Home » Cultură » Al Capone, unul dintre primii prizonieri federali ai închisorii Alcatraz. Pentru unii Regele Crimelor din Chicago, pentru alții Robin Hood

Al Capone, unul dintre primii prizonieri federali ai închisorii Alcatraz. Pentru unii Regele Crimelor din Chicago, pentru alții Robin Hood

Al Capone, unul dintre primii prizonieri federali ai închisorii Alcatraz. Pentru unii Regele Crimelor din Chicago, pentru alții Robin Hood
Credit foto: Courtesy Everett Collection/Profimedia
Publicat: 08.03.2025

Alphonse Gabriel „Al” Capone, născut la 17 ianuarie 1899 în Brooklyn, New York, este una dintre cele mai cunoscute figuri din istoria Americii. Viața și cariera sa de mafiot s-au desfășurat în epoca prohibiției și a crimelor organizate din Statele Unite. După unele estimări, Capone a fost direct sau indirect responsabil pentru peste 200 de crime, cel mai notoriu act fiind Masacrul de Sfântul Valentin din februarie 1929, când ar fi ucis șapte bărbați dintr-o bandă rivală.

În „anii ’20”, Al Capone conducea un imperiu al crimei în Windy City, imperiu ce includea jocuri de noroc, prostituție, contrabandă, mită, trafic de stupefiante, jafuri, racheți de „protecție” și, desigur, omoruri. Și se părea că forțele de ordine nu se puteau atinge de el.

„Biroul ar fi fost fericit să se alăture luptei pentru a-l doborî pe Capone”, se menționează într-un articol publicat pe site-ul FBI. „Dar aveam nevoie de o infracțiune federală pe care să ne bazăm cazul – și de dovezi care să o susțină. În cele din urmă, acea zi avea să vină”.

Capone s-a născut din părinți imigranți italieni care se stabiliseră în New York City, fiind al patrulea din cei nouă copii ai familiei. Crescând într-un cartier sărac, Al Capone a fost expus vieții de stradă de la o vârstă fragedă. A renunțat la școală după clasa a șasea și a început să aibă diverse slujbe. A fost vânzător într-un magazin de haine și unul de dulciuri, a fost și barman, bodyguard, s-a angajat la o sală de bowling, a fost muncitor la o fabrică de muniție și a lucrat inclusiv într-o tipografie, toate acestea în timp ce făcea parte din două grupuri de copii delincvenți cunoscuți pentru vandalism și infracțiuni mărunte, care erau frecvente în New York-ul începutului de secol XX.

Capone a devenit rapid un jucător important pe scena criminalității din Chicago, acumulând putere și influență prin metode violente și corupție. Era cunoscut pentru stilul său de viață extravagant și pentru abilitatea de a manipula atât autoritățile cât și rivalii din lumea interlopă. În Chicago, Capone s-a implicat în „afaceri” cu Johnny Torrio, un mafiot proeminent care a recunoscut potențialul lui Capone. Sub îndrumarea acestuia, Capone a învățat cum să conducă eficient operațiuni ilegale, iar când Torrio s-a retras după o tentativă de asasinat în 1925, Capone i-a preluat imperiul.

Operațiunile lui Capone au inclus contrabanda cu alcool în timpul Prohibiției – o perioadă în care vânzarea de băuturi alcoolice era ilegală în Statele Unite (1920-1933). A coordonat o vastă rețea de contrabandă cu alcool din Canada și de distribuție a acestuia în Chicago. Abilitatea lui de a se sustrage aplicării legii, păstrând în același timp o personalitate publică de om de afaceri, l-a făcut îndrăgit de mulți cetățeni.

Capone a condus ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „Chicago Outfit”, un puternic sindicat al criminalității care controla diverse activități ilegale, cum ar fi jocurile de noroc, prostituția și distribuția de narcotice, de pe urma cărora se făceau peste 100 de milioane de dolari anual. Iar modul în care acționa era caracterizat de tacticile sale brutale de aplicare a legii; bandele rivale erau adesea întâmpinate cu violență sau asasinate.

