Câmpurile magnetice extreme din apropierea găurii negre a galaxiei noastre împiedică nașterea stelelor

Câmpurile magnetice extreme din apropierea găurii negre a galaxiei noastre împiedică nașterea stelelor. Stelele sunt arhitecții aproape tuturor elementelor chimice din Univers, inclusiv a celor esențiale pentru viața așa cum o cunoaștem, precum carbonul și oxigenul.

Totuși, în ciuda deceniilor de cercetare, formarea stelelor rămâne un proces încă misterios, ascuns adesea în norii denși și întunecați de gaz unde iau naștere stelele tinere. Observațiile realizate de Telescopul Spațial James Webb (JWST) asupra regiunii Sagittarius C (Sgr C), o zonă de formare stelară aflată în inima Căii Lactee, aduc noi perspective asupra acestor procese enigmatice. Această regiune pare să formeze mai puține stele decât se așteptau astronomii.

• Telescopul Webb a descoperit o galaxie spirală masivă de la începuturile Universului
• O întâlnire străveche a Soarelui cu alte două stele a schimbat pentru totdeauna Sistemul Solar

Deși se află într-unul dintre cele mai extreme medii de formare stelară din galaxie, la doar 200 de ani-lumină de gaura neagră supermasivă Sagittarius A*, și conține rezerve imense de gaz molecular, Sgr C generează mai puține stele decât estimările teoretice. În 2023, JWST le-a oferit astronomilor primele date în infraroșu despre această „creșă stelară”, permițându-le să pătrundă prin perdeaua de praf și gaz și să studieze în detaliu populația sa de stele tinere.

Câmpurile magnetice extreme din apropierea găurii negre a galaxiei noastre împiedică nașterea stelelor

O analiză recentă a acestor observații a scos la iveală zeci de filamente strălucitoare, subțiri ca niște ace, formate din plasmă fierbinte, unele întinzându-se pe mai mulți ani-lumină, care se încolăcesc în interiorul și în jurul regiunii Sgr C. „Nu ne așteptam deloc la aceste filamente. A fost o descoperire complet întâmplătoare”, a declarat Rubén Fedriani, cercetător postdoctoral la Institutul de Astrofizică din Andaluzia (Spania) și coautor al celor două studii noi bazate pe observațiile JWST.

Fedriani și colegii săi suspectează că aceste filamente recent descoperite sunt modelate de câmpuri magnetice locale, care, la rândul lor, sunt întinse și amplificate de mișcările turbulente ale gazului care se învârte în jurul giganticei găuri negre Sagittarius A*. Această gaură neagră, de aproximativ patru milioane de ori mai masivă decât Soarele nostru, exercită forțe gravitaționale uriașe asupra mediului înconjurător.

Câmpurile magnetice ar putea fi suficient de puternice încât să împiedice colapsul gravitațional obișnuit al norilor de gaz, proces esențial în formarea stelelor, și, în schimb, să „închidă” materialul în aceste filamente dense observate de JWST. Acest fenomen ar putea explica de ce Sgr C formează mai puține stele decât era de așteptat, potrivit celor două lucrări publicate recent.

Ce s-ar putea întâmpla în viitor în această regiune?

„Pentru prima dată, vedem direct cum câmpurile magnetice extreme pot avea un rol important în suprimarea formării stelare, chiar și la scară mică”, a declarat astrofizicianul John Bally, de la Universitatea din Colorado Boulder (SUA), coordonatorul uneia dintre lucrări.

„Este un domeniu extrem de promițător pentru cercetări viitoare, întrucât influența câmpurilor magnetice puternice, fie în centrul galaxiei noastre, fie în altele, asupra ecologiei stelare nu a fost luată în considerare suficient”, a adăugat Samuel Crowe, de la Universitatea din Virginia (SUA), autorul celei de-a doua lucrări.

Bally și echipa sa au folosit datele JWST și pentru a descoperi că două stele masive tinere aflate aproape de centrul regiunii Sgr C sunt „prinse” între perechi de filamente paralele, asemănătoare unor frânghii, care probabil urmăresc pereții unor cavități sculptate de vânturi stelare intense.

Având în vedere condițiile extreme în care se află, observațiile sugerează că Sgr C a expulzat deja o mare parte din materialul necesar formării stelare, ceea ce înseamnă că această creșă stelară s-ar putea dispersa complet în doar câteva sute de mii de ani, această durată însemnând doar o clipă în contextul istoriei Universului, vechi de aproximativ 13,7 miliarde de ani, notează Space.com.

„Este aproape sfârșitul poveștii”, a spus Bally.

Cele două studii au fost publicat în The Astrophysical Journal.

Primul studiu poate fi găsit aici.

Cel de-al doilea studiu poate fi găsit aici.

Vă recomandăm să citiți și:

O nouă planetă studiată cu Telescopul Webb nu seamănă cu nimic cunoscut în Sistemul Solar

Descoperire bizară pe Marte! Ce a găsit roverul Perseverance pe Planeta Roșie?

O „tornadă cosmică” a fost surprinsă de Telescopul Webb

„Micile puncte roșii” din Universul timpuriu ar putea fi găuri negre care funcționează la putere maximă