”În Bucureşti prin Micul Paris”, de Emanuel Bădescu – o carte pe zi

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

De la început trebuie să spunem că ne aflăm în faţa unui album de excepţie despre cele mai frumoase edificii de epocă ale Bucureştilor. Cum spune editorii, Emanuel Bădescu ne propune o plimbare la pas, din plin susţinută de imagini încântătoare alb-negru, oferindu-ne informaţii istorice şi de ordin arhitectural despre diverse construcţii – instituţii şi clădiri – înălţate de-a lungul ultimelor două secole, potrivit Mediafax.

• Povestea lui Thierry Hermès: De la hamuri pentru cai la unul dintre cele mai faimoase branduri…
• Test de cultură generală. De ce turcii fac cafea la nisip?

Emanuel Bădescu nu e bucureştean la origine (s-a născut la Corabia, în 1952), dar este un împătimit al istoriei Bucureştilor, un adevărat tezaur viu. A lucrat mai bine de patru decenii la Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române, este licenţiat în istorie, a colaborat cu peste o mie de articole la o mulţime de ziare şi reviste, a publicat câteva volume-reper, mi-a fost colaborator constant la Ziarul de duminică, unde, mai bine de un deceniu, a semnat, la intervale regulate, la rubrica „Documentar”, texte despre oameni, întâmplări şi momente mai puţin cunoscute din istoria oraşului, însoţite de numeroase imagine, unele rarisime, pe care le găsea în arhiva Bibliotecii Academiei. O parte dintre aceste texte au devenit, la scurtă vreme după apariţia în ziar, substanţă pentru numeroasele cărţi publicate de istoricul dominat de acribie. Au apărut mai întâi la Editura Cadmos, acum la Vremea, unde i s-a creat de câţiva ani o serie de autor. Admirabilă iniţiativă.

Într-un interviu pe care mi l-a acordat pe vremea când încă Ziarul de duminică mai exista spunea: „Pornesc de la imagini. Faptele sunt istoria din spatele lor. Calitatea textului, lucrul ce mă preocupă în cel mai înalt grad, este direct proporţională cu veridicitatea poveştii rezultate din documentare. Am mai tot timpul începute câteva asemenea «poveşti», finalizarea lor depinzând de şansa găsirii unei mărturii care să le încheie logic”.

Cam acest lucru îl face şi în albumul pe care îl prezentăm astăzi, în care sunt adunate imagini, în primul rând, şi texte despre Athénée Palace, Aux villed de France, Grand Hôtel de France, Grand Hôtel du Boulevard, Grand Hôtel du Louvre, Hptel Metropole, Hotel Hugues, dar şi despre domnii Jobin şi Lemaitre, despre Malmaison, cabaretul Maxim, Mon Jardin şi Moulin Rouge, despre restauratele Elysée, Chateaubriand şi Guichard, sau Grădina Sans Souci. După cum se poate lesne constata din aceste titluri cu nume franţuzeşti, chiar era vorba de Micul Paris.

Sunt, cum subliniază doamna Silvia Colfescu, excelentul editor, „mărturii ale unor vremuri când civilizaţia europeană era la ea acasă în Bucureşti. Când oameni vorbeau fluent franţuzeşte şi când România avea temei să facă parte din Francofonie”.

Emanuel Bădescu – „În Bucureşti prin Micul Paris”. Editura Vremea, colecţia Planeta Bucureşti. 117 pag.