Home » Știință » Premieră medicală uimitoare: Un cip revoluționar poate reda vederea oamenilor

Premieră medicală uimitoare: Un cip revoluționar poate reda vederea oamenilor

Publicat: 26.10.2025

Un microcip minuscul implantat în ochii unor persoane care sufereau de pierdere a vederii cauzată de degenerescență maculară legată de vârstă — o afecțiune ireversibilă — a reușit să le redea vederea centrală într-o premieră spectaculoasă.

Sistemul se numește PRIMA, a fost testat în 17 spitale europene și a reușit să restabilească vederea centrală la 26 din cei 32 de pacienți care l-au utilizat timp de 12 luni — mulți dintre ei putând chiar să citească din nou. Rezultatul, obținut de o echipă internațională de medici și oameni de știință de-a lungul mai multor ani, reprezintă un progres uriaș în tratamentele pentru pierderea vederii.

„Este pentru prima dată când o încercare de restaurare a vederii are astfel de rezultate la un număr atât de mare de pacienți”, a declarat oftalmologul José-Alain Sahel, de la Universitatea din Pittsburgh, coautor principal al studiului.

„Peste 80% dintre pacienți au putut citi litere și cuvinte, iar unii chiar pagini întregi dintr-o carte. Este ceva ce nici nu ne-am fi putut imagina acum 15 ani.”

Degenerescența maculară legată de vârstă (AMD) este o afecțiune progresivă și ireversibilă care afectează milioane de oameni la nivel mondial. Macula — responsabilă de vederea centrală de înaltă rezoluție — se află în retină, în partea din spate a ochiului. Pe măsură ce această zonă se deteriorează, apar pete oarbe în centrul câmpului vizual.

Un progres uriaș în tratamentele pentru pierderea vederii

Într-o retină sănătoasă, celulele fotoreceptoare transformă lumina în semnale electrice trimise apoi la creier. În atrofia geografică, aceste celule mor, astfel încât ochiul nu mai primește semnale luminoase din acea zonă, formându-se o pată neagră în centrul vederii.

PRIMA, creat de profesorul Daniel Palanker de la Universitatea Stanford (coautor principal al studiului condus de profesorul Frank Holz, Universitatea din Bonn), ar putea schimba radical această situație.

Sistemul are două componente: Implantul – un senzor minuscul din siliciu, wireless, de doar 2×2 mm și mai subțire decât un fir de păr, conținând 378 de pixeli fotovoltaici. Este introdus în spatele retinei, acolo unde țesutul este cel mai afectat, scrie ScienceAlert.

Al doilea element constă intr-o pereche de ochelari speciali conectați la un procesor portabil. Ochelarii captează imaginile și le transformă în lumină infraroșie apropiată, care este apoi transmisă implantului. Această lungime de undă nu este vizibilă pentru ochiul uman și nu interferează cu vederea periferică rămasă.

Câțiva pacienți au prezentat efecte adverse

Implantul transformă semnalele infraroșii în impulsuri electrice, care sunt trimise creierului și interpretate ca imagini — la fel ca în cazul unui ochi natural. Fiind alimentat de lumină, nu necesită o sursă externă de energie.

După teste clinice extinse și un prim studiu pe 5 participanți, cercetătorii au trecut la o etapă mai amplă, cu 38 de pacienți din 17 spitale din 5 țări europene, urmăriți timp de 12 luni.

Vârsta medie a pacienților a fost de 79 de ani, toți afectați de atrofie geografică. După implant, au urmat luni de antrenament pentru a învăța cum să folosească PRIMA — inclusiv cum să mărească textul și cum să interpreteze formele electrice ca imagini vizuale.

19 pacienți au prezentat efecte adverse, toate fiind complicații cunoscute ale intervențiilor oculare, rezolvate rapid. Vederea periferică a rămas complet neafectată la toți pacienții. În prezent, PRIMA funcționează doar în alb-negru, dar echipa dezvoltă o versiune în tonuri de gri și cu o rezoluție mai mare.

Studiul a fost publicat în revista The New England Journal of Medicine.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Poluarea aerului afectează vederea copiilor, indică un studiu

Un bărbat și-a recăpătat vederea printr-o operație inovatoare

Problema de vedere care afectează astronauții după misiunile lungi

Project Stargate: A reușit Guvernul SUA să folosească „vederea la distanță”?

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”