Home » Cultură » A cincea ediţie a Nocturnelor de Poezie Contemporană, în Bucureşti

A cincea ediţie a Nocturnelor de Poezie Contemporană, în Bucureşti

A cincea ediţie a Nocturnelor de Poezie Contemporană, în Bucureşti
Publicat: 13.07.2019
Cea de-a cincea ediţie a Nocturnelor de Poezie Contemporană, un eveniment organizat de ARCEN în cadrul proiectului District 40, a fost deschisă vineri, în Bucureşti, cu un dialog poetic despre autenticitate şi transformare, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

A cincea ediţie a Nocturnelor de Poezie cuprinde opt evenimente, desfăşurate în fiecare vineri, de la orele 21.00, în perioada 12 iulie şi 13 septembrie, pe terasa blocului Magheru One. Temele pe care le propune publicului iubitor de poezie ediţia din 2019 a Nocturnelor sunt vulnerabilitatea, sinceritatea, iubirea, trei decenii de poezie scrisă fără cenzură, rezistenţa civică, jocul şi moartea.

Vineri, începând cu ora 21.00, pe terasa blocului Magheru One – graniţa de vest a District 40, aa avut loc primul eveniment din cadrul Nocturnelor de Poezie Contemporană 2019, la care a fost invitat scriitorul şi poetul Dan Sociu. 

Ediţia din acest an a Nocturnelor de Poezie Contemporană aduce în faţa publicului cea mai consistentă şi mai diversă selecţie de scriitori, poeţi consacraţi, poeţi nedebutanţi şi poeţi recunoscuţi pentru atitudinile civice luate în ultimii în ani în spaţiul public, lecturi în premieră din volume nepublicate şi dialoguri inedite între poeţi. Şaisprezece scriitori vor citi poezie deasupra oraşului: Dan Sociu, Anastasia Gavrilovici şi Livia Ştefan, Robert Şerban şi Sorin Gherguţ, Vasile Leac şi Robert Gabriel Elekes, Elena Vlădăreanu şi Ioana Vintilă, Mircea Andrei Florea, Luca Ştefan Ouatu, Cosmin Perţa şi Diana Geacăr, Radu Vancu, Constantin Abăluţă şi Teona Galgoţiu.

Lansate în urmă cu cinci ani din dorinţa de a apropia oamenii de poezia contemporană prin punerea ei într-un context inedit, cald şi accesibil, Nocturnele de Poezie se bucură de un public numeros şi fidel, animat de starea de spirit însufleţită de ARCEN şi oglindită de District 40.

„Am vrut să explicăm oamenilor şi chiar nouă înşine ce este poezia”, spune Edmond Niculuşcă, unul dintre iniţiatorii ARCEN, „şi am ajuns la o frumoasă definiţie, dată de Ioan Es Pop încă de la prima ediţie a Nocturnelor: «Poezia e drumul cel mai scurt de la cele văzute la cele nevăzute, de la trecut la viitor, de afară înăuntru». Ce-ar mai fi de spus? Poate faptul că la Nocturne poezia te învăluie încă din liftul care te urcă pe acoperiş. După ce treci de acces, cele 12 secunde de mers cu liftul până deasupra oraşului sunt despre poezie sau cu poezie, de fiecare dată alt poem, spus de altcineva”.

ARCEN este un ONG care a deschis şi întreţine zi de zi un dialog istoric pe tema vieţuirii urbane de calitate. Direcţiile ARCEN de dialog şi acţiune sunt: valorificare, revitalizare şi activare prin cultură, memorie şi patrimoniu, educaţie urbană, interconectare comunitară, implicare civică, legislaţie şi intervenţie.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii
Ceva ciudat s-a întâmplat cu Pământul în 2010, iar oamenii de știință tot nu înțeleg ce a fost
Ceva ciudat s-a întâmplat cu Pământul în 2010, iar oamenii de știință tot nu înțeleg ce a fost
Cum să faci un avion de hârtie „aprobat” de NASA?
Cum să faci un avion de hârtie „aprobat” de NASA?
Acidificarea oceanelor distruge viața socială a peștilor de recif
Acidificarea oceanelor distruge viața socială a peștilor de recif
Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic
Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic
Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului
Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului
Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate
Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?
Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării
Incident medical fără precedent la bordul ISS: Un astronaut NASA a rămas brusc fără voce
Incident medical fără precedent la bordul ISS: Un astronaut NASA a rămas brusc fără voce
Jumătate dintre elevii români s-au gândit la sinucidere, arată un raport îngrijorător
Jumătate dintre elevii români s-au gândit la sinucidere, arată un raport îngrijorător
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?
Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?
Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?