În anul 1100, Luna a ”dispărut” de pe cer. Oamenii de ştiinţă au aflat în sfârşit de ce

Ştim cu certitudine că acest eveniment a avut loc deoarece cercetătorii au analizat bucăţi de gheaţă – mostre luate de la adâncimi mari din calote glaciare sau gheţari, în care au rămas captivi aerosoli de sulf produşi în urma erupţiilor vulcanice care au ajuns în stratosferă şi apoi înapoi pe suprafaţa Pământului, informează Science Alert.

Aşadar, gheaţa poate păstra dovezi valoroase pentru perioade de timp incredibil de lungi. Totuşi, aflarea datei exacte a unui eveniment care apare în straturile bucăţilor de gheaţă este destul de dificilă.

• MESAJE DE CRĂCIUN. Cele mai frumoase mesaje, urări şi felicitări pentru cei dragi
• Misiunea Lucy care va studia asteroizii troieni ai planetei Jupiter, lansată astăzi

În acest caz, oamenii de ştiinţă au presupus că depozitul sulfuros a rămas în urma erupţiei vulcanice din 1104 a lui Hekla, un vulcan din Islanda de Sud uneori numit şi „Poarta spre Iad”. Având în vedere că stratul subţire de gheaţă are printre cele mai mari depozite de sulf din ultimul mileniu, teoria cercetătorilor pare credibilă.

Totuşi, ce-ar fi dacă această cronologie a unei bucăţi de gheaţă se dovedeşte a fi influenţată de spaţiul-timp deformat? În urmă cu doar câţiva ani, un studiu a arătat că intervalul de timp numit Greenland Ice Core Chronology 2005 (GICC05) era greşit cu până la şapte ani în primul mileniu e.c., precum şi eronat cu până la patru ani la începutul următorului mileniu.

Informaţiile de pe urma GICC05 i-au făcut pe cercetătorii conduşi de paleoclimatologul Sébastien Guillet de la Universitatea din Geneva să constate că Hekla nu ar fi putut provoca acel eveniment. Echipa a analizat apoi registre medievale care descriau eclipse lunare corespunzătoare acelei perioade.

„Fenomentul atmosferic spectaculos cu aerosoli vulcanici a atras atenţia cronicarilor încă din vremurile antice”, a scris echipa.

„Mai mult, luminozitatea eclipselor lunare relatată ar putea fi folosită pentru a depista aerosoli vulcanici în stratosferă şi pentru a cuantifica adâncimea optică stratosferică de pe urma erupţiilor majore”, a mai adăugat echipa de cercetători.

Oamenii de ştiinţă au mai descoperit că erupţia vulcanică a avut loc, de fapt, în 1108, atunci când vulcanul japonez Asama a erupt. Combinând mărturii, observaţii şi alte documente istorice, echipa sugerează că, de fapt, această erupţie ar fi putut duce la evenimentul bizar.

Aceste concluzii nu sunt probe suficiente pentru a spune cu certitudine că au provocat astfel de evenimente, însă, prin combinarea acelor informaţii diferite, oamenii de ştiinţă au dedus că aceste erupţii masive uitate de omenire au adus cu ele consecinţe majore.

Studiul a fost publicat în Scientific Reports.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Habitatele inteligente ar putea fi folosite pentru aşezările umane de pe Lună

NASA ia în considere convertirea unui crater de pe Lună într-un imens radiotelescop

Superluna roz, cea mai mare Lună Plină din an

NASA a exclus Gateway din planurile sale de întoarcere pe Lună