Nino Rota, un titan al cinematografiei mondiale

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Nino Rota (1911-1979) a fost un important compozitor italian care a scris în special muzică de film. Printre cele 150 de partituri de film ale sale se numără coloane sonore create pentru opere de artă cinematografică precum sunt „The Godfather” al lui Francis Ford Coppola, și pentru multe alte filme ale unor regizori celebri ca Federico Fellini („La Strada”, La Dolce Vita” și „8 ½”), Luigi Visconti („The Leopard”) sau Franco Zefirelli („Romeo and Juliete”). În plus, Rota a compus muzica pentru multe producții de teatru ale lui Visconti, Zefirelli și Eduardo de Filippo.

Giovanni „Nino” Rota nu a fost doar un compozitor, ci un adevărat vizionar care a transformat peisajul muzicii de film în secolul al XX-lea. Născut la 3 decembrie 1911 în Milano, Italia, Rota provine dintr-o familie cu tradiție muzicală. Mama sa, Ernesta Rinaldi, a fost pianistă și cea care i-a oferit primele lecții, ajutându-l să-și descopere și apoi să urmeze ceea ce avea să devină pasiunea vieții sale, în cele din urmă ajungând unul dintre cei mai prolifici compozitori ai timpului în care a trăit.

Până la vârsta de unsprezece ani, Nino Rota a compus primul său oratoriu, demonstrând o maturitate impresionantă. Educația formală a început sub îndrumarea unor compozitori notabili precum Giacomo Orefice și Ildebrando Pizzetti. La vârsta de șaisprezece ani s-a mutat la Roma pentru a studia la prestigiosul Conservator Santa Cecilia, unde și-a perfecționat talentul sub îndrumarea lui Alfredo Casella, dirijor, compozitor și pianist italian, absolvind în 1929. Și-a continuat educația în Statele Unite, la Institutul de Muzică Curtis din Philadelphia, între 1930 și 1932 studiind compoziția cu Rosario Scalero, compozitor, profesor de muzică și violinist italian, și orchestrația cu Fritz Reiner, dirijor de operă și muzică simfonică maghiar stabilit în Statele Unite ale Americii.

În această perioadă, nu doar că a reușit să își rafineze abilitățile tehnice, însă a fost expus diferitelor influențe muzicale care aveau să pătrundă mai târziu în compozițiile sale.

Cariera lui Rota a luat avânt în anii 1940, când a început să compună pentru filme, prima sa partitură notabilă fiind realizată pentru pelicula „Zaza” a lui Renato Castellani, în 1944. De atunci, a urmat o activitate prolifică în domeniu, scriind un număr uimitor de partituri pentru filme, cu o medie de trei pe an în perioada sa de vârf. Numai între 1949 și 1954, Rota a produs aproape zece partituri pe an, stabilindu-se ca o figură dominantă în cinematografia italiană.

Colaborarea cu maestrul Federico Fellini a început odată cu The White Sheik (1952), o comedie romantică de excepție, parteneriatul durând până la moartea lui Rota, în anul 1979. Chimia dintre ei a fost una specială, Rota având să declare mai târziu că întâlnirea lor profesională părea una destinată, și deloc întâmplătoare.

Tema romantică Love Theme from The Godfather, compusă pentru filmul The Godfather (1972), a căpătat valențe noi prin versurile în limba engleză scrise de Larry Kusik, sub titlul Speak Softly, Love. Piesa a devenit un hit independent, cu numeroase reinterpretări, dar cea mai emblematică rămâne versiunea lui Andy Williams, care a urcat până pe locul 34 în topul Billboard Hot 100 în același an, consolidându-se ca un standard al muzicii de film.

Deși a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră originală, a fost descalificat când s-a descoperit că Rota folosise anterior tema în Fortunella, un film din 1958, în regia lui Eduardo De Fillipo.

„Love Theme from The Godfather” a fost preluată și adaptată inclusiv de Slash de la Guns N’ Roses, care a început să încorporeze versiuni instrumentale de chitară ale partiturii în spectacolele sale încă de la sfârșitul anilor 1980.

Mai târziu, compoziția lui Rota pentru The Godfather Part II (1974) al lui Coppola i-a adus un Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră originală.

Pe lângă muzica de film, Rota a compus opere și partituri pentru balet, inclusiv „Il cappello di paglia di Firenze” (1955) și „La visita meravigliosa” (1970) – operă, și La Strada (1965) – balet – o adaptare după muzica din filmul cu același nume al lui Federico Fellini, „La rappresentazione di Adamo ed Eva” (1957), Aci e Galatea (1971), Le Molière Imaginaire (cu reprezentații la Paris și Bruxelles, 1976) și Amor di poeta (Bruxelles 1978) pentru Maurice Bejart.

Nino Rota a încetat din viață la 10 aprilie 1979, la vârsta de 67 de ani, însă moștenirea sa continuă prin intermediul Fundației Nino Rota, înființată la Veneția în 1995, care păstrează operele compozitorului și promovează cercetarea contribuțiilor lui aduse muzicii.

Surse:

https://www.imdb.com/name/nm0000065/

https://www.britannica.com/biography/Nino-Rota

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ion Popescu-Gopo, un fel de Ion Creangă al cinematografiei românești

Franco Zeffirelli, un geniu controversat. Între filme magistrale și scandaluri sexuale. Romeo și Julieta pentru eternitate: moștenirea cinematografică

Giuseppe Tornatore, regizorul care a restabilit cinematografia italiană

Test de cultură generală. De ce se vinde popcorn la cinema?