Home » Știință » O nouă reuşită pentru Laserul de la Măgurele! A atins 10 PetaWatts, cea mai mare putere din lume – VIDEO

O nouă reuşită pentru Laserul de la Măgurele! A atins 10 PetaWatts, cea mai mare putere din lume – VIDEO

O nouă reuşită pentru Laserul de la Măgurele! A atins 10 PetaWatts, cea mai mare putere din lume – VIDEO
Publicat: 13.03.2019
Laserul de la Măgurele, proiect cofinanţat din fonduri europene, a atins 10 PetaWatts, cea mai mare putere din lume, potrivit Mediafax.

Executivul a organizat, miercuri, un eveniment pentru a marca această premieră mondială.

„Este o zi mare pentru noi, o zi foarte importantă, comunicăm rezultatele ultimelor teste de putere ale sistemului laser de la Măgurele, pot spune că s-a atins o putere mai mult decât am visat noi – 10.88 PetaWatts, pentru cei care nu au noţiune de multipli şi submultipli, sunt 10 milioane de miliarde de waţi, a zecea parte din întreaga putere a Soarelui pe Pământ concentrată într-o rază de lumină. De aici şi marea realizare tehnică şi ştiinţifică, care constituie o premieră mondială. Cu ajutorul acestui laser, putem să creăm fenomene noi, să urmărim comportarea materiei în condiţii extreme, condiţii care până acum nu au fost pe Pământ, probabil că în Univers există şi încercăm astfel să desluşim unele dintre tainele Universului”, a declarat Nicolae Zamfir, directorul proiectului Laserului de la Măgurele.

Componenta românească a Proiectului ELI este axată pe domeniul fizicii nucleare (ELI-NP) şi se construieşte la Măgurele, în cadrul Institutului pentru Fizică şi Inginerie Nucleară – Horia Hulubei (IFIN-HH).

„Vreau să felicit echipa de la Măgurele, zeii şi-au făcut datoria, mai rămâne ca noi, oamenii de rând, să fim în stare să beneficiem de ceea ce ne dau ei. Ţine doar de noi. Ceea ce se întâmplă aici nu este un eveniment important pentru România, nu pentru Europa, ci, după părerea mea, este un eveniment foarte important pentru omenire. În 2013, l-am întrebat pe domnul academician Zmafir ce se întâmplă aici. Ce se întâmplă aici ne plasează la frontiera cunoaşterii. Mâine poate să fie cu totul şi cu totul altfel”, a declarat Marian Petrache, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov.

„Avem toate motivele să ne mândrim cu faptul că oamenii de ştiinţă români, alături de specialişti de talie internaţională au reuşit construirea celui mai puternic laser din lume. Beneficiile implementării proiectului Extreme Light Infrastructure sunt multiple. Specialiştii au făcut un pas uriaş în căutarea unor răspunsuri practice în domenii importante precum înlocuirea tehnologiilor costisitoare în domeniul energiei sau cercetarea unor metode revoluţionare în domeniul medical. Felicit echipa de cercetători de la ELI-NP şi îi asigur de întreaga susţinere a Guvernului”, a transmis premierul Viorica Dăncilă.

Sistemul, a cărui instalare în clădirea ELI-NP a început în septembrie 2016, s-a aflat în procedura de testare finală, atingându-se, în acest moment, puterea propusă de 10 PW, cea mai mare putere din lume.

La începutul lunii februarie, cercetătorii de la Institutul Naţional pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, ce sunt parte a proiectului european ELI-NP, au reuşit să atingă o putere stabilă a laserului de 7 petawaţi.

Denumit pe scurt „Laserul de la Măgurele”, ELI-NP este format din două componente: prima este formată din două lasere de mare putere (două braţe a câte 10 petawaţi fiecare, 10 petawaţi însemnând 10% din puterea Soarelui), şi un generator de radiaţii gamma cu caracteristici performante.

Ideea de ELI-NP ( Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics) s-a născut în 2005, la iniţiativa comunităţii europene a cercetătorilor laserişti şi în principal a cercetătorului francez Gérard Mourou. În perioada 2009-2010 au fost analizate propunerile de proiecte la nivelul Comisiei Europene, fiind vorba de 40 de laboratoare din 13 ţări. Câştigătorii au fost România, Republica Cehă şi Ungaria.

Proiectul din România costă 293 de milioane de euro fără TVA (356 milioane cu TVA), o parte din bani fiind alocaţi de Comisia Europeană şi restul din bugetul guvernului român.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor