Home » Știință » O galaxie cu nucleu dublu a fost descoperită în vecinătatea Căii Lactee

O galaxie cu nucleu dublu a fost descoperită în vecinătatea Căii Lactee

O galaxie cu nucleu dublu a fost descoperită în vecinătatea Căii Lactee
Publicat: 07.02.2020
Această galaxie poate fi localizată în Emisfera Nordică, la aproximativ 30 de milioane de ani de Calea Lactee.

Astronomii de la Universitatea Winsconsin, Statele Unite ale Americii, au anunţat că au descoperit o o galaxie cu un nucleu dublu la aproximativ 30 de milione de ani-lumină faţa de Calea Lactee, galaxia în care se află Pământul, notează Phys.

Descoperirea acestei „galaxii cocon”, aşa cum au numit-o astronomii, este produsul colaborării dintre Jay Gallagher, profesor emerit al Universităţii Winsconsin şi Allen Lawrence, un fost inginer electric care după ce a ieşit la pensie s-a inscris la cursurile Universităţii.

Cei doi au identificat sistemul NGC 4485 şi au folosit imaginile publicate de către NASA şi care au fost realizate de către Wide-field Infrared Survey Explorer pentru a-l studia. Aceştia au ajuns la concluzia că sistemul are aproximativ 20% din mărimea Căii Lactee şi, mai important, un nucleu dublu. Unul dintre nuclee a putut fi observat pe lungimile de undă ale luminii vizibile, în timp ce cel de al doilea a putut fi identificat doar în lumina infraroşie şi cu ajutorul undelor radio.

Lawrence, care acum are un masterat obţinut la Universitatea Iowa, a explicat faptul că este probabil ca cele două nuclee să fi fost observate de către astronomi, folosind cele două metode de observare, dar, dat fiind faptul că informaţiile despre acestea nu au circulat între cercetători, descoperirea faptului că acestea fac parte dintr-o structură mai mare a fost realizată mai târziu.

În ceea ce priveşte cele două nuclee, studiul semnat de către Lawrence spune că acestea par a fi egale în termeni de masă , mărime şi luminozitate. De asemenea, acest nucleu galactic dublu ar putea reprezenta o posibilă explicaţie pentru norul de hidrogen care se află în jurul galaxiei.

Astronomii explică faptul că un nucleu dublu în cazul unei galaxii atât de mici precum NGC 4490 este destul de rar şi că, în viitor, acesta ar putea reprezenta baza formării unei gărui negre supermasive.

Studiul a fost publicat în The Astrophysical Journal.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii
Acidificarea oceanelor distruge viața socială a peștilor de recif
Acidificarea oceanelor distruge viața socială a peștilor de recif
Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic
Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic
Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului
Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului
Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate
Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?
Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării
Incident medical fără precedent la bordul ISS: Un astronaut NASA a rămas brusc fără voce
Incident medical fără precedent la bordul ISS: Un astronaut NASA a rămas brusc fără voce
Jumătate dintre elevii români s-au gândit la sinucidere, arată un raport îngrijorător
Jumătate dintre elevii români s-au gândit la sinucidere, arată un raport îngrijorător
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?
Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?
Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia