Home » Natură » Un video arată cum un grup de orci urmăresc vestiţii rechini albi, iar unul dintre cei din urmă pare să se teamă

Un video arată cum un grup de orci urmăresc vestiţii rechini albi, iar unul dintre cei din urmă pare să se teamă

Un video arată cum un grup de orci urmăresc vestiţii rechini albi, iar unul dintre cei din urmă pare să se teamă
Publicat: 12.11.2019
Rechinii albi sunt consideraţi cei mai de temut prădători din ocean, însă un video recent arată că şi aceştia ar putea deveni prăzi, iar agresorii nu pot fi, nici mai mult nici mai puţin, decât orcile.

Un video incredibil înregistrat recent arată cum un grup de orci urmăresc marii rechini albi în apropiere de coasta Africii de Sud.

Acţiunea se petrece în Insula Seal, din Mossel Bay (în provincia Western Cape), o insulă mică care este casa a circa 3.000 de urşi de mare cu capă (Arctocephalus pusillus). Din această cauză (şi a altor vietăţi existente aici, precum pinguinii), zona este una propice vânatului pentru marii albi, dar şi o atracţie populară pentru turişti să vadă şi să se scufunde alături de vestiţii prădători, potrivit Science Alert

Asta până când un grup de orci, vestitele balene ucigaşe, a apărut în zonă. Un video înregistrat de conservaţionistul de rechini Elton Polly arată cum un grup de orci a început să urmărească un rechin alb, în timp ce alţi rechini erau în apropiere în acelaşi timp. „Unul dintre rechini pare să fie descurajat de prezenţa orcilor, în timp ce altul nu pare a fi perturbat”, se arată în textul care însoţeşte video postat pe pagina de Facebook a organizaţiei Oceans Research.

„Vom monitoriza activitatea orcii şi a marelui rechin alb, în următoarele zile, pentru a vedea dacă există o schimbare de comportament”, se mai arată în postare.

Este dificil de spus dacă orcile sunt angajate într-o manevră coordonată, dacă se joacă sau dacă comportamentul lor este pur şi simplu din întâmplare. Oricum, dovezile recente sugerează că cei doi prădători nu se înţeleg, iar orcile ies la suprafaţă.

O cercetare recentă a scos la iveală faptul că atunci când orcile apar în zona de vânătoare a rechinilor albi, aceştia din urmă par să devină nevăzuţi, dispărând în câteva minute şi rămânând departe pentru restul sezonului.

„Când se întâlnesc cu orcile, rechinii albi îşi vor părăsi mediat locul preferat de vânătoare şi nu se vor întoarce acolo până într-un an, chiar dacă orcile sunt doar în trecere pe acolo”, a afirmat biologul marin Salvador Jorgensen, din cadrul Monterey Bay Aquarium.

Carcase de rechini albi ucişi de către orci au fost găsite în trecut în apele din Western Cape şi, în mod ciudat, le lipsea ficatul. În trecut, orcile au fost văzute mâncând ficatul altor rechini.

Ficatul rechinilor albi este mare, cântărind sute de kilograme şi fiind foarte bogat în ulei, ceea ce îl face un posibil aliment bogat nutriţional pentru orci.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Acesta ar putea fi cel mai mare rechin alb, filmat până în prezent

Cum este să fii muşcat de un rechin alb? Un videoclip incredibil prezintă interiorul gurii animalului în timp ce încearcă să muşte

Balenele ucigaşe: cei mai temuţi prădători ai oceanelor

O filmare rară surprinde naşterea unei balene ucigaşe (VIDEO)

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce ne gândim obsesiv la aceleași lucruri noaptea
De ce ne gândim obsesiv la aceleași lucruri noaptea
O reptilă mumificată de acum 289 de milioane de ani ne arată de ce respirăm așa cum o facem
O reptilă mumificată de acum 289 de milioane de ani ne arată de ce respirăm așa cum o facem
Ce se întâmplă în creierul oamenilor care folosesc Inteligența Artificială în fiecare zi?
Ce se întâmplă în creierul oamenilor care folosesc Inteligența Artificială în fiecare zi?
De ce unii oameni dispar fără explicații (ghosting explicat științific)
De ce unii oameni dispar fără explicații (ghosting explicat științific)
Senzori cât un fir de păr ar putea detecta cancerul înainte să apară pe analize
Senzori cât un fir de păr ar putea detecta cancerul înainte să apară pe analize
Un eveniment de acum 4.200 de ani ar fi contribuit la prăbușirea Vechiului Regat Egiptean
Un eveniment de acum 4.200 de ani ar fi contribuit la prăbușirea Vechiului Regat Egiptean
Ce ar trebui să mâncăm la fiecare vârstă și cum se schimbă nevoile nutriționale de-a lungul vieții
Ce ar trebui să mâncăm la fiecare vârstă și cum se schimbă nevoile nutriționale de-a lungul vieții
De ce unii oameni reacționează mai bine la medicamentele pentru obezitate?
De ce unii oameni reacționează mai bine la medicamentele pentru obezitate?
Antioxidantul recomandat de experți care nu ar trebui să lipsească din farfurie
Antioxidantul recomandat de experți care nu ar trebui să lipsească din farfurie
Ziua din săptămână în care nu trebuie niciodată să luăm deciziile importante
Ziua din săptămână în care nu trebuie niciodată să luăm deciziile importante
12 aprilie, Ziua Mondială a Aviaţiei şi Ziua Cosmonauticii. Când omul a ajuns în spaţiu
12 aprilie, Ziua Mondială a Aviaţiei şi Ziua Cosmonauticii. Când omul a ajuns în spaţiu
MESAJE de PAȘTE 2026. Urări speciale pentru cei mai dragi oameni din viața ta
MESAJE de PAȘTE 2026. Urări speciale pentru cei mai dragi oameni din viața ta
De ce noul Wi-Fi „super-rapid” nu este chiar așa de performant pe cât am crede?
De ce noul Wi-Fi „super-rapid” nu este chiar așa de performant pe cât am crede?
Cercetătorii au creat o bacterie capabilă să distrugă tumorile de la interior
Cercetătorii au creat o bacterie capabilă să distrugă tumorile de la interior
Meteorologii au anunțat cum va fi vremea de 1 Mai
Meteorologii au anunțat cum va fi vremea de 1 Mai
Hotelurile din Europa renunță la o practică foarte iubită de turiști
Hotelurile din Europa renunță la o practică foarte iubită de turiști
De ce ne comportăm diferit noaptea: explicațiile psihologiei și antropologiei
De ce ne comportăm diferit noaptea: explicațiile psihologiei și antropologiei
O enigma neelucidată: Cum a ajuns Iancu Kalinderu confidentul regelui Carol I și omul cel mai influent din România?
O enigma neelucidată: Cum a ajuns Iancu Kalinderu confidentul regelui Carol I și omul cel mai influent din România?