Home » Natură » Craniul unei păsări, conservat pentru 99 de milioane de ani în chihlimbar

Craniul unei păsări, conservat pentru 99 de milioane de ani în chihlimbar

Craniul unei păsări, conservat pentru 99 de milioane de ani în chihlimbar
Publicat: 15.03.2020
Cercetătorii sunt de părere că acesta ar putea fi cranul uneia dintre cele mai mici păsări care a existat pe pământ

Oamenii de ştiinţă de la Institutul de Paleontologie Vertebrată şi Paleoantropologie din Beijing, China, au anunţat descoperirea unei fosile de pasăre din perioada mezozoică în Myanmar. Aceştia explică faptul că această pasare face parte din specia Oculudentavis khaungraae şi ar putea fi una dintre cele mai mici păsări descoperite până acum, notează Reuters.

Paleontologii au descoperit în chihlimbar doar capul acestei păsări, restul corpului nu a reuşit să supravieţuiască trecerii timpului. Craniul descoperit avea doar 14,5 milimetri şi, conform unor aproximări realizate de către cercetători, pasărea ar fi putut cântări în jur de 28 de grame şi ar fi avut o lungime de cinci centimetri.

„Am fost uimit”, a declarat paleontologul Jingmai O’Connor din cadrul Institutului. „Este probabil cel mai frumos craniu de pasăre mezozoică pe care l-am văzut vreodată şi este atât de ciudat”, mai adaugă acesta.

Oculudentavis khaungraae prezintă o serie de similarităţi cu pasărea colibri care trăieşte şi în prezent. Totuşi, pe oamenii de ştiinţă pare a-i fascina mai mult diferenţele dintre cele două specii. Astfel, O. khaungraae  avea, într-un mod asemănător celorlalte păsări, dinţi, aproximativ 100 în tot ciocul. 

În ceea ce priveşte ochii, pe baza fosilei, oamenii de ştiinţă au putut stabili faptul că pasărea preistorică avea ochii asemănători cu cei ai unei bufniţe. De asemenea, mărimea redusă, în raport cu craniul, a orbitelor oculare sugerează că această pasăre era activă pe timp de zi.

Oamenii de ştiinţă explică faptul că chihlimbarul reprezintă un mediu de conservare perfect pentru fosile, de-a lungul timpului fiind descoperite o multitudine de insecte, şopârle sau chiar broaşte. Dacă animalul nu se descompune mult înainte de a fi acoperit de răşină, conservarea este fenomenală: toate ţesuturile moi sunt păstrate în trei dimensiuni, precum o fereastră într-o lume străveche”, explică O’Connor.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Frica de abandon: rădăcini, manifestări și drumul spre vindecare
Frica de abandon: rădăcini, manifestări și drumul spre vindecare
Bullying între adulți: cum îl recunoști și ce poți face? Deși mai greu de recunoscut, efectele sunt reale și dureroase
Bullying între adulți: cum îl recunoști și ce poți face? Deși mai greu de recunoscut, efectele sunt reale și dureroase
Ce recomandă psihologii atunci când vecinii nepoliticoși îți strică liniștea de acasă
Ce recomandă psihologii atunci când vecinii nepoliticoși îți strică liniștea de acasă
Bârfa pare inofensivă, dar psihologii avertizează: vorbitul negativ despre alții crește stresul și afectează relațiile
Bârfa pare inofensivă, dar psihologii avertizează: vorbitul negativ despre alții crește stresul și afectează relațiile
Strategia simplă și dovedită științific prin care poți să-ți atingi obiectivele
Strategia simplă și dovedită științific prin care poți să-ți atingi obiectivele
Este adevărat că Soarele este o stea pitică?
Este adevărat că Soarele este o stea pitică?
Simona Halep a coborât de pe podiumul celor mai bine plătite tenismene din istorie
Simona Halep a coborât de pe podiumul celor mai bine plătite tenismene din istorie
Informare meteorologică de ninsori, polei și viscol valabilă în toată țară
Informare meteorologică de ninsori, polei și viscol valabilă în toată țară
Mamografiile de rutină pot oferi indicii importante despre riscul cardiac
Mamografiile de rutină pot oferi indicii importante despre riscul cardiac
Fiul unui ţăran analfabet, una dintre cele mai strălucite minţi ştiinţifice din toate timpurile
Fiul unui ţăran analfabet, una dintre cele mai strălucite minţi ştiinţifice din toate timpurile
Imagini inedite în centrul Bucureștiului: trei vulpi au fost surprinse la Muzeul Antipa
Imagini inedite în centrul Bucureștiului: trei vulpi au fost surprinse la Muzeul Antipa
Ce se întâmplă după ce tatuajele ajung în piele? Riscurile la care ne expunem!
Ce se întâmplă după ce tatuajele ajung în piele? Riscurile la care ne expunem!
Xi Jinping a transmis că reunificarea cu Taiwanul este „de neoprit”
Xi Jinping a transmis că reunificarea cu Taiwanul este „de neoprit”
Câți militari a pierdut Rusia de la începutul invaziei în Ucraina?
Câți militari a pierdut Rusia de la începutul invaziei în Ucraina?
Daniel Kahneman și teoria deciziilor: cum ne influențează mintea în alegeri
Daniel Kahneman și teoria deciziilor: cum ne influențează mintea în alegeri
La apogeul erei glaciare, oamenii au construit adăposturi din oase de mamut
La apogeul erei glaciare, oamenii au construit adăposturi din oase de mamut
Slash, chitaristul legendar al trupei Guns N’ Roses, de la heroină la Grammy
Slash, chitaristul legendar al trupei Guns N’ Roses, de la heroină la Grammy
Mit sau adevăr: Un „an câinesc” este egal cu 7 ani la oameni?
Mit sau adevăr: Un „an câinesc” este egal cu 7 ani la oameni?