Home » Știință » Cercetătorii au descoperit gena căreia îi datorăm creierul nostru mare

Cercetătorii au descoperit gena căreia îi datorăm creierul nostru mare

Cercetătorii au descoperit gena căreia îi datorăm creierul nostru mare
Credit foto: Jan Fischer/EurekAlert
Publicat: 21.09.2022

Studiile asupra maimuțelor mari au fost demult interzise în Europa din motive etice. Totuși, organoidele, adică structurile celulare tridimensionale de câțiva milimetri cultivate în laborator, sunt o alternativă la experimentele pe animale.

Organoidele pot fi produse din celule stem pluripotente, care apoi se diferențiază în tipuri de celule specifice, cum ar fi celulele nervoase.

În acest fel, o echipă de cercetare a reușit să producă atât organoide ale creierului de cimpanzeu, cât și organoide ale creierului uman.

Cercetătorii au găsit gena responsabilă cu dimensiunea creierului

„Aceste organoide cerebrale ne-au permis să răspundem la o întrebare centrală referitoare la gena ARHGAP11B ”, a spus Wieland Huttner de la MPI-CBG, unul dintre cei trei autori principali ai studiului, citat de EurekAlert.

„Într-un studiu anterior am reușit să arătăm că ARHGAP11B poate crește creierul unei primate. Cu toate acestea, până acum nu era clar dacă ARHGAP11B a avut un rol major sau minor în creșterea evolutivă a neocortexului uman”, a adăugat Huttner.

Credit foto: Jan Fischer/EurekAlert

Pentru a clarifica acest lucru, gena ARGHAP11B a fost introdusă pentru prima dată în structuri asemănătoare creierului de cimpanzeu.

Gena ARHGAP11B joacă un rol crucial în evoluția umană

„Studiul nostru arată că gena din organoidele de cimpanzeu duce la o creștere a celulelor stem cerebrale relevante și o creștere a acelor neuroni care joacă un rol crucial în abilitățile mintale extraordinare ale oamenilor”, a explicat Michael Heide, autorul principal al studiului, director al Junior Research Group Brain Development and Evolution.

Atunci când gena ARGHAP11B a fost eliminată din organoidele creierului uman sau atunci când funcția genei ARHGAP11B a fost inhibată, cantitatea acestor celule stem cerebrale a scăzut la nivelul unui cimpanzeu. „Așa am putut să arătăm faptul că gena ARHGAP11B joacă un rol crucial în dezvoltarea neocortexului în timpul evoluției umane”, a subliniat Heide.

Julia Ladewig, al treilea dintre autorii principali, a adăugat că „având în vedere acest rol important al ARHGAP11B, ne putem imagina, de asemenea, faptul că anumite dezvoltări necorespunzătoare ale neocortexului ar putea fi cauzate de mutații ale acestei gene”.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Cum se concentrează creierul pentru a activa memoria de lucru?

Ce provoacă pofta de alimente grase? Legătura neștiută dintre intestin și creier

Mit demontat! Mamiferele nu au „creier reptilian”, dezvăluie un studiu evolutiv

Axoloții își pot regenera creierul, dezvăluind secrete ale evoluției

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume
Milionarul obsedat de longevitate Bryan Johnson a dezvăluit că suferă de o boală incurabilă
Milionarul obsedat de longevitate Bryan Johnson a dezvăluit că suferă de o boală incurabilă
Boala care îi face pe unii oameni să se piardă în propria casă
Boala care îi face pe unii oameni să se piardă în propria casă
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