Home » D:News » Ungaria elimină majoritatea restricţiilor COVID-19 în acest weekend

Ungaria elimină majoritatea restricţiilor COVID-19 în acest weekend

Ungaria elimină majoritatea restricţiilor COVID-19 în acest weekend
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 22.05.2021

Ungaria va ridica în acest weekend, majoritatea restricțiilor COVID-19, inclusiv cele pe timp de noapte. Suspendarea măsurilor vine odată cu atingerea pragului de 5 milioane de persoane vaccinate, a anunţat, vineri, premierul Viktor Orban.

Premierul ungar a declarat, la postul public de radio, că va fi eliminată măsura purtării măştilor în public, iar în aer liber vor fi permise adunări de până la 500 de persoane. Evenimentele în spaţii închise vor fi permise doar persoanelor cu adeverinţe de vaccinare.

„Aceasta înseamnă că am învins al treilea val al pandemiei”, a spus Orban, citat de Reuters.

Ungaria este singura ţară din UE care a aprobat şi utilizat vaccinuri ruseşti şi chinezeşti, în cantităţi mari, înainte ca Agenţia Europeană a Medicamentului să le examineze sau să le aprobe.

Una dintre cele mai mari rate de inoculare ale UE

Acest lucru a permis Ungariei să atingă una dintre cele mai mari rate de inoculare ale UE, 50% din populaţia sa de aproximativ 10 milioane având deja vaccinată cu cel puţin o doză, potrivit Mediafax.

Cele mai multe zone ale industriei de servicii sunt deja deschise: respectiv hoteluri, restaurante, spa-uri, teatre, cinematografe şi săli de sport.

Economia a scăzut cu 5% anul trecut, iar Orban, care se confruntă cu alegeri în 2022, a declarat că PIB-ul din acest an ar putea fi mai mare decât proiecţia actuală a guvernului, de 4,3%.

Pe de altă parte, România îşi propune să atingă pragul de 5 milioane de persoane vaccinate la 1 iunie. În ţara noastră sunt aşteptate noi relaxări pe 1 iunie, 1 iulie şi 1 august. Din 15 mai s-a eliminat purtarea măştii în exterior şi s-au eliminat restricţiile de circulaţie de noapte.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia
Greutatea în plus ți-ar putea îmbătrâni creierul mai rapid, avertizează un studiu
Greutatea în plus ți-ar putea îmbătrâni creierul mai rapid, avertizează un studiu
De ce costă atât de mult ședințele de psihoterapie și unde pot găsi oamenii ajutor gratuit sau la preț redus?
De ce costă atât de mult ședințele de psihoterapie și unde pot găsi oamenii ajutor gratuit sau la preț redus?
Cercetătorii au detectat o structură uriașă care alimentează viitorul fenomen El Niño
Cercetătorii au detectat o structură uriașă care alimentează viitorul fenomen El Niño
Bere veche de 2.300 de ani, găsită într-un mormânt din nordul Chinei
Bere veche de 2.300 de ani, găsită într-un mormânt din nordul Chinei
Povestea lui Thierry Hermès: De la hamuri pentru cai la unul dintre cele mai faimoase branduri de lux din lume
Povestea lui Thierry Hermès: De la hamuri pentru cai la unul dintre cele mai faimoase branduri de lux din lume
Ce se întâmplă cu memoria atunci când mâncăm prea mult zahăr?
Ce se întâmplă cu memoria atunci când mâncăm prea mult zahăr?
Țara care are mai puțin de 5% fumători zilnici, dar consumul de nicotină rămâne ridicat
Țara care are mai puțin de 5% fumători zilnici, dar consumul de nicotină rămâne ridicat
Test de cultură generală. De ce turcii fac cafea la nisip?
Test de cultură generală. De ce turcii fac cafea la nisip?
Cel mai comun tip de planetă din galaxie s-ar putea să nu semene deloc cu Pământul
Cel mai comun tip de planetă din galaxie s-ar putea să nu semene deloc cu Pământul
Unul dintre cele mai cunoscute orașe din Statele Unite, înghițit de ape în următorii ani
Unul dintre cele mai cunoscute orașe din Statele Unite, înghițit de ape în următorii ani
A reuşit ce niciun alt domnitor român nu izbutise până atunci. Momentul care a marcat pentru totdeauna istoria României
A reuşit ce niciun alt domnitor român nu izbutise până atunci. Momentul care a marcat pentru totdeauna istoria României
„Magnifica Humanitas”, manifestul Papei Leon despre impactul Inteligenței Artificiale
„Magnifica Humanitas”, manifestul Papei Leon despre impactul Inteligenței Artificiale
Ferrari a dezvăluit primul său model complet electric
Ferrari a dezvăluit primul său model complet electric
Deși este printre liderii europeni la viță-de-vie, România nu reușește să exporte vin
Deși este printre liderii europeni la viță-de-vie, România nu reușește să exporte vin
Cum să economisești bani fără să-ți schimbi prea mult stilul de viață?
Cum să economisești bani fără să-ți schimbi prea mult stilul de viață?
Psihologii explică de ce oamenii simt nevoia să se filmeze și să-și facă poze în continuu
Psihologii explică de ce oamenii simt nevoia să se filmeze și să-și facă poze în continuu