Home » Cultură » Desenul care s-a vândut cu 1,1 milioane de dolari

Desenul care s-a vândut cu 1,1 milioane de dolari

Publicat: 11.06.2019
Desenul de pe prima copertă a publicaţiei Le Petit Vingtième pe care a apărut celebrul personaj Tintin, datând din 13 februarie 1930, a fost vândut pentru 1,1 milioane de dolari la o licitaţie care a fost organizată de casa Heritage Auctions, sâmbătă, în oraşul american Dallas, potrivit Le Parisien, citat de Mediafax.

Desenul îl arată pe celebrul personaj creat de Hergé în ţara sovieticilor, în timp ce taie o bucată din trunchiul unui copac pentru a-şi face elice pentru avion, iar câinele său, Milou, acoperit de bandaje, îl observă.

Hergé publica, din ianuarie 1929, aventurile lui „Tintin în ţara sovieticilor”, săptămânal, în Le Petit Vingtième, supliment dedicat copiilor al cotidianului belgian Le Vingtième Siècle. După ce a înregistrat rapid succes, Tintin a obţinut 16 pagini în loc de opt în acest supliment, iar, pe 13 februarie, a apărut chiar pe copertă.

Albumul „Tintin au pays des Soviets”, primul cu celebrul personaj, va fi publicat câteva luni mai târziu, în septembrie 1930.

Majoritatea vechilor coperte cu Tintin se găsesc la Muzeul Hergé din Louvain-la-Neuve, Belgia.

Ilustraţia vândută sâmbătă a fost semnată de Hergé, fiind desenul pe care l-a trimis la tipografie pentru copertă.

Tintin stabileşte frecvent recorduri de preţ la licitaţii, desenele fiind vândute pentru milioane de dolari.

Belgianul Georges Prosper Remi (1907 – 1983), cunoscut sub numele de Hergé, a fost creator de benzi desenate şi este celebru pentru seriile „Aventurile lui Tintin”, „Quick & Flupke” şi „Aventurile lui Jo, Zette şi Jocko”.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Oamenii de știință au dezvoltat o nouă metodă de a „asculta” limbajul ascuns al creierului

Ultima rudă a păsării dodo, observată într-o pădure tropicală îndepărtată din Samoa

Cea mai veche artă botanică cunoscută dovedește o gândire matematică timpurie

Un psiholog explică de ce unele cântece ne rămân „blocate” în minte

Muzica pe care o asculți influențează cât de bine conduci

Cum putem să hrănim întreaga lume fără să distrugem planeta?

2025 a fost cel mai dificil an din ultimul deceniu pentru piața muncii

Cum ajung românii să fie exploatați în Germania prin metoda „hotelurilor sociale”

Guvernul britanic ar fi intervenit pentru a proteja familia regală

Ziua în care Consiliul Dirigent al Transilvaniei decide organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România

Autoritățile nepaleze abandonează schema de recuperare a deșeurilor de pe Everest

Țara europeană care vrea să fie în prima linie pentru reîntoarcerea omenirii pe Lună

Ce a descoperit o echipă de cercetători despre nucleul Pământului?

Un medic avertizează: Medicina tradițională trebuie inclusă în sistemul modern doar în baza dovezilor

Ce au observat cercetătorii după ce au reconstituit fața lui Homo erectus?

Raritate: au fost filmate molii hrănindu-se cu lacrimi de elan

Povestea lui Vasa, probabil cea mai ghinionistă navă din istorie

Un stat american a avut mai multe incendii de vegetație în ultimul secol decât în ​​cei 3.000 de ani dinainte