Home » Istorie » Moneda ”miraculoasă”, unică în lume, care a salvat viaţa unui soldat din Primul Război Mondial

Moneda ”miraculoasă”, unică în lume, care a salvat viaţa unui soldat din Primul Război Mondial

Moneda ”miraculoasă”, unică în lume, care a salvat viaţa unui soldat din Primul Război Mondial
Publicat: 20.03.2019
O monedă din secolul al XIX-lea care a oprit un glonţ, salvând viaţa unui soldat britanic din Primul Război Mondial, va fi vândută la o licitaţie în viitorul apropiat.

Moneda a aparţinut lui John Trickett, care o ţinea în buzunarul de la sân al uniformei sale ca „amintire de casă” în timpul războiului. Când se afla în Franţa, luptându-se cu trupele germane, un soldat a tras în Trickett, dar glonţul a lovit moneda şi a ricoşat, scrie Fox News.

„Toţi din familia noastră am văzut moneda şi a auzit de povestea modului în care viaţa bunicului nostru  fost salvată. A venit acasă din cauza rănii. I-a afectat mâna stângă şi a rămas surd în urechea stângă. De asemenea, i-a afectat echilibrul”, a precizat Maureen Coulson.

Moneda a fost realizată în 1889 şi a trecut prin mai multe generaţii ale familiei Trickett. Coulson a mai adăugat şi că cei doi fraţi ai bunicului său au murit în Primul Război Mondial şi că s-a înrolat în război deşi nu avea vârsta minimă pentru aşa ceva.

Alături de încă două medalii ale sale, centul care i-a salvat viaţa va fi vândut pe 22 martie la Derbyshire’s Hansons Auctioneers. Are un preţ estimativ de 100-200 de lire sterline.

Trickett a trăit să vadă sfârşitul războiului, fiind trecut în rezervă pe 7 septembrie 1918. A avut 8 copii, a lucrat ca poştaş şi a decedat în anul 1962.

Aproximativ 40 de milioane de oameni au murit în timpul Primului Război Mondial, făcându-l unul dintre cele mai sângeroase conflicte din istorie. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Momentul în care un avion din timpul Primului Război Mondial a aterizat de urgenţă în Marea Britanie

Primul Război Mondial: Sunetul înregistrat la scurt timp după încheierea primei conflagraţii mondiale

Dintr-o greşeală, americanii au fost pe punctul de a declanşa un război nuclear împotriva sovieticilor. ”Da, jumătate din Soare tocmai a explodat!”

Fortăreţele considerate impenetrabile pe care ruşii le-au cucerit. Una dintre ele a fost teritoriu românesc

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Cea mai bună țară în care să te retragi la pensie
Cea mai bună țară în care să te retragi la pensie
Descoperirea explozivă făcută sub vulcanul Masaya
Descoperirea explozivă făcută sub vulcanul Masaya
Un val de atacuri cibernetice a lovit Japonia. Câți oameni au fost afectați?
Un val de atacuri cibernetice a lovit Japonia. Câți oameni au fost afectați?
Iată meniul care încetinește îmbătrânirea, inspirat direct din studiile științifice
Iată meniul care încetinește îmbătrânirea, inspirat direct din studiile științifice
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
De ce au testat oamenii de știință panouri solare colorate? Nu este vorba doar despre aspect!
De ce au testat oamenii de știință panouri solare colorate? Nu este vorba doar despre aspect!
Ce anume îi face pe oameni să nu revină într-un restaurant?
Ce anume îi face pe oameni să nu revină într-un restaurant?
Care este legătura dintre pisici și fericire?
Care este legătura dintre pisici și fericire?
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Tinerii beau mai puțin, dar cei între 50 și 64 de ani beau tot mai mult
Tinerii beau mai puțin, dar cei între 50 și 64 de ani beau tot mai mult
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ar fi făcut aceștia?
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ...
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?