Home » D:News » Mii de instituţii de învăţământ din întreaga lume au decretat urgenţa climatică

Mii de instituţii de învăţământ din întreaga lume au decretat urgenţa climatică

Credit foto: Pixabay
Publicat: 15.07.2019
Tineri din mii de instituţii de învăţământ superior din întreaga lume au semnat o scrisoare comună către Statele Unite în care atrag atenţia asupra unei urgenţe climatice.
Mai mult de 7.000 de universităţi şi colegii au făcut un angajament de a înceta emisiile de carbon până în 2030 sau, cel târziu la mijlocul secolului, potrivit Rador
 
Directorul Programului ONU pentru Mediu, Inger Andersen, a afirmat că tinerii se află din ce în ce mai mult în inima apelurilor pentru acţiuni suplimentare pentru gestionarea problemelor de climă şi mediu.
 
Oamenii de ştiinţă au lansat apeluri repetate pentru a se lua măsuri puternice pentru a combate efectele încălzirii climatice şi a se reduce emisiile de gaze cu efect de seră, principala cauză a încălzirii globale, atrăgând atenţia că inclusiv omenirea ar intra în colaps in această cauză, nu mai târziu de 2050.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce continuăm să facem lucruri despre care știm că ne fac rău? Creierul preferă adesea recompensa de acum

Când au început oamenii să vorbească? Ce pot spune cercetătorii despre originea limbajului

Ce miros aveau parfumurile egiptenilor acum 3.500 de ani? Cercetătorii încearcă să le recreeze

Donald Trump s-a autointitulat „cel mai bun președinte” din istoria SUA

Surpriza dintr-o grădină de lângă Strasbourg: Ce fel de păianjen și-a făcut apariția?

Omul care a făcut din regele Ludovic al XIV unul dintre cei mai puternici monarhi. Cum îi pedepsea pe cei care fabricau lucruri proaste
Omul care a făcut din regele Ludovic al XIV unul dintre cei mai puternici monarhi. Cum îi pedepsea pe cei care fabricau ...
De ce uneori copiii încalță pantofii părinților?

Un îndulcitor folosit în alimente, guma de mestecat și pasta de dinți ar putea crește riscul de AVC

Statele Unite au încheiat „cel mai mare acord petrolier din istoria lumii”, a anunțat Donald Trump

Un vaccin deja în circulație ar putea funcționa și împotriva demenței, au descoperit cercetătorii

Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale

Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes

De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri

Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie

Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă

Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă

De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine

Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri