Home » D:News » O biserică din Ucraina a supraviețuit celor două războaie mondiale, dar nu și bombardamentelor actuale

O biserică din Ucraina a supraviețuit celor două războaie mondiale, dar nu și bombardamentelor actuale

O biserică din Ucraina a supraviețuit celor două războaie mondiale, dar nu și bombardamentelor actuale
Foto: Profimedia
Publicat: 22.11.2022

O biserică din regiunea Mykolaiv din sudul Ucrainei, care a supraviețuit Primului și celui de-al Doilea Război Mondial, a fost „complet distrusă” de bombardamentele rusești, potrivit postului public ucrainean de televiziune Suspilne, citat de CNN.

Biserica Immaculatei Concepții a Sfintei Fecioare Maria, situată la aproximativ 43 de kilometri est de orașul Mykolaiv, „a fost mutilată de bombardamente, doar câțiva pereți au supraviețuit” și „nu mai există niciun acoperiș”, potrivit Suspilne.

„Există o cameră mică în care au fost păstrate lucrurile noastre liturgice. În special, un potir pentru sângele Domnului”, a declarat preotul bisericii, părintele Oleksandr.

O biserică din Ucraina a supraviețuit după două războaie, dar nu și după al treilea

Înainte ca biserica să ia foc, unul dintre enoriași a ascuns icoanele și imaginile care se aflau în partea centrală.

„Am salvat cea mai mare parte a imaginilor, dar partea principală a fost distrusă de ploaie. Multe piese au fost distruse de șoarecii de câmp”, a declarat părintele Oleksandr.

Cele mai vechi icoane ale Maicii Domnului nu au putut fi salvate. Acestea erau de mare valoare pentru enoriași, relatează Suspilne.

Biserica este imposibil de restaurat

„Au fost predate de oamenii care au salvat aceste icoane de la distrugerea lor de către autoritățile comuniste. De aceea aveau o asemenea valoare. Acești oameni au ascuns icoanele în casele lor, iar apoi, când biserica a fost restaurată, le-au adus aici. Din păcate, ele nu au putut fi salvate. Sunt distruse”, a spus părintele Oleksandr.

Pagubele suferite de biserică sunt atât de importante încât este imposibil de restaurat, a spus părintele Oleksandr.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Acidificarea oceanelor distruge viața socială a peștilor de recif
Acidificarea oceanelor distruge viața socială a peștilor de recif
Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic
Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic
Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului
Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului
Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate
Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?
Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?
Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?
Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia
Greutatea în plus ți-ar putea îmbătrâni creierul mai rapid, avertizează un studiu
Greutatea în plus ți-ar putea îmbătrâni creierul mai rapid, avertizează un studiu
De ce costă atât de mult ședințele de psihoterapie și unde pot găsi oamenii ajutor gratuit sau la preț redus?
De ce costă atât de mult ședințele de psihoterapie și unde pot găsi oamenii ajutor gratuit sau la preț redus?
Cercetătorii au detectat o structură uriașă care alimentează viitorul fenomen El Niño
Cercetătorii au detectat o structură uriașă care alimentează viitorul fenomen El Niño