Home » D:News » Când crede NASA că ar putea oamenii să trăiască pe Lună?

Când crede NASA că ar putea oamenii să trăiască pe Lună?

Când crede NASA că ar putea oamenii să trăiască pe Lună?
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 21.11.2022

Oamenii ar putea locui pe Lună pentru perioade lungi de timp în acest deceniu, a declarat un oficial NASA pentru BBC.

Howard Hu, care conduce programul navei spațiale lunare Orion pentru agenție, a declarat că vor fi necesare habitate pentru a sprijini misiunile științifice.

Hu a declarat că lansarea misiunii Artemis I, cu racheta Space Launch System (SLS), care transportă capsula Orion, a fost o „zi istorică pentru zborurile spațiale umane”.

Orion se află în prezent la aproximativ 134.000 km de Lună.

Space Launch System (SLS), cea mai puternică rachetă construită de NASA

Racheta Space Launch System (SLS) a decolat de la Centrul Spațial Kennedy, ca parte a misiunii NASA de a duce astronauții înapoi pe satelitul Pământului.

În vârful rachetei se află capsula Orion care, pentru această primă misiune, nu are echipaj, dar este echipată cu manechine care vor înregistra impactul zborului asupra corpului uman.

Lansarea SLS a urmat după două încercări anterioare de lansare, în august și septembrie, care au fost anulate din cauza unor probleme tehnice.

Hu a explicat că, dacă actualul zbor Artemis I va avea succes, atunci următorul va fi cu echipaj, urmat de un al treilea în care astronauții vor aseleniza pe Lună pentru prima dată de la Apollo 17, în urmă cu 50 de ani, în decembrie 1972.

Una dintre cele mai cruciale etape ale misiunii Artemis I

Misiunea actuală se desfășoară bine, a declarat el pentru BBC, toate sistemele funcționând, iar echipa de misiune se pregătește pentru următoarea aprindere a motoarelor Orion luni la prânz, pentru a plasa nava spațială pe o orbită îndepărtată de Lună.

Una dintre cele mai cruciale etape ale misiunii Artemis I este aducerea în siguranță a modulului Orion înapoi pe Pământ. Acesta va reintra în atmosfera planetei la 38.000 km/h, adică de 32 de ori viteza sunetului, iar scutul de pe partea inferioară va fi supus unor temperaturi care se apropie de 3.000de grade Celsius.

Odată ce siguranța componentelor și sistemelor Artemis va fi testată și dovedită, Hu a declarat că planul este ca oamenii să trăiască pe Lună „în acest deceniu”.

„Vom trimite oameni pe Lună”

El a adăugat că o mare parte din motivul întoarcerii pe Lună este acela de a descoperi dacă există apă la polul sudic al satelitului, deoarece aceasta ar putea fi transformată pentru a furniza combustibil pentru navele care merg mai departe în spațiu – spre Marte, de exemplu.

„Vom trimite oameni pe suparafața Lunii, care vor trăi pe această acolo și vor face ceretări științifice”, a spus Hu.

„Va fi într-adevăr foarte important pentru noi să aflăm cum este dincolo de orbita Pământului și apoi să facem un pas mare când vom merge pe Marte. Iar misiunile Artemis ne permit să avem o platformă sustenabilă și un sistem de transport care ne permite să învățăm cum să operăm în acel mediu spațial îndepărtat”.

Capsula Orion trebuie să se întoarcă pe Pământ pe 11 decembrie.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cartierele mai bogate au mai mulți copaci și, prin urmare, mai multă umbră vara, arată un nou studiu
Cartierele mai bogate au mai mulți copaci și, prin urmare, mai multă umbră vara, arată un nou studiu
Îndulcitorii artificiali pot provoca un declin cognitiv mai rapid, indică un studiu
Îndulcitorii artificiali pot provoca un declin cognitiv mai rapid, indică un studiu
Test de cultură generală. Ce alt drog a mai creat inventatorul aspirinei?
Test de cultură generală. Ce alt drog a mai creat inventatorul aspirinei?
Invențiile invizibile fără de care lumea modernă s-ar opri: de la GPS la fibra optică
Invențiile invizibile fără de care lumea modernă s-ar opri: de la GPS la fibra optică
O nouă tehnică de terapie neinvazivă poate trata depresia într-un timp record
O nouă tehnică de terapie neinvazivă poate trata depresia într-un timp record
Ziua în care Winston Churchill a anunţat că Marea Britanie a dezvoltat bomba atomică
Ziua în care Winston Churchill a anunţat că Marea Britanie a dezvoltat bomba atomică
Cercetătorii chinezi au inventat o baterie care ar putea revoluționa industria energetică
Cercetătorii chinezi au inventat o baterie care ar putea revoluționa industria energetică
Merită sau nu să cumpărăm șampoanele mai scumpe?
Merită sau nu să cumpărăm șampoanele mai scumpe?
Iată de ce este recomandat să-ți încarci telefonul înainte să se descarce complet
Iată de ce este recomandat să-ți încarci telefonul înainte să se descarce complet
Medicii trag un semnal de alarmă: tot mai multe femei vor suferi de boli cardiovasculare
Medicii trag un semnal de alarmă: tot mai multe femei vor suferi de boli cardiovasculare
Un crater de impact în formă de potcoavă, descoperit în China, ar putea fi cel mai „tânăr” din lume
Un crater de impact în formă de potcoavă, descoperit în China, ar putea fi cel mai „tânăr” din lume
Galen din Pergamon: medicul gladiatorilor care a pus bazele neurologiei moderne
Galen din Pergamon: medicul gladiatorilor care a pus bazele neurologiei moderne
Una dintre cele mai mari stele cunoscute și-a schimbat culoarea. Este aceasta pe cale să explodeze?
Una dintre cele mai mari stele cunoscute și-a schimbat culoarea. Este aceasta pe cale să explodeze?
Este adevărat că urechelnițele intră în urechile oamenilor și le afectează timpanul?
Este adevărat că urechelnițele intră în urechile oamenilor și le afectează timpanul?
Ar putea exista de două ori mai multe specii de vertebrate pe Pământ. Cum este posibil?
Ar putea exista de două ori mai multe specii de vertebrate pe Pământ. Cum este posibil?
ADN-ul antic dezvăluie că ultimii vânători-culegători ai Europei au supraviețuit mai mult timp decât se credea
ADN-ul antic dezvăluie că ultimii vânători-culegători ai Europei au supraviețuit mai mult timp decât se credea
Un nou studiu schimbă tot ce știam despre disparițiile misterioase ale marilor rechini albi
Un nou studiu schimbă tot ce știam despre disparițiile misterioase ale marilor rechini albi
Psihologia riscului: Cum să păstrezi lucrurile sub control la casino online (P)
Psihologia riscului: Cum să păstrezi lucrurile sub control la casino online (P)