Home » Știință » Astronomii au reuşit să fotografieze discul de acreţie al găurii negre din mijlocul galaxiei noastre

Astronomii au reuşit să fotografieze discul de acreţie al găurii negre din mijlocul galaxiei noastre

Astronomii au reuşit să fotografieze discul de acreţie al găurii negre din mijlocul galaxiei noastre
Publicat: 13.06.2019
Oamenii de ştiinţă au reuşit în premieră să fotografieze masa de hidrogen care înconjoară masiva gaură neagră din mijlocul galaxiei noastre, Calea Lactee.

Astronomii au reuşit să facă o poză a discului de acreţie care înconjoară gaura neagră din mijlocul galaxiei noastre, Calea Lactee, notează Fox News.

Inelul de acreţie este format din gazele, praful de stele şi chiar stelele din proximitatea unei găuri negre. Acestea sunt atrase către gaura neagră din cauza  gravitaţiei imense pe care aceasta o exercită şi, într-un final, ajung să fie atrase în interiorul găurii negre. 

În cazul găurii negre care se află în centru galaxiei noastre, numită de către cercetători Sagittarius A*, discul de acreţie se întinde pe a zecea parte dintr-un an-lumină faţă de orizontul evenimentelor- punctul în care atracţia gravitaţională nu permite nici măcar fotonilor să îi scape.

În general, discurile de acreţie sunt formate din câteva tipuri de gaze, super încălzite, care strălucesc puternic. De fapt, această strălucire se datorează încălzirii gazelor până la o temperatură de aproximativ 10 milioane de grade Celsius, care cauzează şi producerea de raze X. Aceste radiaţii sunt folosite de către oamenii de ştiinţă pentru a studia găurile negre şi perimetrul din proximitatea acestora.

Discul de acreţie care s-a format în jurul Sagittarius A* prezintă şi urmele unor gaze, mare parte hidrogen, care au temperaturi mult mai scăzute, 10.000 de grade Celsius. În această situaţie, din cauza radiaţiilor, atomii de hidrogen pot să piardă şi să primească electroni, generând unde radio de frecvenţă joasă.

Folosind Atacama Large Millimeter/submillimeter Array (ALMA), observatorul astronomic din Chile, cercetătorii au reuşit să convertească transmisiunile radio receptate într-o imagine.

„Sperăm că aceste observaţii realizate de către ALMA ne vor ajuta să înţelegem mai bine unele secrete ale găurilor negre”, a declarat Elena Murchikova, astrofiziciană de la Institutul pentru Studii Avansate din Princeton, New Jersey.

Studiul citat a apărut în revista Nature.

Citeşte şi:

 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum a rămas fără benzină o insulă cu milioane de locuitori?
Cum a rămas fără benzină o insulă cu milioane de locuitori?
NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună
NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună
Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul
Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi