Home » D:News » Psihiatru, despre efectele COVID-19: Ai grijă de mintea ta, poți s-o pierzi şi să nu ştii de ce

Psihiatru, despre efectele COVID-19: Ai grijă de mintea ta, poți s-o pierzi şi să nu ştii de ce

Psihiatru, despre efectele COVID-19: Ai grijă de mintea ta, poți s-o pierzi şi să nu ştii de ce
Credit foto: Shutterstock
Publicat: 22.10.2021

COVID-19 declanşează boli neurologice sau psihice la circa o treime din persoanele care au trecut prin infecţia cu noul coronavirus, arată medicul psihiatru Gabriel Diaconu.

Specialistul punctează că şi cei care au făcut o formă uşoară a bolii, sunt afectaţi: „au început să aibă probleme cognitive (concentrare, memorare, orientare în timp/spaţiu), stări de anxietate severă, insomnie, la limită psihoză cu delir (mai puţin halucinaţii).”

COVID-19 afectează şi sănătatea mintală, chiar dacă a trecut mult timp de la trecerea prin boală. Psihiatrul face referire la un studiu apărut recent, în care boli neurologice sau psihice „au fost constatate la persoane care făcuseră forme medii, sau grave, de infecţie, adică au avut şi simptome ”de răceală”, dar şi pneumonie şi tulburări ale coagulării, cu inflamaţie sistemică”.

Dar au fost şi situaţii unde persoanele avuseseră forme uşoare, cu minimă afectare, dar au rămas cu probleme cognitive, mai arată expertul, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„Toate acestea, ca practician, le-am putut vedea în practică,la cabinet, de când a început pandemia. Nu cred să fie psihiatru, în România, să nu fi văzut cel puţin un caz unde, la o persoană fără istoric sugestiv de risc sau vulnerabilitate la boală psihică, după COVID să dezvolte probleme ca cele de mai sus”, spune Diaconu.

Îngrijirea sănătăţii mintale la români, „trecută cu vederea”

În plus, acesta pune degetul pe o bubă veche dar sângerândă: îngrijirea sănătăţii mintale la români şi cum este „trecută cu vederea”.

„Când vine vorba de grija pentru sănătatea propriei minţi, n-am niciun dubiu că oamenii şi-o ignoră. Mulţi nici nu ştiu că au (minte). Alţii nu ştiu unde s-o plaseze, în corp (dar unde nu-i cap, vai de picioare). Mai sunt unii care au minime noţiuni despre psihic, şi care sunt funcţiile lui, dar n-au vreo intenţie să şi le interogheze. Chiar şi dintre cei mai spălaţi ori educaţi întreţin mituri, credinţe iraţionale despre psihologie (sau ”fiziologia minţii”) respectiv psihiatrie (sau ”patologia” medicală a ei)”, mai punctează medicul.

Totodată, Diaconu arată pericolul dezinformării, al ştirilor false şi al „fricii” de vaccinare.

„Am văzut oameni tineri care a ajuns să fie nevoie să ia medicamente pentru stările lor. Şi, da, am văzut şi oameni care nu trecuseră prin infecţie dar, din pricina stress-ului de mediu, şi a barajului de artilerie informaţională (de o parte şi de alta) în cele din urmă au sucombat. Fără să mai ştie pe cine să creadă, încotro să o ia, prinşi în capcana unor concepte pe care nu le pot desprinde şi asimila, frica i-a copleşit, teroarea de-a nu muri pe un pat de spital sau să rămână cu sechele i-a împins spre o stare extremă de negare. I-a făcut să refuze gesturi minime de prevenţie, să afişeze bravadă şi să intre ca într-o cochilie mentală, de unde să refuze orice are de-a face cu COVID. Fenomenul e cu atât mai apăsător cu cât, de partea întunecată a lumii, dezinformarea nu se petrece haotic, ci organizat. Există o maliţie predilectă care conduce în luptă, în haos pe toţi aceia care continuă să susţină ba că nu e virus, cât cacialma, ba că nu e pastilă, e otravă, ba că nu e vaccin, e mijloc de control în masă. Astfel ajung unii să moară cu zile în casă la ei, căci nu cheamă ambulanţa. Astfel ajung copiii să se roage de părinţi să se vaccineze dar părinţii spun nu. Şi astfel ajung oameni să facă accidente vasculare, infarcte, alte manifestări neurologice de focar (inclusiv epilepsii) când lucrurile iau o turnură urâtă”, mai scrie psihiatrul.

La final, acesta continuă cu o pledoarie pentru vaccinare, ca soluţie de protecţie a propriei persoane şi a societăţii, potrivit Mediafax.

„Dacă militez pentru vaccin este nu doar în ce priveşte reperele epidemiei/ pandemiei la nivel de număr de cazuri/ internări/ decese, cât pentru efectul preventiv al acestui act simplu pe care îl poţi face când vine vorba de urmări cronice ale bolii COVID, unele care îţi pot afecta nervii, şi mintea”, conchide Diaconu.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME București
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME ...
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
China pregătește o nouă misiune pe Lună
China pregătește o nouă misiune pe Lună
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări ...
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători ...
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O ceartă în familie din cauza unui telefon iPhone s-a sfârșit tragic
O ceartă în familie din cauza unui telefon iPhone s-a sfârșit tragic