Home » D:News » Manastire budista veche de 2.600 de ani descoperita intr-o mina din Afganistan

Manastire budista veche de 2.600 de ani descoperita intr-o mina din Afganistan

Publicat: 15.11.2010
China Metallurgical Group Corp. Sau MCC, o companie miniera chineza a anuntat descoperirea unei stravechi manastiri budiste, datand din secolul VII i.Hr., pe situl a ceea ce se vrea cea a doua mare mina din cupru din lume. Din nefericire, manastirea si altarele cunoscute sub numele de „stupas” vor fi distruse in urma lucrarilor miniere, compania incercand sa salveze tot ceea ce mai poate fi salvat pana la inceperea operiatiunilor.

„Nimeni nu vrea ca manastirea sa aiba soarta statuilor lui Buda
din Bamiyan, celebrele statui inalte de pana la 54 de metri care au
fost dinamitate in anul 2001 de catre talibanii care le vedeau un
simbol al paganismului. Lucrarile miniere ar fi trebuit sa inceapa
la sfarsitul anului 2011 dar, in colaborare cu guvernul de la
Kabul, am acordat o perioada de trei ani pentru prezervarea acestui
monument uluitor”, declara purtatorul de cuvant al MCC.

Arheologii sustin insa ca situl este atat de mare incat ar fi
nevoie de minim 10 ani pentru prezervarea frescelor, statuilor lui
Buda si a tuturor artefactelor prezente in aceasta manastire. Trei
ani sunt de ajuns numai pentru documentarea si inregistrarea lor,
dupa cum declara Laura Tedesco, unul dintre specialistii ambasadei
Marii Britanii din Afganistan.

Zacamantula de cupru inca neexploatat este unul dintre cele mai
mari din lume si se afla chiar sub manastirea cu pricina.
Estimarile specialistilor indica faptul ca valoarea celor
aproximativ 5,52 de milioane de tone de cupru se ridica la mai
multe zeci de miliarde de dolari la pretul de azi, un veritabil
sprijin pentru economia afgana. Mai mult, situl arheologic este
situat la aproximativ 30 de kilometri de Kabul, intr-o zona
considerata de mare risc. In luna iulie, doi soldati americani au
fost rapiti si ucisi de insurgentii pakistanezi in aceasta zona, in
prezent situl fiind aparat de circa 1.500 de membri ai politiei
afgane.

Sursa: DailyMail

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. Ce înseamnă etichetele de pe fructe?
Test de cultură generală. Ce înseamnă etichetele de pe fructe?
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie mai relaxante
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie ...
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine