo a devenit independentă faţă de Serbia în 2008.
 
Conform actului, talianul s-a înscris la studii în anul 2007 şi a studiat la Facultatea de Medicină, secţia Medicină Generală. Bărbatul ar fi terminat studiile cu media generală opt.
 
Falsul chirurg italian a fost reţinut miercuri seară pentru 24 de ore, după ce a fost audiat de către poliţiştii Secţiei 4 din Capitală.
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței