Celebrul masaj thailandez poate deveni patrimoniu cultural imaterial UNESCO

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

O terapie veche de milenii, masajul thailandez a devenit popular la nivel mondial în anii 1960. În 1962, la faimosul templu Wat Pho a fost înfiinţată o şcoală care între timp a ajutat la pregătirea a peste 200.000 de terapeuţi maseuri care lucrează în 145 de ţări.

Procedura implică masarea corpului cu ajutorul degetelor, coatelor, genunchilor şi picioarelor, dar şi contorsionări şi stretching.

Numeroase studii au arătat că acest tip de masaj poate fi benefic în durerile cronice, durerile de cap, insomnii şi chiar anxietate.

Comitetul de selecţie, compus din reprezentanţi ai 24 de state membre ale Convenţiei UNESCO, este reunit în perioada 9 – 14 decembrie, la Bogota, în Columbia, pentru a examina solicitări de înscriere pe prestigioasa listă a patrimoniului imaterial, care număra înainte de această sesiune 430 de elemente din 117 ţări, printre care cântece, dansuri, obiceiuri, tradiţii, sărbători, specialităţi gastronomice.

Spre deosebire de patrimoniul mondial UNESCO, lista patrimoniului cultural imaterial nu este stabilită pe baza unor criterii precum excelenţa şi exclusivitatea, ci pune accentul pe diversitate şi pe experienţa comunităţilor, potrivit organizaţiei.

Lista patrimoniului cultural imaterial al umanitaţii UNESCO a fost alcătuită oficial în 2008, potrivit unei Convenţii pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, încheiată la Paris, pe 17 octombrie 2003. Patrimoniul cultural imaterial se referă la tradiţii şi expresii orale, incluzând limba ca vector al patrimoniului cultural imaterial, artele spectacolului, practici sociale, ritualuri şi evenimente festive, cunoştinţe şi practici referitoare la natură şi la univers, tehnici legate de meşteşuguri tradiţionale.

Tradiţiile înscrise pe lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO trebuie să joace un rol comunitar important şi să implice actorii din societatea civilă.

România este prezentă în lista patrimoniului cultural imaterial al umanităţiii UNESCO cu ritualul Căluşului, inclus în 2005, cu Doina, inclusă în 2009, cu ceramica de Horezu (decembrie 2012), cu obiceiul colindatului de ceată bărbătească în România şi Republica Moldova (2013), cu dansul „Feciorescul de Ticuş” (2015), cu tehnici tradiţionale de realizare a scoarţei în România şi Moldova (2016) şi Mărţişorul (2017).