Despre strain si ospitalitate, din antichitate pina azi

Care este tesatura de semnificatii care intemeiaza spatiul protocolar al intalnirii cu strainul? Care sunt paradigmele culturale care incadreaza si determina prezenta strainului? Cat de primitoare este institutia ospitalitatii?
Reflectia asupra statutului strainului, a felului in care ne raportam fata de acesta, este justificata nu numai de curiozitatea celui care doreste sa discearna originea firelor care alcatuiesc tesatura identitatii sale culturale, ci si de asumarea faptului ca intalnirea cu celalalt cunoaste nu doar dificultati de traducere, ci si contorsiuni geo-politice sau distorisiuni aparent fundamentate religios. O succinta privire indreptata asupra institutiei ospitalitatii si asupra felului in care aceasta fixeaza statutul stranietatii pare a evidentia faptul ca, in spatiul european, resursele acesteia sunt ramificate, ele provenind din medii depotriva diferite si asemanatoare.

Tematica atelierelor:

• Un bărbat infectat cu HIV s-a vindecat complet datorită unei mutații genetice rare
• Practici medievale într-un spital: sute de copii, infectați cu HIV după ce au fost refolosite seringi

1. „A da” si „a lua” in limbile indo-europene. Lexicul stranietatii si nasterea lingvistica a ospitalitatii. Limbajul – prima institutie a ospitalitatii.

2. Odiseu – intre vicleniile strainului si binefacerile itinerantei. Odiseu paradigma a strainului si imagine a unei intelepciuni care, descatusata fiind de locul sau de origine, are puterea de a excede, de a seduce si de a pacali orice spatius supus delimitarii. Pericolul si oportunitatea presupuse de conditia transgresiva a itinerantului. Comensualismul cu (in)amicul.

3. Functia transgresiva a strainului in dialogurile platoniciene. Strainul – figura a itirantei si temei profetic al stiintei sau al societatii absolute.

4. Despre fericire (eudaimonia) si despre prezenta marginala a contemplativului in viata cetatii. Sensul argumentului anterioritatii statului fata de individ din Politica I, 1 a lui Aristotel. Modelul vietii fericite: viata contemplativa a celui care, retras la marginea cetatii, la limita excentricitatii, cauta comuniunea cu zeul.

5. Strainul imposibil de recuperat sau despre strainul-stapan. Sofocle si Eschil: recuperarea imaginii radical excentrice a unui strain caruia, in virtutea dimensiunii profetice sau divine pe care el o reprezinta, trebuie sa i se acorde o ospitalitate absoluta, singura care poate recepta prezenta fondatoare a strainului rege/zeu.

6. Cultul lui Dyonisos cel strain, a lui Dyonisos itinerantul. Asteptarea mesianica din cadrul spiritualitatii iudaice.

7. Eschatologia christica – mediul ascetic si imaginea lui Christos, strainul intalnit pe drumul spre Emaus. Pneumatologia crestina – perpetua itineranta catre un Dumnezeu strain si depotriva intim.

8. Pneumatologia islamica – relatia dintre Divinitate si credincios; relatia dintre maestru si discipol; „relatia” dintre fidel si infidel.

9. Revolutia epistemologica a modernitatii. Teoriile contractului social. Instrumentalizarea strainului. Pierderea dimensiunii profetice si intemeietoare a stranietatii.

10. Secolul XX: Statul etatist si atoate-vazator (panoptikon). Exacerbarea dimensiunii supraveghetoare a statului. Revirimentul stranietatii: eliberarea strainului si reabilitarea ospitalitatii „absolute”? Reluarea dialogul dintre islam, crestinism si iudaism.

Andrei Gaitanaru este absolvent al Facultatii de Filosofie, Universitatea Bucuresti, cu o Lucrare de Diploma intitulata “Dublul discurs apofatic”. A absolvit programul de masterat al Facultatii de Filosofie, Universitatea Bucuresti, cu o dizertatie intitulata “De-numirea numelor divine. Statutul numelor divine In cadrul Corpusului Areopagitic”. Este doctorand al programului de studii doctorale al Facultatii de Filosofie, Universitatea din Bucuresti, Inscris cu o teza intitulata „Problema relatiei dintre rostire alegorica si discurs filosofic In teologia bizantina”.