Home » Știință » Aerogelul, unul dintre cele mai uşoare materiale, ar putea fi folosit pentru colonizarea planetei Marte

Aerogelul, unul dintre cele mai uşoare materiale, ar putea fi folosit pentru colonizarea planetei Marte

Aerogelul, unul dintre cele mai uşoare materiale, ar putea fi folosit pentru colonizarea planetei Marte
Publicat: 28.07.2019
Aerogelul este un material special obţinut prin uscarea gelurilor umede în condiţii supercritice.

Pornind de la literatura ştiinţifico-fantastică, visurile unor vizionari sau chiar nevoia supravieţuirii speciei noastre, colonizarea planetei Marte reprezintă o perspectivă care pare a fi din ce în ce mai aproape.

Pentru a reuşi să transformăm Marte într-o nouă casă pentru specia umană se avansează multe idei şi planuri, de la mici colonii, până la terraformarea întregii planete. Terraformarea este procesul prin care condiţiile de mediu ale unei alte planete sunt aduse la nivelul celor de pe Pâmânt. 

„Marte este cea mai locuibilă planetă din sistemul nostru solar în afara propiei nostre planete”, explică Laura Kerber, geolog planetar, care de asemenea este angajată a Laboratorului de Propulsie prin Jet a NASA, citată de Science Alert.

În ciuda faptului că ar avea potenţialul de a găzdui viaţă aşa cum o ştim noi, Marte rămâne în continuare ostil. Una dintre cele mai importante cauze ale acestei ostilităţi este atmosfera rarefiată care nu permite temperaturi pe care corpurile noastre să le poată tolera şi, de asemenea, care nu oferă protecţie în faţa radiaţii UV.

Unul dintre planurile propuse pentru terraformarea planetei roşii include un fenomen cu care suntem foarte familiari aici pe Terra. Mai exact, oamenii de ştiinţă au propus să încălzim Marte prin eliberarea de dioxid de carbon în atmosferă. În teorie, un astfel de plan sună perfect,  cu siguranţă avem know-how-ul despre cum să încălzim o planetă, dar condiţiile de la faţa locului nu ne ajută.

„Rezultatele noastre arată că nu există destul dioxid de carbon care a rămas pe Marte care să conducă la apariţia unui efect de seră. De asemenea, mare parte din dioxidul de carbon de pe planetă nu poate fi accesat”, explică Bruce Jakosky, geolog de la Universitatea Colorado.

Plecând de la realitatea că tehnologia din prezent nu ne permite terraformarea întregii planete, un grup de cercetători a propus adaptarea condiţiilor de mediu pe suprafeţe mai reduse. Folosind observaţiile legate de un fenomen numit efectul de seră al materialelor solide, care permite materialelor parţial transparente să se încălzească în mod dferit în anumite straturi ale lor. Astfel, straturile superioare sunt mai reci, în timp ce straturile interioare ajung să fie mai calde datorită radiaţiei infraroşii provenite de la soare.

Oamenii de ştiinţă au plecat de la acest fenomen şi au descoperit că aerogelul, un supermaterial, ar putea fi folosit pentru a a crea mici zone în care viaţă poate exista. Astfel, într-o structură acoperită cu aerogel, lumina poate trece şi, în acelaşi timp, acest material poate capta radiaţia infraroşie şi să permită de exemplu fotosinteza unor plante.

Pentru a creşte temperatura cu 50 de grade Celsius faţă de temperatura medie actuală de la suprafaţa planetei Marte şi ajungerea la o temeperatură care să permită viaţa, oamenii de ştiinţă au calculat că este nevoie de un strat de 2-3 centimetri de aerogel.

Deşi, la rândul ei această idee pare că ar putea reprezenta o şansă pentru colonizarea planetei Marte, cercetătorii trebuie să răspundă la întrebarea legată de capacitatea tehnologiei noastre de a produce acest material pe planeta roşie.

Studiul citat a fost publicat în jurnalul de specialitate Nature Astronomy.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME București
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME ...
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
China pregătește o nouă misiune pe Lună
China pregătește o nouă misiune pe Lună
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări ...