Steaua KIC 8462852, cunoscută publicului larg şi astronomilor sub numele de „Steaua lui Tobby” a născut din anul 2015, când astronomii amatori care au descoperit-o au publicat un articol despre aceasta, o serie de controverse în cadrul comunităţii ştiinţifice. Motivul acestei controverse este legat de fluctuaţiile în luminozitatea acestei stele pe care cercetătorii le-au identificat. Recent, într-un nou studiu, o echipă de cercetători a teoretizat faptul că aceste fluctuaţii ar putea fi cauzate de către dezintegrarea unei exoluni în orbita acestei stele, notează Science Alert.

Folosind datele obţinute din observaţiile realizate din momentul descoperirii şi datele recuperate din arhivele observaţiilor astronomice din ultimele decade, astronomii au stabilit că acest satelit face parte dintr-o clasă de obiecte cosmice descrisă recent: „ploonet”. Oamenii de ştiinţă care au teoretizat existenţa acestor corpuri cosmice au explicat că pot exista în Univers o serie de sateliţi care s-au desprins de atracţia gravitaţională a planetelor lângă care s-au format şi orbitează în jurul unei stele.

• Un nou crater pe Lună, cu un diametru de 225 de metri, a fost fotografiat cu…
• Oamenii de știință s-au înșelat! Cât de mult contează genele cu adevărat?

Astronomii au teoretizat că acest ploonet care orbitează în jurul stelei lui Tabby se dezintegrează, lăsând în urma sa roci şi praf. Acestea, sunt de părere cercetătorii, sunt responsabile de fluctuaţiile de luminozitate observate de-a lungul timpului.

Din anul 2015, atunci când KIC 8462852 a fost descoperită, variaţiile de lumină înregistrate au fost aleatorii. În unele cazuri poate exista o fluctuaţie de 22% a luminozităţii. Anul trecut, de exemplu, fluctuaţiile în luminozitate au fost de doar 5%.

 Din cauza comportamentului acesta aleator, oamenii de ştiinţă au trebuit să elimine posibilitatea existenţei unei planete în jurul stelei studiate. Dacă ar fi existat o planetă atunci fluctuaţiile ar fi trebuit să fie de doar 1% şi să apară la intervale regulate.

„Această exolună este precum o cometă a cărei gheaţă se evaporă şi care ăşi pierde rocile în spaţiu”, explică Brian Metzger, astrofizician de la Universitatea Columbia. Aceasta mai adaugă faptul că va fi nevoie de câteva milioane de ani pentru ca exoluna să dispară în mod complet şi că, pentru oamenii de ştiinţă, faptul că au reuşit să descopere acest fenomen reprezintă un succes.

Citeşte şi:

Un nou studiu infirmă o ipoteză cu privire la megastructura extraterestră şi face un pas important către rezolvarea unuia dintre cele mai mari mistere din astronomie

Să fie aceasta explicaţia pentru comportamentul bizar al unei ”megastructuri extraterestre”? Savanţii au ajuns la o concluzie interesantă

Şapte fenomene astrofizice care nu se potrivesc cu teoriile actuale (şi care pot revoluţiona domeniul)