Unul dintre cele mai infame evenimente asociate cu Capone este Masacrul de Sfântul Valentin din 14 februarie 1929. În acest incident, șapte membri ai bandei lui George „Bugs” Moran au fost uciși de bărbați înarmați îmbrăcați în ofițeri de poliție – un act despre care se crede că a fost orchestrat de organizația lui Capone, ca parte a războiului lor pentru teritoriu. Pentru aceste crime, nu a fost niciodată acuzat.

Pe măsură ce puterea lui Capone a crescut, au crescut și eforturile forțelor de ordine de a-l doborî. În ciuda numeroaselor acuzații de crimă și șantaj formulate împotriva sa, procurorii s-au străduit din greu să obțină condamnări, și asta din cauza corupției din cadrul agențiilor de aplicare a legii și a fricii martorilor.

Cu toate acestea, nu infracțiunile violente au dus în cele din urmă la decăderea lui Capone, ci mai degrabă evaziunea fiscală. În 1931, autoritățile federale l-au acuzat că nu a plătit impozite pe veniturile sale ilicite, departamentul Trezoreriei Statelor Unite demarând o amplă anchetă asupra finanțelor sale. La începutul procedurii extrem de mediatizate, judecătorul a schimbat grupul de jurați potențiali după ce a aflat că au fost oferite mite în încercarea de a obține un juriu favorabil lui Capone.

În octombrie 1931, juriul format numai din bărbați l-a găsit pe gangster vinovat de cinci acuzații (trei infracțiuni grave și două contravenționale) din cele peste 20 formulate împotriva sa. A fost condamnat la 11 ani de închisoare și la plata unei amenzi de 50 000 de dolari; aceasta a fost cea mai dură sentință pronunțată pentru fraudă fiscală până la acel moment.

Capone a petrecut aproape opt ani în Penitenciarul Federal Alcatraz (a fost printre primii prizonieri federali de la Alcatraz) înainte de a fi eliberat pentru bună purtare în 1939, starea lui de sănătate fiind în declin în urma complicațiilor cauzate de sifilis. După eliberarea din închisoare, Al Capone s-a retras din viața publică și s-a mutat în Florida, unde și-a trăit restul anilor departe de crimă.

Sănătatea sa a continuat să se deterioreze; a suferit de demență din cauza sifilisului netratat, ceea ce a dus în cele din urmă la moartea sa, la 25 ianuarie 1947.

Al Capone rămâne un simbol al crimei organizate în timpul Americii din era prohibiției, viața lui inspirând nenumărate cărți, filme (precum „The Untouchables”), documentare și seriale de televiziune.

Și în timp ce unii îl văd ca pe un gangster nemilos, responsabil pentru nenumărate decese și suferințe în comunitățile afectate de crima organizată, alții l-au privit ca pe un produs al condițiilor sociale care au favorizat astfel de întreprinderi criminale – punând în evidență probleme precum sărăcia și corupția care au afectat orașele americane în această perioadă tumultoasă.

Mai mult de atât, pentru unii, Al Capone a fost un fel de Robin Hood modern. Iar fundament pentru această percepție au stat acțiunile lui din timpul Marii Depresiuni, care a durat din 1929 până la sfârșitul anilor 1930, perioadă în care mulți americani s-au confruntat cu sărăcie extremă și nesiguranță alimentară. În acest context, Al Capone a luat o măsură neobișnuită prin înființarea uneia dintre primele cantine pentru săraci din Chicago, o inițiativă ce a făcut parte din eforturile sale mai ample de a câștiga favoarea publicului și de a-și îmbunătăți imaginea într-o perioadă în care mulți sufereau.

În 1931, Capone a deschis bucătăria „Free Soup Coffee & Doughnuts for the Unemployed”, situată la 935 South State Street în Chicago, oferind mese celor care se confruntau cu dificultăți din cauza recesiunii economice.

Cantina pentru săraci servea zilnic micul dejun, prânzul și cina, oferind mâncare pentru o medie de 2 200 de persoane în fiecare zi. De obicei, mesele constau în alimente de bază, precum supă, cafea și gogoși – alimente accesibile care puteau fi produse în cantități mari.

