Cișmigiu, mon amour. Povestea celei mai vechi grădini publice din București (DOCUMENTAR)

Grădina Cișmigiu, cea mai veche grădină publică din București, este așezată în centrul orașului și este mărginită de două artere importante: bulevardul Regina Elisabeta și bulevardul Schitu Măgureanu.

Chiar dacă nu este cel mai mare parc al Capitalei, rămâne totuși unul dintre cele mai vizitate obiective, de oamenii de toate vârstele.

• Cel mai toxic oraș de pe Pământ: cum a decăzut de la 10.000 de locuitori și…
• Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?

Mulți văd parcul ca pe o oază de liniște și vegetație în inima Capitalei. Parcul Cișmigiu, este un refugiu perfect pentru copii, elevi, pentru cuplurile de îndrăgostiți, dar și pentru vârstnici. Indiferent de anotimp sau oră, aleile nu își pierd din farmec.

Parcul a adunat o serie de povești și o istorie îndelungată, asta după ce a trecut prin monarhie, dictatură regală, jumătate de veac de comunism și peste trei decenii de democrație.

Situată în centrul orașului București, cea mai veche grădină din oraș se întinde pe o suprafață de 17 hectare. Parcul a fost înscris pe lista monumentelor istorice și a fost organizat în stilul parcurilor engleze: are mai multe intrări, două dintre acestea fiind situate înspre Bulevardul Regina Elisabeta, două spre Schitu Măgureanu și una spre Strada Știrbei Vodă.

Inaugurat în anul 1854, parcul are o poveste care începe mult mai devreme, încă din anul 1780. Atunci, Alexandru Ipsilanti, domnul Țării Românești de la acea vreme, i-a cerut Marelui Cișmigiu, șeful lucrărilor de cișmele ale orașului, să construiască două cișmele în această zonă.

Prima a fost ridicată în locul în care se află astăzi prima intrare în parc, cea dinspre Strada Știrbei Vodă. Balta formată aici a fost clasificată drept focar de infecție, iar în anul 1830 a ajuns să fie secată la comanda Generalului Pavel Kiseleff.

După ce balta a fost secată, s-a hotărât ca terenul să se transforme într-o grădină publică, însă acest lucru s-a întâmplat abia în anul 1847, an în care la conducere se afla Gheorghe Bibescu.

Citește continuarea pe Gândul!