Un „mormoloc” în jurul unei găuri negre, descoperit aproape de centrul Căii Lactee

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Un nor molecular în formă de virgulă, aflat în apropierea centrului Căii Lactee, pare să orbiteze în jurul unei găuri negre, unul dintre cele mai căutate obiecte din astronomie.

În centrul orbitei sale, o echipă de astronomi nu a observat nimic, ceea ce sugerează că avem de-a face cu o „gaură neagră”. Modelarea sugerează că nu ar fi vorba nici de o gaură neagră oarecare, ci de una care aparține unei clase rareori văzute, anume găurile negre de masă intermediară sau „verigă lipsă”.

Dacă acesta este cazul, ar fi a cincea gaură neagră intermediară candidată găsită în apropierea centrului nostru galactic.

Acest număr din ce în ce mai mare de obiecte până acum evazive ar putea ajuta astronomii să înțeleagă cum se formează găurile negre supermasive din centrul galaxiilor și cum ajung la dimensiuni atât de colosale.

„În această lucrare, raportăm descoperirea unui nor compact izolat și deosebit”, scrie o echipă de astronomi condusă de Miyuki Kaneko de la Universitatea Keio din Japonia. „Compactitatea spațială a mormolocului și absența omologilor luminoși în alte lungimi de undă indică faptul că obiectul ar putea fi o gaură neagră de masă intermediară”, a adăugat echipa.

Un nor molecular în formă de virgulă în jurul unei găuri negre

Găurile negre din Univers tind să fie găsite în două regimuri de masă distincte. Există găurile negre cu masă stelară, cu o masă de până la aproximativ 100 de ori mai mare decât cea a Soarelui. Acestea sunt găuri negre care se formează din colapsul nucleului unei stele masive la sfârșitul vieții sale sau din fuziuni între astfel de găuri negre.

Apoi, există găurile negre supermasive. Acestea sunt găurile gigantice care se află în centrul galaxiilor, cu mase de milioane sau miliarde de ori mai mari decât cea a Soarelui.

Nu este clar cum se formează aceste obiecte, iar aceasta este o enigmă cosmică pe care astronomii ar dori să o rezolve.

Un loc în care s-ar putea găsi răspunsuri este printre găurile negre cu mase intermediare. Găsirea acestor găuri negre cu masă intermediară (IMBH) ar fi o dovadă că găurile negre acoperă uniform o întreagă gamă de mase și că cele intermediare reprezintă un stadiu de creștere între pitic și masiv.

Însă doar câteva dintre aceste obiecte de masă intermediară au fost identificate, și în cea mai mare parte doar cu titlu provizoriu.

Găurile negre singuratice nu emit lumină de la sine

Una dintre probleme este faptul că găurile negre singuratice nu emit lumină de la sine. Ele pot fi detectate doar prin efectul pe care gravitația lor imensă îl are asupra mediului înconjurător, determinând materia să se învârtă într-o furie albă, sau trăgând de țesătura spațiu-timp în moduri distincte.

Această tragere deloc subtilă poate afecta dansul orbital al obiectelor îndepărtate, cum ar fi stelele pe care astronomii le-au studiat pentru a verifica prezența lui Sagittarius A*, gaura neagră din centrul Căii Lactee.

Centrul galactic este un loc destul de aglomerat, de fapt. Este plin de nori moleculari, de genul celor care dau naștere stelelor. Este cunoscută sub numele de Zona Moleculară Centrală, iar densitatea gazului molecular este cu câteva ordine de mărime mai mare decât cea a discului Căii Lactee.

Deoarece regiunea este atât de densă, poate fi greu de văzut ce se află înăuntru, dar un radiotelescop puternic poate dezvălui activitatea din interiorul ei.

Acesta este modul în care cercetătorii au găsit norul pe care l-au poreclit „Mormolocul”. Oamenii de știință foloseau Telescopul James Clerk Maxwell pentru a căuta gazul care a fost perturbat de gravitație.

Implicații profunde pentru înțelegerea găurilor negre

„Mormolocul” era un nor molecular aflat foarte aproape de centrul galactic, la 27.000 de ani-lumină distanță, care se mișca diferit față de restul materialului din apropiere, scrie ScienceAlert.

Echipa a descoperit că forma sa întinsă era probabil rezultatul faptului că a fost tras de forța mareică puternică – o interacțiune gravitațională.

Iar modelarea lor a arătat că masa responsabilă de această interacțiune este de aproximativ 100.000 de ori mai mare decât masa Soarelui. Acest lucru sugerează cu tărie o gaură neagră intermediară.

Mai întâi, echipa trebuie să își confirme suspiciunile. Aceștia intenționează să folosească puternicul Atacama Large Millimeter/submillimeter Array din Chile pentru a efectua observații ulterioare ale mormolocului pentru a determina dacă pot găsi semne ale unei găuri negre, sau altceva, în centrul orbital.

Dacă se dovedește a fi o gaură neagră de masă intermediară, acest lucru ar putea avea implicații profunde pentru înțelegerea varietății acestora.

Cercetarea a fost publicată în The Astrophysical Journal.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Telescopul Hubble a surprins ultimele clipe din viața unei stele, devorată de o gaură neagră „flămândă”

Test de cultură generală. Care este diferența dintre o gaură neagră și o gaură de vierme?

Moartea unei stele dezvăluie o gaură neagră care se ascunde într-o galaxie pitică

Ce a început să facă o gaură neagră la scurt timp după ce a fost creată de oameni în laborator?