Home » Știință » Cea mai „pufoasă” exoplanetă descoperită până acum pe orbita unei stele pitice roșii

Cea mai „pufoasă” exoplanetă descoperită până acum pe orbita unei stele pitice roșii

Publicat: 24.10.2022

Astronomii au anunțat că au descoperit o lume comparabilă cu densitatea unei… bezele. Aceasta este, potrivit cercetătorilor, cea mai „pufoasă” exoplanetă descoperită până acum pe orbita unei stele pitice roșii.

Asta înseamnă că lumile cu învelișuri gazoase semnificative pot fi găsite orbitând îndeaproape stelele pitice tumultoase, despre care astronomii au crezut în trecut că ar smulge atmosferele oricăror planete din jur.

Având în vedere că atmosferele sunt considerate a fi caracteristici planetare cruciale care permit vieții să se formeze și să prospere, descoperirea acestei exoplanete „pufoase” ar avea implicații pentru înțelegerea noastră cu privire la gradul de locuibilitate al planetelor din jurul stelelor pitice roșii.

Stelele pitice roșii, cele mai numeroase stele din Calea Lactee

Stelele pitice roșii sunt, de departe, cele mai numeroase stele din Calea Lactee. Acestea sunt foarte mici și reci, iar luminozitatea lor este atât de scăzută încât niciuna nu poate fi văzută cu ochiul liber, în ciuda faptului că reprezintă în jur de 73% din toate stelele din galaxia noastră.

Fiind atât de mici, stelele pitice roșii ard mai încet și cu mai puțină intensitate decât stelele precum Soarele nostru, ceea ce înseamnă că au o durată de viață considerabil mai mare. Durata de viață a Soarelui nostru este estimată la 10 miliarde de ani. Prin comparație, stelele pitice roșii au o durată de viață de trilioane de ani. Această longevitate, combinată cu abundența lor, înseamnă că viața, dacă ar fi apară undeva, s-ar putea forma pe o planetă ce orbitează o astfel de stea pitică roșie.

Totuși, stelele pitice roșii pot fi și foarte „capricioase”, fiind capabile să iradieze și să sterilizeze orice exoplanetă aflată în apropiere și să-i distrugă atmosfera, potrivit Science Alert.

Un gigant gazos care orbitează o stea pitică roșie din constelația Vizitiul

Această lume nouă descoperită de astronomi a fost denumită TOI-3757b, fiind un gigant gazos care orbitează o stea pitică roșie din constelația Vizitiul (sau Auriga), aflată la 580 de ani-lumină depărtare de Pământ.

Exoplaneta „pufoasă” TOI-3757b a fost detectată cu ajutorul Telescopului Spațial TESS, care găsește exoplanete prin detectarea reducerilor regulate de luminozitate cauzate de planetele care trec prin fața unei stele. Dacă știi cât de luminoasă este o stea, atunci cantitatea de lumină blocată îți va spune cât de mare este exoplaneta. Astfel, cercetătorii au aflat că TOI-3757b este puțin mai mare decât Jupiter.

Apoi, pentru a obține masa exoplanetei, cercetătorii au analizat schimbările din lumina stelei care arată atracția gravitațională generată de exoplanetă. Având în vedere că gravitația are legătură cu masa, oamenii de știință au concluzionat că este vorba de o masă de 85 de Pământuri.

Atât de „pufoasă” încât nu este clar cum s-ar fi format

Prin comparație, Jupiter are o masă de 318 Pământuri, cu o medie de densitate de 1,33 grame per centimetru cubic. Densitatea media a lui TOI-3757b este de 0,27 per centimetru cubic. Așadar, această exoplanetă este deosebit de „pufoasă”, atât de „pufoasă” încât nu este clar cum s-ar fi format atât de aproape de steaua sa. Totodată, TOI-3757b finalizează o orbită la fiecare 3,43 zile.

Unii oameni de știință au sugerat că exoplanetele „pufoase” ar putea avea sisteme de inele extinse, precum Saturn, însă autorii noii descoperiri au ajuns la concluzia că TOI-3757b este pur și simplu prea aproape de steaua sa pentru a menține un sistem de inel stabil. Așadar, cel mai probabil are o atmosferă foarte „pufoasă”.

Studiul cercetătorilor a fost publicat în The Astronomical Journal.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Astronomii au descoperit o „lume oceanică”, la doar 100 de ani-lumină depărtare de Pământ

Cea mai apropiată exoplanetă de Pământ are o vreme extremă. Ce au observat astronomii?

Cu autostopul prin Cosmos? Civilizațiile extraterestre ar putea folosi exoplanetele pentru călătorii interstelare

Cum au reușit astronomii să piardă trei exoplanete?

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce vor să afle oamenii de știință cu ajutorul „smartwatch-urilor” pentru plante?
Ce vor să afle oamenii de știință cu ajutorul „smartwatch-urilor” pentru plante?
Cercetătorii au identificat o substanță care ar cauza Alzheimer
Cercetătorii au identificat o substanță care ar cauza Alzheimer
Test de cultură generală. Ce înseamnă etichetele de pe fructe?
Test de cultură generală. Ce înseamnă etichetele de pe fructe?
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie mai relaxante
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie ...
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă