Home » D:News » Marele duce Jean al Luxemburgului a murit

Marele duce Jean al Luxemburgului a murit

Marele duce Jean al Luxemburgului a murit
Publicat: 23.04.2019
Marele Duce Jean al Luxemburgului, care a ajutat la transformarea ducatului într-un centru financiar internaţional, a murit la vârsta de 98 de ani, a anunţat fiul acestuia, Marele Duce Henri, citat de Reutes.

Jean Benoît Guillaume Robert Antoine Louis Marie Adolphe Marc d’Aviano s-a născut pe 5 ianuarie 1921 şi a fost Mare Duce al Luxemburgului din 1964 până la abdicarea sa, în anul 2000, potrivit Mediafax.

Jean a fost fiul cel mare ale Marii Ducese Charlotte şi al Prinţului Felix de Bourbon-Parma. Absolvent al Colegiului Ampleforth din Marea Britanie, în 1938 a fost numit moştenitor al tronului Luxemburgului.

În timpul ocupaţiei naziste, din cel de-Al Doilea Război Mondial, familia regală s-a aflat în exil.

Jean a studiat la Université Laval din Quebec, Canada, apoi, în 1942, s-a alăturat voluntar Gărzilor Irlandeze din armata britanică. După ce a absolvit Academia militară regală Sandhurst, în 1943, a devenit ofiţer şi a participat, printre altele, la Debarcarea din Normandia, Bătălia pentru Caen, alăturându-se forţelor aliate în acţiunile de eliberare a Luxemburgului de sub ocupaţia nazistă. Din 1984 până în 2000, a fost colonel al Gărzilor Irlandeze.

Pe 9 aprilie 1953, Jean s-a căsătorit cu Prinţesa Joséphine-Charlotte a Belgiei, cu care a avut cinci copii.

Pe 12 noiembrie 1964, Marea Ducesă Charlotte a Luxemburgului a abdicat, iar Jean i-a succedat ca Mare Duce, al şaselea din istoria ducatului.

În perioada în care a fost Mare Duce, Luxemburgul s-a transformat într-un mare centru financiar internaţional.

Din 7 octombrie 2000, Mare Duce al Luxemburgului este Henri, fiul său mai mare, în vârstă de 64 de ani.

Luxemburg este o monarhie constituţională, în care Marele Duce deţine putere executivă, iar legile sunt promulgate de suveran.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă ...
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi