Home » Natură » Puiul unei cămile de la circul Globus, dusă la Bucov după incendiul de acum 2 ani, atracţia de la Zoo

Puiul unei cămile de la circul Globus, dusă la Bucov după incendiul de acum 2 ani, atracţia de la Zoo

Publicat: 09.04.2019
Una dintre cele două cămile albe aduse acum doi ani de la Circul Globus, la Grădina Zoologică Bucov a născut, acesta fiind primul pui de cămilă care născut la Zoo, transmite Mediafax.

Reprezentantul Grădinii Zoologice Bucov, Paraschieva Înjunghiatu, a declarat, că puiul de cămilă se simte bine, iar mama beneficiază de apa proaspătă la discreţie şi de fân de cea mai bună calitate, având în vedere că alăptează.

„A fost o surpriză şi peste noi, mai ales că între mama şi tata este o diferenţă de vârstă, mama fiind mai mare cu şase ani. În plus masculul este şi de o talie mai mică. Puiul este bine, seamănă cu masculul care este maro. Se bucură din plin, aleargă, stă cu mama lui”, a declarat Înjunghiatu.

Credit foto: Laura Petrescu

Este primul pui de cămilă care se naşte la Zoo Bucov.

Reprezentantul Zoo Buzov a mai afirmat că şi cealaltă cămilă este gestantă.

Credit foto: Laura Petrescu

Cele două cămile albe au fost aduse în urma incendiului izbucnit la Circul Globus, în 2017. Atunci au mai ajuns la Zoo Bucov trei lei albi, o lamă şi un tigru alb, toate animalele adaptându-se perfect.

În prezent, la Grădina Zoologică din Bucov sunt 480 de animale din 70 de specii.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Telescopul Webb a descoperit o galaxie spirală masivă de la începuturile Universului

Mitul medieval care ascunde una dintre cele mai profunde teorii despre sufletul uman

O întâlnire străveche a Soarelui cu alte două stele a schimbat pentru totdeauna Sistemul Solar

Albert Einstein a avut dreptate: Timpul se scurge mai repede pe planeta Marte!

Legendele uitate care au modelat miturile arturiene: Iosif din Arimateea și primii Vânători ai Graalului

Cum îi sprijinim pe cei care au pierdut pe cineva drag ori sunt la final de viață? Ghid empatic, bazat pe psihologie

Gardieni, creatori și simboluri ale puterii: Dragonii nu au fost întotdeauna personaje negative

Ce se întâmplă cu creierul atunci când lucrezi în echipă?

Locul în care trăiești influențează ce greutate ai, arată un nou studiu

Test de cultură. Care fasole este toxică atunci când este mâncată crudă?

JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee undeva unde nu ar trebui să existe

Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a întâmplat?

Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp

10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru

Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se supuneau legii
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se ...
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman

Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”

Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii