Home » D:News » Alcoolul nu aduce niciun beneficiu pentru tineri. Ce au de câștigat adulții trecuți de 40 de ani?

Alcoolul nu aduce niciun beneficiu pentru tineri. Ce au de câștigat adulții trecuți de 40 de ani?

Alcoolul nu aduce niciun beneficiu pentru tineri. Ce au de câștigat adulții trecuți de 40 de ani?
Foto: Pixabay
Publicat: 18.07.2022

Tinerii nu ar trebui să bea alcool deloc, însă o cantitate mică de alcool poate fi benefică pentru adulții trecuți de 40 de ani, arată cel mai amplu studiu făcut pe acest subiect. Cât alcool ar putea bea o persoană înainte să-și asume un risc excesiv pentru sănătate?

Potrivit celui mai mare studiu de acest gen, alcoolul prezintă riscuri semnificative pentru sănătate și niciun beneficiu pentru tineri, dar unii adulți mai în vârstă ar putea avea de câștigat dacă beau o cantitate mică de alcool. Concluzia vine de la autorii studiului Global Burden of Diseases, un proiect al Universității Washington din Seattle.

În urmă cu patru ani, studiul afirma că până și consumul ocazional de alcool este dăunător pentru sănătate și sugera ca guvernele să sfătuiască oamenii să se abțină în totalitate.

Dar, după o nouă analiză majoră a datelor globale, experții au ajuns la noi concluzii, notează The Guardian.

Tinerii se confruntă cu riscuri mai mari

Potrivit acestora, tinerii se confruntă cu riscuri mai mari pentru sănătate din cauza consumului de alcool decât adulții mai în vârstă. Dar adulții cu vârsta de 40 de ani și peste, sănătoși, pot beneficia de un consum limitat de alcool, cum ar fi un pahar mic cu vin roșu pe zi, inclusiv de un risc redus de boli cardiovasculare, accident vascular cerebral și diabet.

Rezultatele publicate în Lancet sunt primele care raportează riscul de consum de alcool în funcție de regiunea geografică, vârstă, sex și an. Ele sugerează că recomandările globale privind consumul de alcool ar trebui să se bazeze pe vârstă și pe locație, cu cele mai stricte orientări pentru bărbații cu vârste cuprinse între 15 și 39 de ani, care prezintă cel mai mare risc de consum „nociv” de alcool la nivel mondial.

„Mesajul nostru este simplu: tinerii nu ar trebui să bea, dar persoanele mai în vârstă pot beneficia de pe urma consumului de cantități mici”, a declarat autorul principal, Dr. Emmanuela Gakidou, profesor de științe metrice de sănătate la Facultatea de Medicină a Universității din Washington. „Deși poate că nu este realist să credem că tinerii adulți se vor abține de la băutură, credem că este important să comunicăm cele mai recente dovezi, astfel încât toată lumea să poată lua decizii în cunoștință de cauză cu privire la sănătatea lor.”

Se estimează că un total de 1,34 miliarde de persoane au consumat cantități periculoase de alcool în 2020, potrivit analizei obiceiurilor de consum de alcool din 204 țări.

Trei sferturi dintre băutorii „nocivi” sunt bărbați

Studiul arată că 59% dintre cei care au consumat cantități mari de alcool aveau vârsta cuprinsă între 15 și 39 de ani – persoane pentru care alcoolul nu aducea niciun beneficiu pentru sănătate și care prezentau riscuri, inclusiv leziuni legate de consumul de alcool sau accidente de mașină, sinucideri sau crime. Trei sferturi dintre băutorii „nocivi” erau bărbați.

Cercetătorii au analizat riscul consumului de alcool asupra a 22 de rezultate în materie de sănătate, inclusiv răni, boli cardiovasculare și cancere, folosind datele Global Burden of Disease din 2020.

Cu ajutorul acestor informații, au putut estima cât de mult alcool ar putea bea o persoană înainte de a-și asuma un risc excesiv pentru sănătate, față de cineva care nu a consumat deloc alcool.

Ei au constatat că nivelul de alcool care ar putea fi consumat fără a crește riscul pentru sănătate a crescut de-a lungul vieții. Cercetătorii au considerat că o băutură standard este un pahar de 100 ml cu vin roșu cu 13% alcool sau o cutie sau o sticlă de 375 ml de bere cu 3,5% alcool.

