Home » D:News » Sportivii din Rusia și Belarus, excluși de la Wimbledon (DOCUMENTAR)

Sportivii din Rusia și Belarus, excluși de la Wimbledon (DOCUMENTAR)

Publicat: 27.04.2022

Sancțiunile internaționale, stabilite de lumea democratică în urma invaziei Ucrainei de trupele Moscovei, afectează chiar și sportul. Organizatorii mai multor competiții internaționale au decis ca rușii, dar și belarușii, al căror președinte sprijină atacurile lui Vladimir Putin, să nu mai aibă dreptul să concureze sau, dacă vor participa, o vor face doar individual și nu sub numele și drapelul țării lor.

După ce în luna ianuarie la Australian Open criteriile au fost stricte și nu s-a făcut rabat de la vaccinare, acum organizatorii celui de a-l treilea turneu de Grand Slam al anului, Wimbledon, care va avea loc între 27 iunie și 10 iulie, au venit cu reguli noi. La competiția din Marea Britanie nu vor fi luate în considerare deciziile deja existente în tenis în privința sportivilor, pentru a aplica o sancțiune mult mai severă. Aceștia au anunțat că,  în frunte cu Daniil Medvedev, rușii au fost oficial excluși de la ediția 2022 a turneului londonez și vor refuza înscrierile tuturor sportivilor din aceste țări.

„În circumstanţele unei agresiuni militare nejustificate şi fără precedent, ar fi inacceptabil ca regimul rus să obţină vreun beneficiu din participarea sportivilor ruşi sau belaruşi. De aceea, intenționăm, cu profund regret, să respingem înscrierea jucătorilor ruși și belaruși la Wimbledon”, a transmis All England Lawn Tennis Club.

Totodată, în comunicatul postat de organizatori, se anunță că dacă circumstanțele se vor schimba până în luna iunie, această decizie va putea fi modificată. Însă, chiar înainte de anunțul oficial al turneului, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a susținut că această decizie este inacceptabilă: „Încă o dată, ei fac din sportivi ostaticii prejudecăţilor politice, ai intrigilor politice (…) Este inacceptabil.”

Printre sportivii afectați de această situație se enumeră și sportivii ruși Daniil Medvedev, Nr. 2 ATP, Andrei Rublev, Nr. 8 ATP și Anastasia Pavliucenkova, Nr. 15 WTA, dar și sportivele din Belarus, Arina Sabalenka, 4 WTA, semifinalistă anul trecut, Viktoria Azarenka, fostă Nr. 1, acum 18 WTA și Aliaksandra Sasnovich, 49 WTA.

Citește continuarea pe Gândul!

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Pentru prima dată, cercetătorii ar fi detectat un obiect masiv în Centura Kuiper
Pentru prima dată, cercetătorii ar fi detectat un obiect masiv în Centura Kuiper
Este sau nu adevărat că 1 din 200 de bărbați este un descendent direct al lui Ginghis Han?
Este sau nu adevărat că 1 din 200 de bărbați este un descendent direct al lui Ginghis Han?
Creierul are mai multe sisteme de apărare decât am crezut, indică un studiu
Creierul are mai multe sisteme de apărare decât am crezut, indică un studiu
Cât timp ar putea trăi pe Marte microbii de pe Pământ?
Cât timp ar putea trăi pe Marte microbii de pe Pământ?
Oamenii de știință au aflat cum comunică omizile cu furnicile
Oamenii de știință au aflat cum comunică omizile cu furnicile
Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani
Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani
Un coral negru gigant, vechi de 400 de ani, i-a uimit pe cercetătorii marini din Noua Zeelandă
Un coral negru gigant, vechi de 400 de ani, i-a uimit pe cercetătorii marini din Noua Zeelandă
Un studiu a descoperit că senzorii anvelopelor mașinii ar putea fi folosiți pentru a te urmări
Un studiu a descoperit că senzorii anvelopelor mașinii ar putea fi folosiți pentru a te urmări
Un parazit care nu mai fusese văzut la oameni provoacă o serie de simptome diverse și ciudate
Un parazit care nu mai fusese văzut la oameni provoacă o serie de simptome diverse și ciudate
Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!
Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!
Test de cultură generală. Care a fost prima democrație din istorie?
Test de cultură generală. Care a fost prima democrație din istorie?
Cea mai mare fotografie făcută vreodată cu rețeaua de telescoape ALMA dezvăluie ce se ascunde în „inima” Căii Lactee
Cea mai mare fotografie făcută vreodată cu rețeaua de telescoape ALMA dezvăluie ce se ascunde în „inima” Căii Lactee
Cel mai toxic oraș de pe Pământ: cum a decăzut de la 10.000 de locuitori și a rămas un oraș-fantomă?
Cel mai toxic oraș de pe Pământ: cum a decăzut de la 10.000 de locuitori și a rămas un oraș-fantomă?
Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre experimentele lui
Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre experimentele lui
Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?
Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford