Home » D:News » Eugen Simion, fost președinte al Academiei Române, a murit

Eugen Simion, fost președinte al Academiei Române, a murit

Eugen Simion, fost președinte al Academiei Române, a murit
Sursa foto: Hepta
Publicat: 19.10.2022

Academicianul Eugen Simion a murit la vârsta de 89 de ani. Eugen Simion, fost președinte al Academiei Române, a fost critic și istoric literar.

Eugen Simion a fost un critic și istoric literar, editor, eseist, profesor universitar și era membru titular al Academiei Române. De altfel, el a condus în calitate de președinte Academia Română în perioada 1998 – 2006.

Eugen Simion s-a născut în Chiojdeanca, județul Prahova, și s-a stins la Spitalul elias, unde era internat din cauza unor probleme medicale.

Academicianul avea 89 de ani, împliniți în 25 mai.

Eugen Simion, Doctor Honoris Causa al mai multor universități

Simion a primit Ordinul Național „Steaua României” în grad de mare cruce.

Era Doctor Honoris Causa al universităților din Iași, Galați, Târgoviște, Arad și al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.

În 2006 și-a încheiat mandatul de președinte al Academiei Române, iar acum era președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române.

A publicat peste 3.000 studii și articole

A publicat peste 3.000 studii și articole în reviste de specialitate. Este coordonatorul Dicționarului general al literaturii române, vol. I-VII, 2004-2009, iar din 2005, sub numele Ariergarda avangardei, ține o rubrică permanentă în revista „Cultura”.

Eugen Simion a fost președintele Fundației Naționale pentru Știință și Artă și coordonator al seriei „Opere fundamentale”.„A trecut dincolo academicianul Eugen Simion, președinte al Academiei Române (1998-2006) și apoi al Secției de Filologie și Literatură, profesorul multora dintre noi. Susținător consecvent al proiectelor Institutului nostru, Eugen Simion a fost implicat și direct interesat, ca Președinte al Academiei, de realizarea Gramaticii limbii române (2005), a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a (2005), de terminarea Dicționarul-tezaur limbii române (2010), iar, recent, ca Președinte al Secției, de Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a (2021) și de seria nouă a Dicționarului-tezaur (2021). Va rămâne în amintirea noastră prin hărnicia nemărginită, prin perseverență, prin devotamentul față de cercetarea filologică și prin simțul datoriei, care l-a caracterizat până în ultima clipă. Odihnă veșnică, în raiul cunoașterii!”, scriu reprezentanții Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?