Home » Cultură » Descoperă Acum: Ce se află într-un smartphone. Atenţie la consumul de ouă. Misterul statuilor fără nas, elucidat

Descoperă Acum: Ce se află într-un smartphone. Atenţie la consumul de ouă. Misterul statuilor fără nas, elucidat

Publicat: 23.03.2019
Folosind un blender, o echipă de cercetători a arătat ce se află într-un smartphone, iar descoperirea trage un semnal de alarmă.
Potrivit unui studiu recent, consumul regulat de ouă poate duce la creşterea riscului de boli cardiace.
 
Una dintre cele mai puternice furtuni solare care a lovit Pământul a avut loc în anul 660 î.e.n, iar dacă evenimentul s-ar produce din nou ne-ar distruge.
 
Multor statui şi sculpturi din Egiptul Antic le lipsesc nasurile, situaţie care a contrariat istoricii de-a lungul timpului.
 
O nouă cercetare arată că oamenii nu devin adulţi în sensul strict al cuvântului decât atunci când ajung la 30 de ani.
 
Acestea au fost subiectele Descoperă Acum din perioada 18 –  22 martie 2019 pe care le puteţi vedea în video de mai sus, iar mai jos puteţi citi articolele pe larg:

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure

O fosilă unică, veche de 190 de milioane de ani, rescrie istoria unei specii de dinozaur

Oamenii de știință programează bacterii pentru a devora tumorile canceroase

Miopia este în creștere, iar un obicei comun ar putea fi de vină

De ce mirosurile declanșează amintiri mai bine decât imaginile (P)

Un nou studiu arată că peștii sanitari sunt mai inteligenți decât au crezut cercetătorii

De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?

Ce efect are activitatea umană asupra apelor din Arctica?

Alcoolul schimbă profund modul în care creierul nostru comunică, arată un nou studiu

Cartierele mai bogate au mai mulți copaci și, prin urmare, mai multă umbră vara, arată un nou studiu

Îndulcitorii artificiali pot provoca un declin cognitiv mai rapid, indică un studiu

Test de cultură generală. Ce alt drog a mai creat inventatorul aspirinei?

Invențiile invizibile fără de care lumea modernă s-ar opri: de la GPS la fibra optică

Pățania unui român care a întâlnit un alt român la bordul unui avion

De ce experiență a avut parte un bărbat care a plătit 14.000 dolari pentru un zbor la clasa întâi

O nouă tehnică de terapie neinvazivă poate trata depresia într-un timp record

Ziua în care Winston Churchill a anunţat că Marea Britanie a dezvoltat bomba atomică

Cercetătorii chinezi au inventat o baterie care ar putea revoluționa industria energetică