Ei au constatat că, pentru bărbații cu vârste cuprinse între 15 și 39 de ani, cantitatea de alcool recomandată înainte de a „risca pierderea sănătății” era de doar 0,136 dintr-o băutură standard pe zi. Pentru femeile de aceeași vârstă, „nivelul minim teoretic de expunere la risc” a fost de 0,273 băuturi – aproximativ un sfert dintr-o băutură standard pe zi.

Consumul de alcool recomandat pentru adulții cu vârsta de peste 40 de ani

Pentru adulții cu vârsta de 40 de ani și peste, fără alte boli, consumul unei cantități mici de alcool a fost legat de unele beneficii pentru sănătate, cum ar fi reducerea riscului de boală cardiacă ischemică, de accident vascular cerebral și de diabet.

În rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 40 și 64 de ani, nivelurile sigure de consum de alcool au variat de la aproximativ o jumătate de băutură standard pe zi până la aproape două băuturi standard. Pentru cei cu vârsta de 65 de ani sau mai mult, riscurile de „pierdere a sănătății din cauza consumului de alcool” au fost atinse după ce au consumat puțin peste trei băuturi standard pe zi.

Dar, în medie, consumul de alcool recomandat pentru adulții cu vârsta de peste 40 de ani a rămas scăzut, atingând un maxim de 1,87 băuturi standard pe zi. După aceea, riscurile pentru sănătate creșteau cu fiecare băutură.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?
Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?
Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?
Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?
Noul decalaj digital din familie. Copiii folosesc Inteligența Artificială zilnic, dar părinții nu știu
Noul decalaj digital din familie. Copiii folosesc Inteligența Artificială zilnic, dar părinții nu știu
Utilizatorii de social media devin tot mai pasivi. Ce a dus la schimbarea comportamentului din online?
Utilizatorii de social media devin tot mai pasivi. Ce a dus la schimbarea comportamentului din online?
Test de cultură generală. Care este cel mai puternic acid din lume?
Test de cultură generală. Care este cel mai puternic acid din lume?
Tratamentele de beauty „bizare” din social media: cât este trend și cât este știință?
Tratamentele de beauty „bizare” din social media: cât este trend și cât este știință?
Iranienii nu mai găsesc minele pe care chiar ei le-au pus în Strâmtoarea Ormuz
Iranienii nu mai găsesc minele pe care chiar ei le-au pus în Strâmtoarea Ormuz
Astăzi se împlinesc 140 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari pictori ai României
Astăzi se împlinesc 140 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari pictori ai României
Cum ne pot afecta pielea primele raze de Soare de după iarnă?
Cum ne pot afecta pielea primele raze de Soare de după iarnă?
Metoda japoneză pentru un bagaj de mână ușor dar cu multe opțiuni vestimentare
Metoda japoneză pentru un bagaj de mână ușor dar cu multe opțiuni vestimentare
„Laptele auriu”, băutura recomandată pentru un somn profund și odihnitor
„Laptele auriu”, băutura recomandată pentru un somn profund și odihnitor
Cercetătorii testează pentru prima dată pe oameni o tehnică de resetare celulară
Cercetătorii testează pentru prima dată pe oameni o tehnică de resetare celulară
8 instrumente AI gratuite pe care le poți folosi zilnic în 2026
8 instrumente AI gratuite pe care le poți folosi zilnic în 2026
Supe, ciorbe, amintiri: de ce fiecare cultură are propriul bol de zeamă caldă?
Supe, ciorbe, amintiri: de ce fiecare cultură are propriul bol de zeamă caldă?
Ce este ura și de ce apare?
Ce este ura și de ce apare?
De ce ne gândim obsesiv la aceleași lucruri noaptea
De ce ne gândim obsesiv la aceleași lucruri noaptea
Cercetătorii cred că ochii vertebratelor au fost inițial un singur ochi în vârful capului
Cercetătorii cred că ochii vertebratelor au fost inițial un singur ochi în vârful capului
O reptilă mumificată de acum 289 de milioane de ani ne arată de ce respirăm așa cum o facem
O reptilă mumificată de acum 289 de milioane de ani ne arată de ce respirăm așa cum o facem