Home » Natură » Populația de urși bruni din Munții Pirinei a ajuns la cel mai mare nivel din ultimul secol

Populația de urși bruni din Munții Pirinei a ajuns la cel mai mare nivel din ultimul secol

Publicat: 14.04.2022

Noul plan de reintroducere a ursului brun în Munții Pirinei dă semne că ar avea succes, la nivelul anului 2021 existând 70 de indivizi, cel mai mare număr din ultimul secol.

Conform cifrelor oferite de grupul trans-național care monitorizează urșii din Franța și Spania, populația de urși bruni a crescut de la 52 în 2018, cu mai bine de jumătate dintre aceste animale găsindu-se în regiunile Pirineilor Catalani din Vall d’Aran, Pallars Sobirà și Alta Ribagorça. Aceste animale se găsesc disparate pe o suprafață de aproximativ 6500 de kilometri pătrați.

Studiul a identificat 34 de femele, 32 de masculi și alți patru al căror gen nu a fost determinat, cu 15 pui născuți în decursul anului trecut. În total au existat 114 nașteri de la lansarea planului, în 1996, precizează The Guardian.

Ursul brun, o specie aproape dispărută din Pirinei

În momentul în care trei urși din Slovenia au fost plasați în zonă acum 26 de ani, ursul brun aproape dispăruse din Munții Pirinei. Ultimul specimen „indigen” a fost împușcat în 2004, iar doi ani mai târziu, patru femele au fost inserate în mediu – tot de proveniență slovenă.

Până în 2016, toți puii născuți din 1997 aveau legături genetice cu Pyros, un mascul sloven. Un altul, poreclit Goiat, a fost adus din Slovenia în 2016, a fost acuzat că ar fi ucis animalele din regiune.

Un berbec, patru capre și o oaie au fost omorâte în atacuri diferite în toamna lui 2021, în Vall d’Aran. Goiat acumulase deja notorietate de-a lungul graniței cu Franța, regiune în care fermierii cereau vehement înlăturarea sa.  Acum, ursul s-ar afla în Catalonia unde este tatăl a cel puțin unui pui născut anul trecut.

Fermierii s-au opus încă de la început planului de repopulare

Planul de repopulare a creat nemulțumiri încă de la început pentru fermierii din regine, chiar dacă dieta urșilor bruni este în cea mai mare parte una vegetariană și ucid foarte rar pentru hrană.

Nemulțumiri similare au fost înregistrate și în 2021, atunci când guvernul spaniol a interzis vânarea lupilor din regiunile de nord-vest ale Castilla y León și Galiția. Fermierii din regiune se plângeau că acești lupi le omorau sute de animale anual, cu toate că aceștia puteau pretinde o recompensă pentru fiecare dintre animalele ucise de lupi.

Uniunea Europeană a susținut proiectul franco-spaniol LoupO inițiat în 2020, pentru coordonarea monitorizării urșilor bruni și a populațiilor de lupi din zona Pirineilor.

Vă mai recomandăm și:

Ursoaica Masha a pășit pentru prima dată în iarbă la sanctuarul de la Zărnești

Australia a inclus urșii koala pe lista speciilor pe cale de dispariție

Motivul pentru care în Pirineii francezi a fost adusă zăpadă cu elicopterul. Gestul a supărat ecologiştii

Lamantinii mor de foame în ecosistemele afectate de criza climatică. Scene macabre descrise de cercetători

Vlad Constantin Voinea
Vlad Constantin Voinea
Vlad a făcut parte din echipa site-ului Descoperă.ro între februarie și august 2022, fiind pasionat de subiecte asociate cu știința, tehnologia, istoria și geopolitica. Vlad este specializat în managementul crizelor si prevenirea conflictelor, fiind absolvent al Universității Naționale ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el