Home » D:News » Autoritatea europeană de reglementare a aprobat reluarea zborurilor cu avioanele Boeing 737 MAX

Autoritatea europeană de reglementare a aprobat reluarea zborurilor cu avioanele Boeing 737 MAX

Credit foto: Shutterstock
Publicat: 29.01.2021

Avionul Boeing 737 MAX poate reveni în funcțiune în Europa, a anunțat miercuri European Union Aviation Safety Agency (EASA), care ridică astfel interdicția de zbor de 22 de luni după două accidente ale aparatului de zbor care au provocat 346 de decese, relatează Reuters.

„Avem toată încrederea că aeronava este sigură, care este condiția prealabilă pentru acordarea aprobării noastre. Dar vom continua să monitorizăm îndeaproape operațiunile 737 MAX pe măsură ce aeronava își reia serviciul”, a declarat directorul executiv al EASA, Patrick Ky.

Autorizația nu va permite avionului să se „întoarcă imediat” pe cer

„În paralel, și la insistența noastră, Boeing s-a angajat, de asemenea, să lucreze pentru a îmbunătăți și mai mult aeronava pe termen mediu, pentru a atinge un nivel și mai ridicat de siguranță”, a spus el.

Autoritățile de reglementare din SUA au permis avionului Boeing 737 Max să zboare din nou în luna noiembrie a anului trecut. Administrația Federală a Aviației din SUA (FAA), a precizat că autorizația nu va permite avionului să se „întoarcă imediat” pe cer, potrivit Mediafax.

„100% încrezător” în siguranța avionului

Pe lângă schimbările de software și cabluri, piloții au nevoie și de instruire. FAA a declarat că modificările de proiect pe care le-a solicitat „au eliminat cauzele accidentelor”, iar șeful instituției a spus că este „100% încrezător” în siguranța avionului.

Aparatele de zbor Boeing 737 MAX au fost oprite de la zbor în martie 2019.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității

Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze

Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii

De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului

Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului

O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre

Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr

Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată

Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră

Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare

Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro

Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe

Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace

Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară

Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?

Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?

China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”