Home » D:News » Apropiații lui Alexei Navalnîi nu mai știu nimic despre el

Apropiații lui Alexei Navalnîi nu mai știu nimic despre el

Apropiații lui Alexei Navalnîi nu mai știu nimic despre el
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 16.12.2023

Apropiați ai opozantului lui Putin, Alexei Navalnîi, susțin că încă nu se știe unde se află acesta, după ce autoritățile penitenciare au anunțat că nu se mai află în colonia penală unde își ispășea pedeapsa.

Apropiați ai liderului opoziției ruse încarcerat Alexei Navalnîi au declarat vineri că încă nu se știe unde se află acesta, după ce autoritățile penitenciare au anunțat că nu se mai află în colonia penală unde își ispășea pedeapsa, notează Reuters.

Navalnîi, un opozant al președintelui Vladimir Putin, a fost condamnat în august la încă 19 ani de închisoare, pe lângă cei 11 ani și jumătate pe care îi ispășea deja. Apropiați ai lui Navalnîi au declarat la începutul acestei săptămâni că nu se știe unde se află acesta în sistemul penitenciar. Ei se așteptau la transferul său într-o colonie cu „regim special”, cel mai dur grad din sistemul penitenciar rusesc.

Alexei Navalnîi a câștigat admirația opoziției din Rusia

Un avocat al lui Navalnîi, Vyacheslav Gimadi, a declarat că au trecut 10 zile de când nu se mai știe unde se află opozantul regimului lui Putin. „Unde anume a fost dus și unde se află acum oficialii serviciului penitenciar nu au spus”, a arătat Gimadi.

La rândul său, purtătoarea de cuvânt a lui Navalîi, Kira Yarmysh, a declarat că „nu se știe unde a fost dus”.

Navalnîi a câștigat admirația opoziției din Rusia pentru că s-a întors în țară în 2021 din Germania, unde fusese tratat pentru ceea ce testele de laborator occidentale au arătat că a fost o tentativă de otrăvire cu un agent neurotoxic în Siberia. Kremlinul a negat că a încercat să îl ucidă și a spus că nu există dovezi că a fost otrăvit.

Potrivit sursei citate, susținătorii săi îl prezintă ca o versiune rusă a lui Nelson Mandela, care într-o zi va ieși din închisoare pentru a-și conduce țara.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului