Home » Cultură » „Eleanor Oliphant se simte excelent”, de Gail Honeyman

„Eleanor Oliphant se simte excelent”, de Gail Honeyman

Publicat: 02.03.2019
Un uimitor roman de debut, trist, copleşitor. Într-un interviu de după apariţiei romanului, Gail Honeyman declara: "N-am vrut s-o portretizez pe Elenaor Oliphant ca pe o victimă". Nu este.
Eleanor Oliphant are 29-30 de ani, un serviciu banal, o casă în care trăieşte singură, în care au ajutat-o să se mute Serviciile sociale, după ce a trebuit să părăsească ultimul ei centru de plasament, în vara de dinainte de a începe universitatea. „Pe atunci, unei persoane vulnerabile care creştea în grija statului, i se aloca de către consiliu un apartament”. Mobilierul îi fusese donat de o organizaţie de caritate. Eleanor Oliphant trecuse prin mai multe familii de când, la zece ani, era să moară într-un incendiu în care i-au pierit sora mai mică şi mama, cea care pusese foc casei. I-au rămas de atunci cicatrice pe faţă şi în suflet. N-a vrut niciodată să ştie ce se întâmplase, dar vorbea săptămânal la telefon cu Mami, închisă cine ştie unde. Tânăra trăieşte singură, fără prieteni, iar sfârşiturile de săptămână şi le petrece în casă, citind şi dezlegând cuvinte încrucişate, alături cu câte o sticlă de votcă. Învaţă să supravieţuiască. Poartă aceleaşi haine în fiecare zi, mănâncă aceeaşi mâncare la masa de prânz. Interacţiunea socială este, pentru ea, surprinzător de scumpă. Eleanor Oliphant este o inadaptată, dar cu un trecut îngrozitor. E conştientă că „unul din motivele pentru care suntem cu toţii în măsură să continuăm să existăm pe durata alocată nouă în această vale verde şi albastră de lacrimi este că există, mereu, oricât de îndepărtată ar fi, posibilitatea schimbării”.
 
 
Schimbarea se produce când nu se aşteaptă Eleanor Oliphant. Întâi salvează de la moarte un bătrân care cade pe stradă, îl duce la spital şi medicii îl readuc la viaţă; acesta şi familia lui îi devin prieteni. Apoi se îndrăgosteşte de un chitarist compozitor care habar n-are de existenţa ei. Ca atare intră în depresie, bea până în pragul de a-şi piarde viaţa, sigură că „atunci când aveam să încetez să mai exist, nu avea să conteze pentru nimeni. Nu luminez nicio încăpere atunci când intru în ea. Nimeni nu doreşte să mă vadă sau să-mi audă vocea”; dar e salvată de un coleg de serviciu. Treptat, cu ajutorul unei terapeute, acceptă să-şi afle trecutul, ce s-a întâmplat cu două decenii în urmă, moment după care i s-a dat o nouă identitate, pentru a-i împiedica pe oameni să o recunoască şi a fi protejată. Înţelege în sfârşit că mama fusese cea care dăduse foc casei, cu gândul să-şi omoare fiicele şi renunţă la discuţiile ei săptămânale cu cea care o teroriza şi continua să-i impună ce să facă şi care nu era Mami decât în închipuirea ei, scrie Mediafax.
 
Un uimitor roman de debut, trist, copleşitor. Într-un interviu de după apariţiei romanului, Gail Honeyman declara: „N-am vrut s-o portretizez pe Elenaor Oliphant ca pe o victimă”. Nu este.
 
Îmi imaginez că ecranizarea pe care o va realiza Reese Witherspoon după acest roman va avea un succes la fel de mare.
 
Gail Honeyman – „Eleanor Oliphant se simte bine”. Editura RAO. Traducere de Ana-Cristina Popa. 355 pag.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...