Home » D:News » ”Resetarea” celulelor imunitare, utilizată cu succes în recuperarea şoriceilor care au suferit leziuni cerebrale

”Resetarea” celulelor imunitare, utilizată cu succes în recuperarea şoriceilor care au suferit leziuni cerebrale

”Resetarea” celulelor imunitare, utilizată cu succes în recuperarea şoriceilor care au suferit leziuni cerebrale
Publicat: 03.03.2020
Un studiu preclinic a deschis posibilitatea unor noi terapii pentru leziunile cerebrale, prin ţintirea celulelor imunitare hiperctive.

În cadrul unei colaborări internaţionale, în care au fost implicaţi cercetători de la Trinity College Dublin (Irlanda) şi Facultatea de Medicină a Universităţii Baltimore (Statele Unite ale Americii), oamenii de ştiinţă au aflat că prin controlarea activităţii microgliilor hiperactive, celulele imunitare ale sistemului nervos, este posibilă crearea unor noi medicamente şi terapii pentru leziunile cerebrale, notează Medicalxpress

Acest studiu preclinic, care a fost efectuat pe şoricei, a plecat de la observaţiile care au arătat că, atunci când are loc o leziune cerebrală, microgliile sunt activate şi, pe termen lung, pot contribui la degenerarea neuronală şi cognitivă. Oamenii de ştiinţă explică faptul că efectele pe termen lung ale acestor leziuni reprezintă factori de risc pentru afecţiuni precum Alzheimer şi encefalopatia cronică traumatică.

Cercetătorii au administrat şoriceilor, la o lună după producerea unor leziuni cerebrale, un inhibitor al celulelor imunitare. Acesta a dus, în primă fază, la distrugerea a aproximativ 95% dintre microglii, dar, după ce efectul inhibitorului a dispărut, celulele au revenit la normal, într-o stare asemănătoare de cea în care se aflau înainte de producerea leziunilor. 

Oamenii de ştiinţă au administrat acest inhibitor pentru aproximativ o săptămână şi au urmărit recuperarea şoriceilor pe parcursul a mai multe luni; concluzia acestora fiind că respectivul compus „resetează” celulele imunitare, noile celule fiind mai puţin inflamatorii, reducând astfel problemele pe care le-ar putea cauza ţesutului cerebral.

„Aceste studii preclinice sugerează că urmările leziunilor cerebrale asupra degenerării cerebrale şi asupra tulburărilor neurologice conexe pot fi modificate destul de mult timp după accidentarea prin vizarea căilor de inflamaţie, ceea ce este o constatare în contradicţie cu opinii larg acceptate despre leziuni la nivelul creierului”, explică dr. David Loane, din cadrul Departamentului de Biochimie şi Imunologie al Trinity College. Acesta mai adaugă: „Lucrul interesant este posibilitatea ca, într-o bună zi, să fim capabili să minimalizăm degenerarea creierului şi afectarea neurologică la persoanele care au suferit leziuni cerebrale. Desigur, va fi întotdeauna incredibil de important să acţionăm rapid de fiecare dată când cineva suferă astfel de leziuni, dar concluziile noastre sugerează direcţionarea tratamentului către căile de inflamaţie şi poate face o diferenţă majoră pentru sănătatea creierului şi recuperarea pe termen lung”.

Studiul a fost publicat în Journal of Neuroscience.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume
Milionarul obsedat de longevitate Bryan Johnson a dezvăluit că suferă de o boală incurabilă
Milionarul obsedat de longevitate Bryan Johnson a dezvăluit că suferă de o boală incurabilă