Home » Știință » Compuşii din crema de protecţie solară îţi intră în sânge

Compuşii din crema de protecţie solară îţi intră în sânge

Publicat: 14.05.2019
Un studiu recent stabileşte că, după aplicarea pe piele a cremelor de protecţia solară, substanţele chimice din ele intră în sânge cu efecte încă necunoscute.

Studiul realizat de către FDA, agenţia care se ocupă de securitatea şi controlul medicamentelor şi a produselor alimentare în Statele Unite, a stabilit că substanţele care sunt folosite în producerea cremelor de protecţie solară ajung să intre în sistemul circulator foarte rapid, conform LiveScience. 

Studiul desfăşurat de către FDA este unul destul de mic, folosind doar câteva zeci de oameni. Însă, se dovedeşte a fi printre singurele astfel de eforturi care sunt îndreptate spre stabilirea duratei pe care substanţele din crema de protecţie solară o petrec în circuitul sanguin. Rezultatele pe care agenţia le-a obţinut, indiferent de amploarea studiului efectuat, reprezintă un motiv suficient din punct de vedere legal şi ştiinţific pentru a efectua ample cercetări ulterioare pe această temă.

Precizarea importantă pe care oamenii de ştiinţă ţin să o facă este că nu ştiu dacă şi în ce măsură chimicalele pe care le-au descoperit în sângele voluntarilor reprezintă un risc pentru sănătate. „Oamenii ar trebui cu siguranţă să continue să folosească protecţie solară”, a declarat dr. Kanade Shinkai, dermatolog al Universităţii California din San Francisco, care de asemenea a co-semnat un editorial care a însoţit studiul citat.

Dr. Kanade Shinkai, care nu a fost implicat în cercetarea cu privire la cremele de protecţie solară, explică că acestea nu presupun un risc pentru sănătate. De asemenea, precizează că acest studiu implică ideea că cremele de protecţie solară trebuie să fie testate în acelaşi fel precum medicamentele „sistemice”, care ajung în sistemul sanguin. Aceste studii ar putea fi îndreptate spre stabilirea riscului cancerigen al acestor substanţe.

Deşi cremele de protecţie solară sunt folosite la scară largă, există foarte puţine studii cu privire la siguranţa sau eficienţa pe care acestea le au.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

De ce nu a fost identificat un tratament pentru cancer până în prezent?

 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului