Home » Cultură » Cele trei scenarii pentru redeschiderea cinematografelor. Data de la care ar putea fi reluate spectacolele

Cele trei scenarii pentru redeschiderea cinematografelor. Data de la care ar putea fi reluate spectacolele

Cele trei scenarii pentru redeschiderea cinematografelor. Data de la care ar putea fi reluate spectacolele
Sursa foto: Pixabay
Publicat: 28.08.2020

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, anunță trei scenarii pentru reluarea spectacolelor: săli deschise 100%, săli deschise la o capacitate de 66% din totalul numărului locurilor disponibile sau menținerea interdicțiilor.

„Lucrăm la trei scenarii care vor fi aplicate în funcție de evoluția epidemiologică de la nivelul fiecărui județ. Măsurile de relaxare pentru cinematografe și săli de spectacol le avem pregătite încă de la începutul stării de alertă şi au fost realizate împreună cu reprezentanții sectoarelor cultural-creative, însă evoluția nefavorabilă a pandemiei ne-a ținut pe loc. Luând în considerare sfaturile specialiștilor în epidemiologie și analizând situația din alte state care au implementat măsurile, am așteptat până la momentul oportun pentru a face acest demers, astfel încât să nu fie periclitată sănătatea românilor și ca sistemul de sănătate publică să fie pregătit”, a scris Bogdan Gheorghiu pe Facebook.

„Sperăm ca după 15 septembrie să fie permisă reluarea activităților”

Conform acestuia, săptămâna aceasta se vor stabili exact condițiile în care se pot relua activitățile în sălile de spectacole.

„Sperăm ca după 15 septembrie să fie permisă reluarea activităților artei spectacolului în săli. Analizăm scenariile din alte state, cum ar fi Germania. Strategia pe care o propunem este permiterea reluării activităților culturale în spații închise, pe județe, în concordanță cu evoluția locală a epidemiei”, a adăugat ministrul, potrivit Mediafax.

Cele trei scenarii pentru redeschiderea cinematografelor:

  • redeschiderea sălii la o capacitate de 100% din totalul numărului locurilor disponibile;
  • redeschiderea sălii la o capacitate de 66% din totalul numărului locurilor disponibile, întrucât familiile vor putea sta împreună şi grupuri până la 3 persoane
  • menţinerea interdicţiilor pentru evenimentele culturale în spaţii închise şi pentru cinematografe.

„Ne dorim ca românii să se bucure de toate produsele culturale existente, însă fără a face rabat la sănătate. Vedem cazul Spaniei, care a deschis prea devreme sălile de cinematograf şi care au avut o creştere imprevizibilă a numărului de cazuri, ceea ce a forţat autorităţile să sisteze activităţile din spaţii închise”, a conchis Bogdan Gheorghiu.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă ...
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți