Home » Cultură » James Watt, creatorul celei mai importante invenții a Revoluției Industriale

James Watt, creatorul celei mai importante invenții a Revoluției Industriale

Publicat: 28.06.2023

James Watt (1736 – 1819) a fost un matematician, inventator, inginer mecanic și chimist scoțian, fiind cunoscut pentru contribuțiile sale substanțiale aduse mașinii cu abur a lui Thomas Newcomen (1664 – 1729), prin inventarea camerei separată de condensare a aburului, respectiv reproiectarea și adaptarea regulatorului centrifugal la mașinile sale cu abur, transformându-l într-o mașină mai eficientă și mai practică, sporind considerabil puterea motoruolui și eficiența combustibilului.

James Watt este, de asemenea, inventatorul și deținătorul de patent al locomotivei cu abur. Transformarea motorului cu aburi a fost cea mai importantă invenție a Revoluției Industriale, fără Watt neexistând locomotive, nave cu aburi sau fabrici în care mașinile, echipamentele de lucru erau alimentate cu cărbune.

James Watt s-a născut la Greenock, Scoția, la 18 ianuarie 1736, din părinții James Watt Sr., constructor de nave și antreprenor implicat în industria navală, și Agnes Muirhead, care provenea dintr-o familie importantă din Greenock.

A fost autodidact

James Watt a fost un copil destul de fragil, având deseori probleme de sănătate, fapt pentru care a petrecut o perioadă semnificativă de timp acasă, departe de școala formală, fiind educat în mare parte de mama sa și de tutori privați. Watt a arătat de timpuriu o aptitudine pentru matematică și inginerie, manifestând o curiozitate vizibilă pentru modul în care funcționau diversele obiecte din mediul său înconjurător, deseori dezmembrându-le și reasamblându-le pentru a le înțelege mecanismele. Această curiozitate înnăscută și interesul pentru mecanică au pus bazele viitoarelor sale eforturi ca inginer și inventator. Mintea sa analitică și spiritul de observator i-au alimentat și mai mult pasiunea pentru înțelegerea principiilor științei și ingineriei.

După ce în adolescență sănătatea lui Watt s-a îmbunătățit, acesta a urmat cursurile Greenock Grammar School, nereușind să le și finalizeze din cauza constrângerilor financiare cu care se confrunta familia sa. Totuși, Watt nu s-a descurajat și nici nu a abandonat dorința de studiu, continuând să se informeze și să fie un autodidact, citind cărți și făcând singur diverse experimente.

Primul loc de muncă al lui Watt

Primul loc de muncă al lui James Watt a fost cel de fabricant de instrumente matematice, devenind ucenicul unui cunoscut al tatălui său, John Morgan, un fabricant de instrumente matematice din Londra. Începând cu 1754, la vârsta de 18 ani, Watt s-a mutat la Londra, dedicându-se cu seriozitate profesiei pe care o exercita sub îndrumarea lui Morgan. În această perioadă de ucenicie, mintea ageră a lui James Watt, și bine educată anterior, absorbea orice informație nouă, iar practica lui devenea tot mai performantă. Watt a învățat abilitățile și tehnicile implicate în fabricarea instrumentelor de precizie utilizate în scopuri științifice și matematice și a dobândit experiență în lucrul cu metalul, în efectuarea de măsurători precise și în înțelegerea complexității proiectării instrumentelor.

Acest prim loc de muncă în calitate de fabricant de instrumente matematice a pus bazele activității viitoare a lui Watt ca inginer și inventator, oferindu-i o înțelegere solidă a meșteșugului de precizie, a principiilor matematice și a abilităților practice de rezolvare a problemelor, cunoștințe și abilități care se vor fi dovedit de neprețuit în eforturile sale ulterioare, în special în dezvoltarea motorului cu aburi.

Primul motor cu aburi funcțional, brevetat în 1698

Primul motor cu aburi funcțional a fost brevetat în 1698, iar până la nașterea lui Watt, motoarele Newcomen pompau apa din mine în toată țara. În jurul anului 1764, Watt a primit un model de motor Newcomen pentru a-l repara. Și-a dat seama că acesta era iremediabil ineficient și a început să lucreze la îmbunătățirea proiectului. A proiectat o cameră de condensare separată pentru motorul cu abur, care a împiedicat pierderile enorme de abur. Primul său brevet din 1769 a acoperit acest dispozitiv și alte îmbunătățiri aduse motorului lui Newcomen.

Partenerul și susținătorul lui Watt a fost inventatorul John Roebuck. În 1775, lui Watt i s-a alăturat Matthew Boulton, care deținea o fabrică de inginerie în Birmingham. Împreună cu Watt, acesta a început să fabrice motoare cu aburi, Boulton & Watt devenind cea mai importantă firmă de inginerie din țară, răspunzând unei cereri considerabile. Inițial, aceasta venea din partea proprietarilor de mine din Cornwall, dar s-a extins și la mori de hârtie, făină, bumbac și fier, precum și la distilerii, canale și instalații de apă. În 1785, Watt și Boulton au fost aleși membri ai Societății Regale.

O unitate de măsură, numită în onoarea sa

Watt, care în 1800 s-a retras și s-a dedicat în întregime activității de cercetare, a brevetat alte câteva invenții importante, printre care motorul rotativ, motorul cu dublă acțiune și indicatorul de abur, care înregistrează presiunea aburului din interiorul motorului.

Watt a murit la 19 august 1819. O unitate de măsură a puterii electrice și mecanice – watt – este numită în onoarea sa. Ea este utilizată pentru a măsura rata de conversie sau de transfer de energie, un watt fiind echivalent cu un joule pe secundă.

Progresele lui Watt în tehnologia motoarelor cu aburi au revoluționat industrii precum mineritul, transportul și producția. Eficiența și puterea sporită a motorului cu aburi au contribuit în mare măsură la progresul Revoluției Industriale.

Contribuțiile lui James Watt la Revoluția Industrială

Watt a fost un susținător puternic al drepturilor de brevet și a luptat pentru a-și proteja invențiile. A obținut mai multe brevete în timpul vieții sale, ceea ce i-a permis să controleze utilizarea și acordarea de licențe pentru proiectele sale de motoare cu abur.

Contribuțiile lui James Watt la inginerie și la Revoluția Industrială au fost recunoscute pe scară largă. Numele său este asociat cu inovația, iar invențiile sale au avut un impact profund asupra industriei moderne, a transporturilor și a dezvoltării sistemelor mecanizate.

Sursa:

https://www.britannica.com/biography/James-Watt

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un pensionar a uimit matematicienii din întreaga lume cu o descoperire râvnită de zeci de ani

Un matematician ar fi descoperit cum să câștige mereu la jocul de ruletă

George Weisz, tatăl actriței de Oscar Rachel Weisz, inventator de succes

Eugène Rimmel, inventatorul unuia dintre cele mai populare produse cosmetice

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
S-au plimbat pe Lună, iar pe 28 februarie 1970 au ajuns la Bucureşti
S-au plimbat pe Lună, iar pe 28 februarie 1970 au ajuns la Bucureşti
Instagram va alerta părinții atunci când copiii caută „în mod repetat” anumiți termeni
Instagram va alerta părinții atunci când copiii caută „în mod repetat” anumiți termeni
Psihologii dezvăluie culorile folosite cel mai des de oamenii dificili
Psihologii dezvăluie culorile folosite cel mai des de oamenii dificili
Cum reușește o stațiune de schi din Bulgaria să atragă turiști tot anul?
Cum reușește o stațiune de schi din Bulgaria să atragă turiști tot anul?
Doi aminoacizi comuni pot influența speranța de viață a oamenilor
Doi aminoacizi comuni pot influența speranța de viață a oamenilor
Pentru prima dată, cercetătorii ar fi detectat un obiect masiv în Centura Kuiper
Pentru prima dată, cercetătorii ar fi detectat un obiect masiv în Centura Kuiper
Este sau nu adevărat că 1 din 200 de bărbați este un descendent direct al lui Ginghis Han?
Este sau nu adevărat că 1 din 200 de bărbați este un descendent direct al lui Ginghis Han?
Creierul are mai multe sisteme de apărare decât am crezut, indică un studiu
Creierul are mai multe sisteme de apărare decât am crezut, indică un studiu
Cât timp ar putea trăi pe Marte microbii de pe Pământ?
Cât timp ar putea trăi pe Marte microbii de pe Pământ?
Oamenii de știință au aflat cum comunică omizile cu furnicile
Oamenii de știință au aflat cum comunică omizile cu furnicile
Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani
Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani
Un coral negru gigant, vechi de 400 de ani, i-a uimit pe cercetătorii marini din Noua Zeelandă
Un coral negru gigant, vechi de 400 de ani, i-a uimit pe cercetătorii marini din Noua Zeelandă
Un studiu a descoperit că senzorii anvelopelor mașinii ar putea fi folosiți pentru a te urmări
Un studiu a descoperit că senzorii anvelopelor mașinii ar putea fi folosiți pentru a te urmări
Un parazit care nu mai fusese văzut la oameni provoacă o serie de simptome diverse și ciudate
Un parazit care nu mai fusese văzut la oameni provoacă o serie de simptome diverse și ciudate
Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!
Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!
Test de cultură generală. Care a fost prima democrație din istorie?
Test de cultură generală. Care a fost prima democrație din istorie?
Cea mai mare fotografie făcută vreodată cu rețeaua de telescoape ALMA dezvăluie ce se ascunde în „inima” Căii Lactee
Cea mai mare fotografie făcută vreodată cu rețeaua de telescoape ALMA dezvăluie ce se ascunde în „inima” Căii Lactee
FBI concediază agenți care lucrau la anchete ce-l vizau pe Donald Trump
FBI concediază agenți care lucrau la anchete ce-l vizau pe Donald Trump