Vulcanii antici, sursă de apă pentru astronauți pe Lună? Indicii cruciale pentru viitoarele baze lunare

Așa-numitele mări ale Lunii sunt uscate, dar satelitul nostru ar putea găzdui încă lacuri înghețate, iar acestea ar putea furniza apă crucială pentru astronauții din viitoarele baze lunare.

Vulcanii lunari au încetat să mai erupă acum mai bine de un miliard de ani, dar o echipă de oameni de știință crede că aceștia ne-au lăsat o moștenire prețioasă care ar putea face mult mai practică stabilirea unor baze pe Lună, scrie IFL Science.

• Alcoolul schimbă profund modul în care creierul nostru comunică, arată un nou studiu
• Cartierele mai bogate au mai mulți copaci și, prin urmare, mai multă umbră vara, arată un…

Dacă echipa are dreptate, unele cratere conțin straturi groase de gheață care ar putea scuti misiunile lunare pe termen lung de costurile imense de transport al apei de pe Pământ sau de extragere a acesteia din depozite despre care se crede că sunt mai puțin concentrate.

Argumentul pentru originea vulcanică a depozitelor de gheață lunară este prezentat în The Planetary Science Journal. Până în prezent, aceasta se bazează pe modele de vulcanism lunar și pe condițiile de atunci, mai degrabă decât pe observații directe.

O sursă de apă crucială pentru astronauții din viitoarele baze lunare

Potrivit lui Andrew Wilcoski, student absolvent al Universității Colorado din Boulder, și a co-autorilor săi, vechea Lună ar fi avut apă în interiorul său, la fel ca mantaua Pământului. Vulcanii ar fi evacuat această apă în timpul erupțiilor, împreună cu o mulțime de cenușă, lavă și alte gaze.

Acest lucru ar fi creat o atmosferă subțire și temporară de vapori de apă și monoxid de carbon. O parte din această apă s-ar fi depus pe suprafața Lunii și, dacă nu ar fi fost expusă direct la lumina solară, s-ar fi transformat în gheață.

„Ne imaginăm acest lucru ca pe un îngheț pe Lună care s-a acumulat în timp”, a declarat Wilcoski într-un comunicat.

În locurile în care Soarele ajunge sus pe cer, gheața s-ar fi transformat de mult timp în gaz și s-ar fi pierdut. Cu toate acestea, în apropierea polilor, ar avea o șansă mult mai bună de supraviețuire pe fundul craterelor care nu au cunoscut lumina Soarelui de la formarea lor. Luna nu este nici pe departe la fel de înclinată în comparație cu planul său orbital ca Pământul și, prin urmare, nu are anotimpuri puternice.

Vulcanii de pe Lună au încetat să erupă acum un miliard de ani

Știm din meteoriți și de la Lunar Reconnaissance Orbiter că există gheață de apă la polii lunari, dar, după cum notează lucrarea, „originea, abundența și distribuția acesteia nu sunt bine cunoscute”. Ipoteza larg răspândită este că a fost livrată de comete care s-au ciocnit cu Luna sau cu vântul solar, caz în care s-ar putea să se limiteze la cantități mici în apropierea suprafeței.

Lucrarea lui Wilcoski și a echipei sale este mai optimistă. Aceasta estimează că 40% din vaporii de apă eliberați de vulcanii de pe Lună între 4 și 2 miliarde de ani în urmă s-au depus la poli, iar în unele locuri gheața ar avea o grosime de sute de metri – suficient pentru a asigura aprovizionarea unei baze lunare pentru o perioadă foarte lungă de timp.

„Este posibil ca la 5 sau 10 metri sub suprafață să existe straturi mari de gheață”, a declarat co-autorul Dr. Paul Hayne.

Polul sudic al Lunii prezintă „capcane reci”

Dacă autorii au dreptate, depozitele nu sunt simetrice, polul sud având aproape de două ori mai multă masă de gheață decât cel nordic. Acest lucru reflectă faptul că polul sudic lunar are „capcane reci” în care s-ar putea acumula gheața, pe baza unei combinații de adâncime și proximitate față de pol.

În urma dovezilor recente că plantele care primesc apă pot crește în solul lunar, deși cu dificultate, perspectivele pentru o bază lunară capabilă să se mențină pentru perioade importante de timp par tot mai aproape de realitate.

Un aspect intrigant al lucrării este faptul că autorii consideră că atmosfera creată de erupțiile mari ar fi putut dura mii de ani înainte de a se sedimenta sau de a scăpa în spațiu.

Cu toate acestea, monoxidul de carbon ar fi făcut-o otrăvitoare pentru orice vizitator cu o biologie asemănătoare celei umane, iar cu o medie de 22.000 de ani între erupții, în cea mai mare parte a timpului Luna ar fi fost mai degrabă așa cum este astăzi.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Cum influențează Luna temperatura de pe Pământ?

O premieră în explorarea spațială. Oamenii de știință au crescut plante în solul de pe Lună

O parte din apa de pe Lună ar fi putut proveni din atmosfera Pământului

Solul lunar ar putea genera oxigen și combustibil. Cum ar ajuta resursele extraterestre viitoarele misiuni?