O carte pe zi: ”Noapte americană” de Andreea Nanu. ”Fiecare îşi trăieşte noaptea lui americană”

Andreea Nanu (născută în 1981, a studiat ştiinţele politice la Universităţile din Bucureşti şi Bologna şi la Institutul de Studii Politice din Rennes, Franţa), a debutat cu romanul Ziua cea mai albă, primul din tetralogia AnoTimpurilor, toate apărute la editura EIKON – Ziua cea mai albă (Iarna), Numele ei era Uitare (Primăvara), Insula Melc (Vara) şi Timpul splendorii (Toamna), o călătorie caleidoscopică în imaginile poetice ale anotimpurilor, ghidată de jocul memoriei, dialogul artelor şi nobleţea poveştii. În 2015, Andreea Nanu a mai tipărit un volum de proză scurtă cu caracter autobiografic, Cartea cuvintelor chivot, prefaţat de criticul Alex. Ştefănescu, iar în 2017 a lansat romanul Scrisoare pentru Ida. În 2018 a ieşit pe piaţă cu romanul de faţă, prefaţat de criticul Christian Crăciun, scrie Mediafax.

 

Într-un interviu acordat Teodorei Stanciu, în urmă cu câteva luni, Andreea Nanu vorbea excelent despre acest ultim roman: ”Titlul romanului Noapte americană este inspirat de procedeul cinematografic cu acelaşi nume, prin care se filmează scene nocturne pe timp de zi, aplicând filtre speciale. L-am ales fiindcă mi s-a părut o metaforă sugestivă pentru ideea de >. Fiecare îşi trăieşte, la un moment dat, noaptea lui americană. Romanul spune povestea unui regizor, Anton Silvestri, care se întoarce în satul natal pentru a face un film despre Război şi anii care au urmat, în comunism. Priveşte realitatea prin intermediul filtrelor, fiindcă aşa îi cere meseria. În acelaşi timp, Silvestri ajunge să deconstruiască filmul propriei vieţi, să înţeleagă că, odată ce dăm filtrele la o parte, descoperim realitatea goală, adevărul necosmetizat. Iluzia ne tentează. E comod, e facil. Iar lumea în care trăim ne încurajează să cultivăm iluzia ca mod de viaţă. Însă vine un moment în care vrem să ne regăsim, simţim nevoia de a ne restitui nouă înşine propria viaţă, în adevărul ei. Povestea lui Silvestri se leagă de a celor pe care trebuie să-i redescopere. Este şi un roman despre reconstituire. (…)

 

Romanul este inspirat din fapte reale. Acţiunea este plasată în satul meu natal, Bogdăneşti, iar scenele din război pe care le evoc sunt desprinse din amintirile bunicilor mei, mărturii pe care am reuşit să le adun în timp, ca parte din istoria familiei noastre. Personajul-simbol al romanului, Moşu, un fel de călăuză tarkovskiană, obişnuia să privească cerul înstelat cu o întrebare pe care mi-o amintesc şi acum, şi care m-a urmărit în toţi aceşti ani: > Aştepta, credea că americanii vor veni să-l salveze, pe el şi lumea lui. Anton Silvestri este un fel de alter ego al meu, în sensul că el este artistul care recuperează realitatea prin memorie.”

 

Fireşte, acţiunea nu este liniară, în roman apare, între alţii, un băiat, Luchi, care primeşte în dar o cameră uzată cu care filmează filmarea, un fel de mise en abyme ce adânceşte perspectivele. Împreună cu mama sa cu nume straniu, Epifania (care, la începutul romanului, primeşte vestea înjunghierii în Italia a bărbatului ei plecat la muncă, veste pe care o ascunde fiului), devin personaje principale sau oricum puternice – „Ai venit aici tot ca să-ţi înşeli moartea”, îi spune ea regizorului. Pentru că nu ai „unde să te adăposteşti de trecut”. Asta fac mai toţi eroii cărţii: se salvează prin recuperarea trecutului: „Ei bătrâne, acum a venit vremea să dai la pace cu trecutul”.

 

„Personajele…suntem noi. Filmul e despre noi. Am fost aleşi ca martori ai unei lumi care se duce ca cenuşa pe apa sâmbetei, nu vezi?”

 

Andreea Nanu – Noapte americană. Editura Eikon. Prefaţă de Christian Crăciun. 363 pag.