Ipoteza Gaia. Pământul este la fel de viu precum noi

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Ipoteza Gaia sau teoria conform căreia elementele organice interacţionează cu mediul anorganic înconjurător pentru a transforma planeta într-un mediu propice vieţii este una dintre acele teorii care ne poate permite să înţelegem în profunzime modul în care diferitele componente ale ecosistemului planetar interacţioneză. Această interacţiune se traduce în modul în care vremea, clima şi, în cele din urmă, însăşi viaţa evoluează. Această teorie, apărută în anii ’70, a fost privită cu suspiciune şi chiar ridiculizată de unii savanţi, notează New York Times. „Aş prefera ca Ipoteza Gaia să fie restânsă la habitatul ei natural al chioşcurilor de ziare, în loc să polueze munca savanţilor”, nota biologul evoluţionist Graham Bell în 1987. La fel de acid cu această teorie este şi microbiologul John Postgate, acesta adaugă pe această temă într-un număr din New Scientist: „Sunt oare singurul biolog care suferă de o izbucnire nervoasă, de un sentiment al irealului când mass media mă invită din nou să o iau în serios (ipoteza n.r.)?”.

Pentru a înţelege mai bine modelul propus de către James Lovelock, trebuie să ne uităm la ecosistemul pădurii tropicale amazoniene. Bazinul râului Amazon are parte de precipitaţii bogate care pot ajunge până la 2-3.000 mm/an, aproximativ de patru ori media Londrei. Această situaţie este cauzată parţial de către poziţia geografică, cantitatea de lumină solară de la Ecuator accelerează procesul de evaporare a apei din ocean şi de pe uscat către atmosferă. Când aerul rece dinspre munţi întâlneşte masele de aer, acesta forţează particulele de apă să se răcească şi să se condenseze. Astfel, ne aflăm în faţa unei deducţii simple: pădurile tropicale  cresc acolo unde clima este îndeajuns de umedă pentru ca acestea să trăiască. Dar asta e doar o parte a poveştii, dacă analizăm mai îndeaproape, vedem că viaţa din bazinul Amazonului nu este doar o parte pasivă în acest proces. În fapt, reprezintă un factor activ. Astfel, vegetaţia eliberează peste 20 de miliarde de tone de apă în atmosferă, copacii saturează aerul cu compuşi gazoşi, vântul ridică de la sol bacterii şi particule de frunze sau de cochilii de insecte. Toate acestea, adunate, vaporii de apă şi particulele în jurul cărora să se condenseze, dau naştere rapid la norilor de ploaie. Astfel, Amazonul, ca întreg, reuşeşte să se suţină, atât pe sine, cât şi alte regiuni de pe glob. Aceste procese se repetă zi de zi, iar în aceste condiţii acţiunile umane pot avea efecte extinse asupra acestor arii geografice şi, ulterior, asupra întregii planete.

• Cercetătorii au detectat o structură uriașă care alimentează viitorul fenomen El Niño
• Munții Apalași au suficiente rezerve de litiu pentru 500 de miliarde de telefoane, au descoperit cercetătorii

„Viaţa reprezintă ceva ce s-a întâmplat Terrei”

De-a lungul anilor, opoziţia pe care ipoteza Gaia a întâlnit-o în mediile ştiinţifice s-a diminuat, fiind în parte alimentată de percepţia eronată că Terra tinde spre o stare de echilibru optim. „Cu siguranţă este cazul să ne întoarcem la ipoteza Gaia”, a declarat Adam Frank, astrofizician la University of Rochester, din New York. Unii oameni de ştiinţă au extins chiar ipoteza, teoretizând că planeta e în viaţă, într-un sens general. „Viaţa nu reprezintă ceva ce s-a întâmplat pe Terra, în fapt, e ceva ce s-a întâmplat Terrei”, argumentează David Grinspoon, astrobiolog în cadrul Planetary Science Insitute, din Tucson (Arizona).

Criticile unei astfel de ipoteze se construiesc în jurul faptului că Pământul nu este viu deoarece nu mănâncă, se reproduce sau evoluează, aşa cum am putea să ne aşteptăm de la un organism viu. Însă, trebuie să recunoaştem că, până în acest moment, ştiinţa nu a oferit o definţie precisă şi universal acceptată a ceea ce înseamnă viaţă. Am reuşit doar să compilăm o serie de caracteristici despre care credem că definesc viaţa. Putem argumenta că Terra are o structură organizată, o membrană şi cicluri zilnice; consumă, depozitează şi transformă energie.

Dacă ne înţelegem planeta ca un organism ce ne înglobează pe toţi, atunci poziţia noastră în natură devine clară: cea de conştiinţă a acestui super-organism şi odată cu această poziţie şi responsabilitatea pe care o avem faţă de Pământ. Trebuie să ne asigurăm că toate procesele care au permis vieţii să apară şi să evolueze nu sunt disturbate şi menţinute în aceiaşi parametrii.

Mai puteţi citi: 

Pamantul este o planeta sinucigasa!

Terra: Zeiţă-Mamă sau superorganism?

Ultima incalzire globala a produs noi forme de viata

Cat de periculoasa este, de fapt, incalzirea globala?