Home » Știință » În ciuda entuziasmului, ne vor trebui mii de ani pentru a coloniza Marte

În ciuda entuziasmului, ne vor trebui mii de ani pentru a coloniza Marte

Publicat: 05.08.2019
Ultimii ani au înregistrat creşterea interesului şi a eforturilor legate de colonizarea planetei roşii.

Avansurile tehnologice, dar şi dedicarea unor figuri publice către eforturile de colonizare a planetei Marte au creat senzaţia că acest lucru ne este, într-o mică sau mai mare măsură, la îndemână. Elon Musk, una dintre figurile centrale ale acestor eforturi, speră chiar că aşezările umane pe planeta roşie vor deveni o realitate în timpul vieţii sale.

În ciuda entuziasmului, trebuie să privim acest proiect cu realism, iar atunci când facem asta, o să ajungem la concluzia că colonizarea unei alte planete are o multitudine de aspecte pe care încă nu le-am rezolvat. De aceea, oamenii de ştiinţă sunt de părere că vor mai trece câteva mii de ani până să putem face asta, notează Futurism.

Una dintre problemele pe care oamenii de ştiinţă trebuie să le rezolve este legată de protecţia astronauţilor în timpul zborului către Marte de radiaţiile cosmice. De asemenea, aceste radiaţii ridică probleme atât în timpul unei misuni limitate pe planeta roşie, dar şi pentru o şedere permanentă.

O altă problemă este legată de microgravitaţie, călătoria către Marte ar putea să dureze chiar şi un an cu tehnologia actuală, după calculele efectuate de NASA. În aceste condiţii, pentru sănătatea astronauţilor, este foarte importantă existenţa unei atracţii gravitaţionale asemănătoare cu cea a Terrei pentru a-şi menţine starea de sănătate. În ceea ce priveşte fondarea unei colonii marţiene, care să producă generaţie după generaţie de locuitori, diferenţa de gravitaţie ar putea conduce la reducerea nivelului de calciu din oasele femeilor însărcinate, iar asta s-ar putea traduce prin fracturi ale coccis atunci când naşterile vor avea loc.

Citeşte şi:

Radiaţiile ridică un pericol major pentru misunile pe Marte

Radiaţiile cosmice nu cresc riscul de apariţie al cancerului în cazul astronauţilor

De ce nu poate fi teraformată planeta Marte?

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un compus din citrice inversează unele semne de îmbătrânire, arată un studiu
Un compus din citrice inversează unele semne de îmbătrânire, arată un studiu
Un tratament pentru tinerii cu depresie administrat prin internet a depășit îngrijirea obișnuită într-un studiu clinic
Un tratament pentru tinerii cu depresie administrat prin internet a depășit îngrijirea obișnuită într-un studiu clinic
Cum atacă nicotina vasele de sânge?
Cum atacă nicotina vasele de sânge?
Timp de mai bine de 10.000 de ani, oamenii au trăit la peste 2.000 de metri altitudine în Munții Pirinei, dezvăluie un studiu
Timp de mai bine de 10.000 de ani, oamenii au trăit la peste 2.000 de metri altitudine în Munții Pirinei, dezvăluie un ...
Cercetătorii au descoperit cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Cercetătorii au descoperit cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Cea mai vârstnică persoană din lume care încă trăiește s-a născut înainte de scufundarea Titanicului
Cea mai vârstnică persoană din lume care încă trăiește s-a născut înainte de scufundarea Titanicului
Primul șarpe din lume care a primit un tratament revoluționar împotriva cancerului folosit de obicei la oameni
Primul șarpe din lume care a primit un tratament revoluționar împotriva cancerului folosit de obicei la oameni
Cum putem folosi cojile de usturoi pentru a ține tânțarii la distanță?
Cum putem folosi cojile de usturoi pentru a ține tânțarii la distanță?
Vlad Ţepeş, unul dintre cele mai controversate personaje din istoria Românilor
Vlad Ţepeş, unul dintre cele mai controversate personaje din istoria Românilor
Una dintre marile regiuni ale Europei, în pericol din cauza secetei extreme
Una dintre marile regiuni ale Europei, în pericol din cauza secetei extreme
Tot mai mulți europeni preferă banii cash. Mai multe bancnote în circulație astăzi decât înainte de pandemie
Tot mai mulți europeni preferă banii cash. Mai multe bancnote în circulație astăzi decât înainte de pandemie
Orașul militar spectaculos ascuns sub pădurile și dunele de pe litoralul polonez al Mării Baltice
Orașul militar spectaculos ascuns sub pădurile și dunele de pe litoralul polonez al Mării Baltice
O țară preferată de români, în alertă din cauza unui virus periculos
O țară preferată de români, în alertă din cauza unui virus periculos
Nunta Principesei Elisabeta și o întâmplare neobișnuită cu ambasadorul Olandei
Nunta Principesei Elisabeta și o întâmplare neobișnuită cu ambasadorul Olandei
Hoinarul de la malul mării: Jean Constantin, haina simplă a unui talent uriaș
Hoinarul de la malul mării: Jean Constantin, haina simplă a unui talent uriaș
Molecula care leagă de o mie de ori greutatea ei în apă: ce este, de fapt, acidul hyaluronic (P)
Molecula care leagă de o mie de ori greutatea ei în apă: ce este, de fapt, acidul hyaluronic (P)
Tratate și nunți regale: cum a încercat România Mare să își apere frontierele
Tratate și nunți regale: cum a încercat România Mare să își apere frontierele
Pentru prima dată, băuturile îndulcite cu zahăr au fost asociate cu cancerul la stomac
Pentru prima dată, băuturile îndulcite cu zahăr au fost asociate cu cancerul la stomac