Cantina lui Capone funcționa cu o birocrație minimă; se baza pe donații din partea întreprinderilor locale și a persoanelor care îi sprijineau eforturile sau care căutau bunăvoință din partea lui.

Al Capone a avut un singur copil, cu soția sa Mae Coughlin. Fiul lor, Albert Francis „Sonny” Capone Jr., s-a născut cu câteva săptămâni înainte de căsătoria celor doi, la 30 decembrie 1918. Capone nu și-a recunoscut fiul în mod public.

Sonny s-a confruntat cu probleme semnificative de sănătate încă de la naștere; s-a născut cu sifilis congenital, ceea ce a dus la complicații, inclusiv surditate parțială și a necesitat o operație pe creier. În ciuda acestor dificultăți, Sonny și-a continuat studiile și a urmat școala și universitatea în Miami. Ulterior, și-a schimbat numele în Albert Francis Brown pentru a se distanța de moștenirea notorie a tatălui său.

De-a lungul vieții sale, Sonny a lucrat ca ucenic tipograf înainte de a deveni distribuitor de anvelope. S-a căsătorit cu Diane Ruth Casey în 1941 și a avut patru fiice. Nu se știu prea multe despre viața sa personală dincolo de aceste informații, dar s-a raportat că a murit la 8 iulie 2004, în Florida.

În ultimii ani, una dintre fiicele lui Sonny, Diane Patricia Capone, a împărtășit informații despre istoria familiei sale, inclusiv a celebrului ei bunic, prin intermediul diferitelor platforme. A publicat o carte intitulată Al Capone: Stories My Grandmother Told Me, în 2019, în care vorbește despre moștenirea familiei din care face parte și despre experiențele ei de copilărie, inclusiv cunoștințele despre trecutul criminal al bunicului Al Capone.

Surse:

https://www.history.com/news/8-things-you-should-know-about-al-capone

https://www.fbi.gov/history/famous-cases/al-capone

https://www.britannica.com/biography/Al-Capone

Vă mai recomandăm să citiți și:

Joe Pesci, cel mai îndrăgit mafiot de la Hollywood. „Oh, Doamne, femeile sunt perfecte. Bucurie perfectă și durere perfectă”

Ultimul „naș” mafiot al Italiei, în comă ireversibilă

Les Demoiselles d’Avignon, controversata capodoperă a lui Picasso care a născut cubismul

Banana lui Maurizio Cattelan. Cel mai scump fruct din lume, artă controversată de 6 milioane de dolari

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Telescopul Webb a descoperit o galaxie spirală masivă de la începuturile Universului
Telescopul Webb a descoperit o galaxie spirală masivă de la începuturile Universului
Mitul medieval care ascunde una dintre cele mai profunde teorii despre sufletul uman
Mitul medieval care ascunde una dintre cele mai profunde teorii despre sufletul uman
O întâlnire străveche a Soarelui cu alte două stele a schimbat pentru totdeauna Sistemul Solar
O întâlnire străveche a Soarelui cu alte două stele a schimbat pentru totdeauna Sistemul Solar
Albert Einstein a avut dreptate: Timpul se scurge mai repede pe planeta Marte!
Albert Einstein a avut dreptate: Timpul se scurge mai repede pe planeta Marte!
Cel mai bătrân strămoș al rechinilor înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Cel mai bătrân strămoș al rechinilor înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Legendele uitate care au modelat miturile arturiene: Iosif din Arimateea și primii Vânători ai Graalului
Legendele uitate care au modelat miturile arturiene: Iosif din Arimateea și primii Vânători ai Graalului
Ce se întâmplă cu creierul atunci când lucrezi în echipă?
Ce se întâmplă cu creierul atunci când lucrezi în echipă?
Locul în care trăiești influențează ce greutate ai, arată un nou studiu
Locul în care trăiești influențează ce greutate ai, arată un nou studiu
Test de cultură. Care fasole este toxică atunci când este mâncată crudă?
Test de cultură. Care fasole este toxică atunci când este mâncată crudă?
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee undeva unde nu ar trebui să existe
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee undeva unde nu ar trebui să existe
Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a întâmplat?
Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a întâmplat?
Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp
Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se supuneau legii
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se ...
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026