Oamenii de știință au descoperit că Luna se micșorează

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Luna se micșorează cu mai mult de 46 de metri în circumferință pe măsură ce nucleul său s-a răcit treptat în ultimele sute de milioane de ani.

În mod asemănător cu modul în care un strugure devine cutat atunci când se usucă pentru a deveni stafidă, Luna dezvoltă, de asemenea, cute pe măsură ce se micșorează. Dar, spre deosebire de pielea flexibilă a unui strugure, suprafața Lunii este fragilă, provocând formarea de falii acolo unde secțiuni ale crustei se împing una în cealaltă.

O echipă de oameni de știință a descoperit dovezi că faptul că Luna se micșorează a condus la deformări semnificative ale suprafeței în regiunea sa polară sudică, inclusiv în zonele propuse de NASA pentru aselenizări cu echipaj ale misiunii Artemis III. Deoarece formarea fisurilor cauzate de micșorarea Lunii este adesea însoțită de activitate seismică, cum ar fi cutremure selenare, locațiile apropiate sau din interiorul acestor zone de falii ar putea prezenta pericole pentru eforturile viitoare de explorare umană.

Luna se micșorează. De ce este acesta un pericol?

Într-un studiu publicat în The Planetary Science Journal, echipa a legat un grup de falii situate în regiunea polară sudică a Lunii de unul dintre cele mai puternice cutremure selenare înregistrate acum peste 50 de ani de seismometrele Apollo. Utilizând modele pentru a simula stabilitatea pantei de suprafață în regiune, echipa a constatat că unele zone erau deosebit de vulnerabile la alunecări de teren din cauza mișcărilor seismice.

„Modelele noastre sugerează că cutremurele selenare superficiale, capabile să producă vibrații puternice la nivelul solului în regiunea polară sudică, sunt posibile din cauza evenimentelor de alunecare pe falii existente sau formarea unor noi falii de împingere”, a declarat autorul principal al studiului, Thomas R. Watters, cercetător senior emerit în cadrul National Air and Space Museum’s Center for Earth and Planetary Studies (SUA).

„Distribuția globală a noilor falii de împingere, potențialul lor de a fi active și posibilitatea de a se forma noi falii de împingere din contracția globală în curs ar trebui luate în considerare atunci când se planifică locația și stabilitatea avanposturilor permanente pe Lună”, continuă acesta, citat de Phys.org.

Activitatea seismică de pe Lună

Cutremurele selenare superficiale apar aproape de suprafața Lunii, la doar sute de kilometri adâncime în crustă. Asemănătoare cutremurelor de pe Pământ, cutremurele selenare superficiale sunt cauzate de falii din interiorul Lunii și pot fi suficient de puternice încât să provoace daune clădirilor, echipamentelor și altor structuri create de om.

Dar spre deosebire de cutremurele de pe Pământ, care tind să dureze doar câteva secunde sau minute, cutremurele selenare superficiale pot dura ore întregi și chiar o întreagă după-amiază, cum ar fi cutremurul selenar de magnitudine 5 înregistrat de rețeaua seismică pasivă Apollo în anii 1970, pe care echipa de cercetare l-a conectat la un grup de falii detectate mai recent de Lunar Reconnaissance Orbiter.

Potrivit lui Nicholas Schmerr, coautor al articolului și profesor asociat de geologie la Universitatea din Maryland (SUA), acest lucru înseamnă că cutremurele selenare superficiale pot distruge așezările umane de pe Lună.

„Vă puteți gândi la suprafața Lunii ca la un amestec de pietriș și praf uscat. De-a lungul miliardelor de ani, suprafața a fost lovită de asteroizi și comete, iar fragmentele rezultate au fost constant ejectate din impacturi”, a explicat Schmerr.

„Ca rezultat, materialul de suprafață reconfigurat poate fi de la dimensiuni microscopice până la dimensiuni mari, dar toate sunt foarte slab consolidate. Sedimentele slabe fac foarte posibilă apariția vibrațiilor și a alunecărilor de teren”, spune cercetătorul.

Ce putem învăța din faptul că Luna se micșorează?

Oamenii de știință continuă să cartografieze Luna și activitatea sa seismică, sperând să identifice mai multe locații care pot fi periculoase pentru explorarea umană. Misiunile Artemis ale NASA, care sunt programate să lanseze primul zbor cu echipaj la sfârșitul anului 2024, își propun în cele din urmă să stabilească o prezență pe termen lung pe Lună și, în cele din urmă, să învețe să trăiască și să lucreze pe o altă lume prin observatoare, avanposturi și așezări.

„Pe măsură ce ne apropiem de data lansării misiunii Artemis cu echipaj, este important să ne păstrăm astronauții, echipamentul și infrastructura într-o cât mai mare siguranță”, a spus Schmerr.

„Acest lucru ne ajută să ne pregătim pentru ceea ce ne așteaptă pe Lună, fie că este vorba de proiectarea de structuri care îi pot rezista mai bine activității seismice selenare sau de protejarea oamenilor de zonele cu adevărat periculoase”, a încheiat omul de știință.

Vă recomandăm să citiți și:

Care vor fi primele animale pe Marte și pe Lună?

Istoria apei pe Lună, rescrisă după o nouă descoperire

Undele gravitaționale ne-ar putea arăta cum a fost primul minut al Universului

Test de cultură generală. Care planetă ar pluti pe apă?